IANIS ar fi vrut să joace baschet și să locuiască în America

Ianis Hagi începe să-și construiască, treptat, treptat, un nume în fotbalul românesc. La 20 de ani, tânărul mijlocaș de la Viitorul dă impresia că a scăpat de obsesia unui nume care l-a presat încă din copilărie. Nici nu se putea altfel, în condițiile în care Gică Hagi, tatăl său, a fost cel mai influent jucător român din istorie.

Sevilla plătește 3,5 milioane de euro ca să-l cumpere de la Viitorul

 „Pentru a nu fi comparat tot timpul cu mine, i-am spus să se facă portar”, povestea Mircea Lucescu discuția pe care a avut-o în copilărie cu fiul său, Răzvan. „Regele” i-a dat libertatea lui Ianis să aleagă, iar tânărul a tras cartea câștigătoare, pentru că a ajuns să se remarce și la echipa națională de tineret, și la cea de seniori. După o experiență nereușită în Italia, la Fiorentina, fotbalistul Viitorului a revenit în țară, s-a mai copt și în această vară va pleca din nou în fotbalul mare european. În ultimele luni, tatăl său și Gică Popescu au negociat cu oficialii formației FC Sevilla, suma transferului ajungând la 3,5 milioane de euro. Este dorit insistent și de Gigi Becali, la FCSB, dar tătăl său nu vrea să audă de o mutare în curtea finului său.

Deocamdată, Ianis trăiește cel mai important moment profesional: participă la Europeanul de Tineret, acolo unde România a făcut senzație, după ce a învins Croația, scor 4-1. Dacă nu ar fi fost fotbalist, Ianis ar fi vrut să joace baschet. „Sunt fan baschet, urmăresc baschetul. Mă și joc pe playstation NBA. Când eram în școală practicam destul de des”, a povestit Hagi junior. Internaționalul român a fost impresionat de SUA și ar vrea să locuiască în această țară. „Am fost la sora mea, Kira, și am rămas mască. M-am îndrăgostit de prima dată când m-am dus acolo. Am avut oportunitea să merg și a doua oară. Mi-a plăcut foarte mult ce am văzut.”

 

Nu are timp pentru o iubită

Crescut de un om care știe ce înseamnă fotbalul la cel mai înalt nivel și condițiile în care se ajunge la performanță, Ianis a stat departe de viața mondenă și tenațiile nocturne.

A fost implicat într-o scurtă realție cu Cristina Lung, fata fostului portar Tibi Lung și nepoata lui Siviu Lung, ex-goalkeeper al echipei naționale. În perioada în care se afla la Fiorentina, Ianis discuta foarte mult cu iubita sa, care l-a ajutat să treacă peste momentele dificile, provocate de faptul că jucătorul nu reușea să se impună la gruparea toscană. „I love you, ursuleţul meu fotbalist“, „My King” şi „My Queen”, erau expresiile pe care le foloseau cei doi îndrăgostiți.

A debutat în Liga I la 16 ani

Ianis a revenit în România, anul trecut, și a decis să pună capăt relației, pentru a se concentra doar pe fotbal. Hagi jr. este un produs al Academiei de Fotbal care-i poartă numele tatălui său. A trecut pe la grupele de copii și juniori și a debutat la echipa mare în 2014, atunci când avea 16 ani.

Teoretic, ar fi putut juca și pentru naționala Turciei, pentru că Ianis este născut la Istanbul, pe 18 octombrie 1998 și are cetățenia turcă. Nu s-a pus problema și discuția s-a închis anul trecut, atunci când mijlocașul a debutat la prima reprezentativă a României într-un amical cu Lituania (3-0). Tatăl său a avut discursuri virulente și a încercat să-l impună la națională, în ultimii doi ani. Convocările au venit în acest an în timpul preliminariilor pentru Europeanul din 2020. n perioada în care a locuit în Italia, Ianis a avut o scurtă relație cu Cristina Lung, nepoata fostului mare internațional român, Silviu Lung.

 

România, meci crucial cu Anglia

Naționala României va intra, astăzi, din nou pe scena Campionatului European Under 21 găzduit de Italia și San Marino. De la ora 19:30 (în direct la TVR 1), „tricolorii” pregătiți de Mirel Rădoi întâlnesc puternica echipă a Angliei, al Cesena, pe arena „Dino Manuzzi”. România vine după debutul fenomenal, când în prima etapă a Grupei C a demolat Croația, scor 4-1.

De partea cealaltă, selecționata Albionului a cedat în fața Franței, scor 1-2. România este, așadar, la a doua ei participare la un Campionat European U21. Prima a avut loc în 1998, când țara noastră a fost gazda competiției și s-a clasat pe locul 8. „Lucrul care pe mine mă bucură cel mai mult e că, atunci când am fost la meciul Anglia - Franța, când am văzut ce fotbaliști sunt pe teren, m-am bucurat enorm că jucătorii noștri își pot măsura forța cu fotbaliști de un asemenea calibru”, a declarat Vlad Munteanu, managerul naționalei U21, potrivit Pro X.

Ultima întâlnire între România U21 și Anglia U21 a avut loc pe 24 martie 2018. Atunci, englezii s-au impus cu 2-1, într-un meci amical desfășurat la Wolverhampton. De-a lungul timpului, Anglia a câștigat de două ori titlul de campioană europeană, la edițiile din 1982 (3-1, 2-3 cu RFG) și 1984 (1-0, 2-0 cu Spania), și a mai jucat o finală, în 2009 (0-4 cu Germania).

 „Va fi greu, dificil să rămânem sus, în pressing, pentru că o să fie mare consumul de energie, din cauza căldurii. La sol sunt peste 42 de grade din cât ne-am dat seama. Anglia are un ritm de meci mai ridicat decât Croaţia. Organizarea trebuie să primeze. Blocul compact defensiv şi distanţele scurte trebuie să primeze, pentru că e clar că unu la unu ei sunt mai buni”, a declarat selecționerul Mirel Rădoi. Următorul meci al României la EURO U21, din grupe, este programat luni, 24 iunie, împotriva Franței.