Celebrul actor a explicat pentru EVZ cum statutul său de megastar îl determină să fie de două ori mai strict cu copiii lui şi a povestit cum îi pedepseşte dacă nu salută portarul.
Astăzi se lansează pe DVD şi BLU-Ray lungmetrajul "Pumni de oţel", de Shawn Levy, cu Hugh Jackman. Cu această ocazie, actorul din rolul principal, făcut celebru de personajul "Wolverine", a vorbit pentru EVZ despre viaţa lui de familie. EVZ: Cât de mult timp ai petrecut la sala de forţă de data aceasta? Hugh Jackman: Nu prea mult. Am doar o scenă de acţiune. Boxam în fiecare zi ca să arăt a pugilist. Dar de fapt boxez de vreo doi – trei ani, am găsit această sală de antrenament în New York şi am descoperit că sportul ăsta este ideal pentru a rămâne în formă. Eu, unul, mă plictisesc de moarte la sala de forţă, aşa că boxul a picat numai bine. Tatăl tău era pugilist. A vorbit cu tine despre acest sport? Niciodată atunci când creşteam. Fratele meu, Ralph, e cu 18 luni mai mare şi ne-am bătut practic de când m-am născut eu. Cumva, tata nu ne dădea voie să ne uităm la wrestling sau la box. Nu vorbea despre asta, pentru că credea că, dacă ne-ar fi încurajat, ne-am fi bătut măr non-stop. Acum, da, vorbeşte despre box.
Tu eşti tată, la fel ca personajul pe care îl joci. Cum a afectat asta interpretarea ta? Foarte mult. Povestea te afectează mai mult, emoţiile erau cu mult mai puternice, au existat momente când filmam câte o scenă când era greu să le ţin sub control. Dar măcar eu am avut un tată mult mai bun decât e personajul meu din "Pumni de oţel"!
Ce fel de tată eşti? Destul de strict. Copiii mei ar spune că sunt un tată strict. Cu siguranţă nu la fel de strict ca tatăl meu. Şi cu el mă compar. E în natura umană să ne dorim să facem o treabă mai bună decât au făcut părinţii noştri. Dar soţia mea este cea care le iartă orice şi îi lasă să facă orice le trece prin cap. Aşa că eu sunt poliţistul cel rău în familie. De pildă, insist foarte mult să fie respectuoşi şi aibă bune maniere. Nu sunt ca tatăl meu, să îi cert pentru că scrâşnesc cu furculiţa pe farfurie, dar vreau să spună "Mulţumesc" şi să arate că apreciază eforturile altor oameni. Cu atât mai mult cu cât sunt conştient că, din cauza meseriei mele, copiii mei primesc un soi de permis de liberă – trecere de la alţi oameni. Li se permit lucruri, pentru că sunt văzuţi cu mine, care nu sunt permise altor copii. Din cauza asta simt că trebuie să fiu de două ori mai strict. Locuim într-o clădire care are un portar, aşa au crescut copiii mei. Dacă îi văd că nu îl salută şi nu îi mulţumesc că le-a deschis uşa, atunci îi pun să urce pe scări până la apartamentul nostru. Care e la etajul nouă. I-am învăţat aşa de când aveau cinci ani. Le-am spus: "Uite, timp de o lună, o să vă spun şi o să vă reamintesc cum trebuie să vă comportaţi cu portarul. După o lună, dacă nu faceţi aşa, sunteţi pedepsiţi". Şi a funcţionat! E drept, numai cu fiul meu cred că am urcat pe scări de vreo 50 de ori (râde).
Pe tine cum te-a influenţat modul în care te-a crescut tatăl tău? Tatăl meu nu ţipa niciodată, dar era foarte ferm. Să îţi dau un exemplu. Aseară am fost la un dineu. Nu puteam să iau o alună, un chip sau nimic din hors d’oeuvre, care erau în jurul nostru (nu ne aşezasem încă la masă), fără să le ofer şi celor din jurul meu. Pentru că aşa m-a învăţat tata, fie că eram la noi acasă sau că eram într-o vizită. Nu mai vezi aşa ceva la oamenii din zilele noastre, dar copiii mei aşa procedează.
Sfaturi de la interpretul lui Wolverine Pe când Hugh Jackman avea opt ani, părinţii lui s-au despărţit. Apoi, mama lui s-a mutat înapoi în Anglia, lăsându-şi fostul soţ să îl crească pe viitorul actor şi pe cei patru fraţi ai acestuia. Însă, acum, lucrurile au revenit la normal. "Am 40 şi ceva de ani. Am căzut la pace cu mama mea", spune Jackman.
"La vremea aceea, situaţia noastră era neobişnuită. Din cauza vârstei mele de la momentul despărţirii lor, capacitatea mea de înţelegere era limitată. E corect să spun că ambii au făcut greşeli. Copil fiind, era firesc să dau vina pe mama, dar nu am simţit niciodată că tata sau mama nu mă iubeau. Acum, divorţurile sunt frecvente. Am prieteni care trec prin asta şi mă sună ca să mă întrebe cât de rău le face divorţul copiilor lor. Şi le spun: «Până la urmă, copiii vor creşte, vor avea relaţii, cineva le va rupe inima, ei vor rupe inima cuiva şi vor înţelege că relaţiile nu funcţionează întotdeauna şi nu vor fi supăraţi pe tine. Dar, dacă nu simt că ei sunt prioritatea, atunci vor fi supăraţi pe tine»".
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/M9GcGKlBp04" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>