I-a venit de hac soţului virtual

O japoneză de 43 de ani a divorţat subit de bărbatul cu care se căsătorise într-un joc video, după care, din gelozie, a omorât avatarul fostului soţ din jocul "Maple Story".

Bărbatul a făcut plângere la poliţie după ce a constatat că fosta soţie i-a omorât personajul virtual, potrivit RTV.

Femeia a fost arestată, iar poliţiştii spun că este vinovată de accesarea ilegală a unui computer. Femeia a utilizat ilegal parola soţului său din jocul "Maple Story" şi i-a ucis personajul cu care acesta juca.

"Am fost dată la o parte brusc, fără niciun avertisment. Asta m-a înfuriat foarte tare", a declarat femeia în faţa poliţiştilor. Oamenii legii spun însă că femeia nu a încercat în niciun fel să se răzbune în lumea reală pe fostul soţ virtual.

Femeia aşteaptă acum în închisoare sentinţa judecătorilor, care ar putea să o condamne la cinci ani de închisoare sau, în cel mai bun caz, la plata unei amenzi de 5.000 de dolari.

Jucătorii din "Maple Story" cresc şi manipulează imagini digitale denumite "avatar" care îi reprezintă şi cu care se pot angaja în relaţii sociale şi tot felul de alte activităţi, sau pot lupta împotriva inamicilor.