Meseriile de oţelar, laminator sau miner erau cele mai răspândite în judeţul Hunedoara la începutul anilor 90. Acum, niciuna din şcolile profesionale din judeţul Hunedoara nu mai are clase de pregătire a elevilor ca oţelar, laminator sau miner, aceste meserii nefiind cerute pe piaţa muncii locală, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar (IS) Hunedoara.
Numărul copiilor care studiază în învăţământul profesional de trei ani a crescut, astfel că acum în judeţul Hunedoara funcţionează 32 de clase a IX-a, faţă de 20 de clase a IX-a în anul şcolar trecut. Aproape 700 de elevi din judeţul Hunedoara au ales să înveţe o meserie într-o şcoală profesională, iar cele mai cerute specializări ţin de industria serviciilor.
“Avem o paletă destul de largă de meserii. Sunt foarte multe opţiuni pentru mecanici auto, dar şi pentru frizer, coafor, stilist, ospătar, bucătar, zidar, pietrar-tencuitor, sudor”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IS Hunedoara, Claudia Anca.
În combinatele siderurgice de la Hunedoara şi Călan munceau peste 20.000 de siderurgişti, iar în minerit activau alte câteva zeci de mii de angajaţi. În prezent, combinatul siderurgic din Călan a fost desfiinţat, la Hunedoara mai lucrează circa 700 de angajaţi, iar în minele din Valea Jiului numărul salariaţilor a scăzut sub 6.000.