Cea mai mare bancă din Europa, HSBC Holdings, a anunţat, azi, un vast program de reducere a costurilor şi o reorganizare a operaţiunilor, care presupune concedierea a 25.000 de angajați din cele 257.000 pe care îi are la nivel global.
Alte măsuri se referă la: reducerea bazei de active cu 290 de miliarde de dolari, vânzarea diviziilor din Brazilia şi Turcia precum şi diminuarea operaţiunilor de investment banking, transmite Reuters.
„HSBC vizează reduceri de costuri cuprinse între 4,5 şi 5 miliarde de dolari pe an până în 2017 şi să ajungă la o rentabilitate a fondurilor proprii de peste 10%”, a informat banca britanică, într-un comunicat de presă publicat, înainte ca directorul general, Stuart Gulliver, să prezinte investitorilor şi analiştilor mai multe detalii cu privire la cel de al doilea său plan strategic demarat de la preluarea funcţiei de CEO în 2011, conform Agerpres.
„HSBC intenţionează să-şi vândă operaţiunile din Turcia şi Brazilia dar are de gând să menţină o prezenţă în această ultimă ţară pentru mari clienţi corporate. În paralel, HSBC intenţionează să-şi accelereze investiţiile în Asia, cu un accent deosebit pe China şi Asia de Sud-Est”, se mai arată în comunicatul remis de banca britanică.
De asemenea, HSBC a confirmat că analizează o eventuală mutare a sediului general în afara Marii Britanii, urmând să ia o decizie la finele acestui an.
În luna februarie a acestui an, directorul general de la HSBC, Stuart Gulliver, a declarat că subsidiarele cu probleme ale băncii, cele din Brazilia, Mexic, Turcia şi SUA, au la dispoziţie maximum doi ani pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele în caz contrar urmând să fie vândute.
La finele lunii trecute, Reuters citând surse din apropierea discuţiilor a informat că grupurile bancare ING Group NV, Qatar National Bank şi Arab Banking Corporation se numără printre posibilii ofertanţi la preluarea operaţiunilor din Turcia ale grupului bancar britanic HSBC.
Divizia HSBC din Turcia a înregistrat în 2014 pierderi de 64 milioane de dolari din cauza unor limite impuse de autorităţile de reglementare la dobânzile pentru cardurile de credite şi overdrafturi.
HSBC are cea de a 13-a reţea bancară din Turcia, cu mult în urma liderilor Isbank şi Garanti Bank.