S-a DEZLĂNȚUIT IADUL în BOR! Încă o figură MARCANTĂ a fost PRINSĂ de POLIȚIE

Încă un personaj important din cadrul Bisericii Ortodoxe Române - BOR a fost prins de poliție încălcând legea. Pe lângă fapta gravă comisă, acesta a șocat și prin modul în care a încercat să scape de oamenii legii.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara a rămas fără permis de conducere timp de trei luni, după ce a fost prins în trafic cu o viteză enormă faţă de cea legală.

Preasfinţitul Paisie Lugojanul gonea pe un drum naţional din Timiş dintre localităţile Denta şi Moraviţa cu 170 de km/h, zonă în care viteza limită era de doar 90 de km/h, potrivit livearad.ro.

De asemenea, reprezentantul bisericii a fost amendat şi cu suma de 1.500 de lei. Nu a fost doar atât.

Surse din interiorul poliţiei susţin pentru sursa menționată că episcopul a încercat să scape de fapta comisă arătând permisul de conducere al unei femei, care stătea în dreapta sa.

Nu a putut însă să-i păcălească pe agenţii rutieri, care i-au suspendat permisul 90 de zile, i-au acordat între 9 şi 20 de puncte de penalizare şi l-au amendat.