O partidă de amor l-a băgat în spital. Ce a pățit un ieșean zgârcit

O partidă de amor s-a terminat la spital pentru un bărbat din Iași, care nu s-a achitat onorabil de serviciile primite.

Întreg scandalul a pornit de la prețul plătit pentru partida de amor din boxa unui bloc. În urma incidentului, bărbatul lovit cu ciocanul a ajuns la spital.

Amor cu năbădăi în boxa din bloc

„Pe data de 30 mai 2019, în jurul orei 8:45, în timp ce persoana vătămată A.B. se afla într-o boxă de la subsolul blocului din municipiul Iași, pe fondul unor neînțelegeri privind plata unei sume de bani, inculpata Șrainer Roxana i-a aplicat două lovituri în zona capului cu un ciocan, cauzându-i leziuni ce au necesitat 23 – 25 de zile de îngrijiri medicale, apoi i-a sustras din buzunar telefonul mobil marca Huawei P9 Lite, valoarea prejudiciului fiind de 1.000 de lei”, au precizat procurorii ieșeni.

Bărbatul  a mers într-un bar din Podul de Fier, unde a consumat 50 ml de vodcă, iar, la ieșirea din bar, s-a întâlnit cu femeia, pe care a întrebat-o dacă vrea să meargă în boxă, dându-i de înțeles că vrea să întrețină un raport sexual.

Femeia a acceptat, crezând că va fi plătită onorabil

„În boxă, cei doi au întreținut un raport sexual oral, fără finalizare. La sfârșit, inculpata i-a cerut suma de 20 de lei, iar persoana vătămată i-a înmânat suma de 10 lei, spunându-i că nu mai are alți bani. Inculpata s-a enervat și, privind în jur, a observat un ciocan care se afla pe un raft.

A luat ciocanul și i-a aplicat victimei o lovitură în zona feței, iar, apoi, i-a mai aplicat două lovituri în zona din spate a capului, respectiv după ureche. Persoana vătămată a căzut și, în timp ce se afla la podea, inculpata l-a căutat prin buzunare, trăgând de acestea până s-au rupt, sustrăgându-i în final telefonul mobil marca Huawei P9 Lite”, au arătat procurorii, potrivit vremeanoua.