Ialcin a mai dat o LOVITURĂ! A fost trimis în judecată pentru alt furt deşi, anterior mai spărsese 45 de locuinţe

Amiş Ialcin a ajuns, din nou, în atenţia oamenilor legii. Acesta a mai comis un furt dintr-o locuinţă, fiind trimis în judecată pe 12 decembrie anul curent, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Constanţa.

 Precizăm că acesta este o mai veche cunoştinţă a oamenilor legii, făcând parte dintr-o grupare infracţională. A dat mai multe spargeri atât în Medgidia, cât şi în municipiu, fiind cercetat şi judecat în mai multe dosare penale, scrie replicaonline

Reamintim că o grupare de hoţi care jefuiau locuinţele din judeţul Constanţa a ajuns după gratii,  hoţii au jefuit sau au încercat să intre în aproximativ 45 de locuinţe şi au furat bunuri în valoare de aproximativ 265.000 de lei. Furturile sau tentativele de furt au fost comise în perioada martie 2013 - septembrie 2014.

"Ca particularitate a modului de operare, s-a remarcat faptul că persoanele menţionate mai sus aveau rolul de a coordona activitatea infracţională a mai multor minori, cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani, cărora le înlesneau pătrunderea în locuinţe, asigurau paza în timpul comiterii infracţiunii şi ulterior preluau şi valorificau bunurile sustrase”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Constanţa.

În urma anchetei, oamenii legii au reuşit să recupereze doar 15% din prejudiciul cauzat.

Potrivit anchetatorilor, din gruparea respectivă fac parte Aidar Mustan, de 25 de ani, Ziadin Veli, de 25 de ani, Seiznur Veli, de 23 de ani, Bahar Bacî, de 31 de ani, Geilan Amiş, de 17 ani, Ialcin Amiş, de 15 ani, Mamut P., de 19 ani, Sali P., de 23 de ani, M.V., de 16 ani, Sofica R., de 18 ani, Ibram I., de 31 de ani.