Marius Șumudică, antrenorul echipei Astra Giurigu, nu exclude posibilitatea să-și prelungească înțelegerea cu „alb-negrii” și să rămână și în sezonul viitor la campioana Ligii I.
Deși la un moment dat se părea că despărțirea lui Marius Șumudică de Astra Giurgiu este iminentă, între timp, antrenorul campioanei en-titre a Ligii I s-a împăcat cu patronul Ioan Niculae. „Șumi” a recunoscut că este posibil să continue și în sezonul viitor la gruparea „alb-neagră”, dar se teme că are parte de prea multă liniște.
„Nu mi-am prelungit contractul, dar există această posibilitate, din punctul meu de vedere. Eu sunt precum clătita, mă întorc repede. Contează foarte mult că m-am împăcat cu domnul Niculae, contează foarte mult și gestul pe care l-a făcut, a retras acea plângere împotriva mea. Sunt bucuros că pot lucra în liniște, doar că rămân cu un semn de întrebare. Cât am fost sub presiune și eram certați, am bătut pe toată lumea. Mi-e frică acum, să nu fiu prea liniștit. În momentul de față, nu mă gândesc la titlu, pe cuvântul meu. Cred că plecăm cu șansa a treia sau chiar a patra. Însă, asta chiar m-ar stimula să rămân. Dacă mai iau titlul o dată, mai rămân un an la Astra", a spus Șumudică la Digi Sport.