Un caz tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în localitatea ieşeană Belceşti, unde un bărbat a murit după ce o petardă i-a explodat în gură.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a făcut un gest care i-a adus moartea. După 2-3 pahare a prins curaj şi a băgat în gură o petardă aprinsă. Aceasta a explodat iar medicii care s-au deplasat cu o ambulanţă de la Târgu Frumos, nu au putut decât să constate decesul.
Polițiștii au intervenit, în ultimele două zile, la peste 6.000 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. De asemenea, au aplicat peste 6.000 de sancţiuni contravenţionale și au constatat 1.469 de infracțiuni.
Astfel, în zilele de 24 și 25 decembrie 2019, polițiștii au intervenit la 6.057 de evenimente, dintre care 5.159 sesizate prin 112. În urma activităților, au fost constatate 1.469 de infracţiuni, dintre care 178 la regimul rutier, 589 contra persoanei, 489 contra patrimoniului, 11 de natură economică, 39 la Legea nr. 126/1995 (regimul materiilor explozive) și 4 la Legea nr. 46/2008 (codul silvic).
205 persoane au fost prinse în flagrant delict, alte 28 persoane, urmărite național sau internațional, au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 36 de măsuri preventive.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 6.374 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.475.398 de lei, fiind confiscate bunuri de 148.770 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 532 de permise de conducere (dintre care: 64 pentru consum de alcool și 171 pentru viteză) și au retras 89 de certificate de înmatriculare, potrivit realitatea.net