Hoții români își intensificaseră atacurile deoarece prăzile erau tot mai mici, dar, spre disperarea judecătorilor de instrucție, deveniseră imuni la bătaie. Era în timpul marii crize economice din anii 1930.
Așa că bravii oameni ai legii au fost nevoiți să devină mai inventivi spre a-i dovedi pe infractori, ca să-și recunoască faptele.
Cel mai eficace mijloc de a decide un pungaş să mărturisească devenise cel numit „Prin Amantă”.
„Prin Amantă” a mărturisit, în vara lui 1931, faimosul Motki Portnoi 12 spargeri.
„Prin Amantă” şi-a recunoscut faimosul Tata-Moșu cele peste 40 de spargeri din cartierul Măgurele, comise în numai în trei ani.
Iată în ce constă Sistemul Amantei:
Dacă pungaşul se încăpăţânează să-şi nege faptele, judecătorul de instrucţie dă ordin să i se aresteze concubina. O duce într-o cameră a poliţiei şi, sub pretextul percheziţiei, o femeie agent o dezbracă, îi răscoleşte părul, în aşa chip ca să dea impresia că a fost bătută, îi pune rochia în dezordine şi îi leagă cătuşele de mâini.
Astfel aranjată, fără nicio palmă, fără nicio vorbă rea, amanta e adusă între agenţi şi ţinută în apropierea cabinetului de instrucţie, pe culoar.
E chemat apoi la interogatoriu pungaşul. Se înţelege, că de la prima aruncătură de ochi, omul îşi va vedea amanta în cătuşe cu părul vâlvoi şi cu îmbrăcămintea în dezordine.
În faţa spectacolului, Tata-Moşu, cel mai tare dintre pungaşi, trebuie să aibă un moment de revoltă.
- Aşa îmi faci, domnule judecător?! Acum îmi chinuieşti şi femeia?
- Ce să-ţi fac, Tată Moşule, îi răspunde magistratul. Tu cum mă chinueşti pe mine? De zece zile mă duci cu vorba, mă faci să mă scol noaptea, să nu mai mănânc ca lumea... Eu nu trebuie să-mi fac meseria? Vrei să mă dea statul afară, că primesc leafă de pomană?
- Şi ai de gând s-o mai chinuieşti mult, d-le judecător ?
- Pe cine? Pe fata asta nevinovată? îl ia în râs judecătorul.
- Păi să ştii că e nevinovată domnule judecător.
- Eh n-am de unde să ştiu. Să vedem. Dovedeşte că e nevinovată şi îi dăm drumul...
Şi Tata Moşu, care e gata oricând să împlânte în oricine cuţitul fără ezitare, fără părere de rău, ca să-şi scape amanta mărturiseşte încă cinci şi încă zece spargeri, care altfel ar rămâne pentru totdeauna înmormântate
Ideea arestului comun în care trebuie să doarmă amanta este pentru sentimentalul hoţ - întotdeauna sentimental – mai greu de suportat decât bătaia pe care ar mânca-o…
Hoțul de cai
Poliţia pusese mâna pe cel m ai reputat hoţ de cai de pe vremea aceea: pitoresc poreclit, Unchiu Popa.
Unchiu Popa stinsese cu trei judeţe cu furtul de cai: Vlaşca, Teleorman și Ialomița.
Opt ani de zile Unchiu Popa a lucrat fără să poată fi dovedit.
Fusese arestat în nenumărate rânduriri. Niciodată însă jucătorul de instrucţie nu putea smulge o mărturisire cât de slabă, ca să-l poată duce la „ Mătuşa Paraschiva”, cum au botezat pungaşii penitenciarul Văcăreşti.
Într-o zi, la Obor, Unchiu Popa e prins asupra faptului. Vindea două perechi de cai cu bilete falsificate. Primul lui cuvânt a fost că i-a cumpărat de la nişte ţigani şi nu avea cum să ştie că biletele erau falşificate. Bătaia mâncată, ca hoţii de cai, la poliţie, a fost zadarnică. Interogatorul luat la instrucţie n-a dus deasemenea la nimic.
Şi totuş vinovăţia era evidentă - dar nu şi pentru tribunal.
Trebuia mărturisirea lui cu indicii precise, cu numele păgubaşilor şi eventual recunoaşterea furturilor anterioare.
Timp de o săptămână, judele instructor a utilizat toate sistemele, toate trucurile, toate mijloacele savante, fără nici un folos.
Hoţul de cai se încăpăţâna să tacă.
Până când într-o zi, o idee simplă, naivă, copilărească, a grefierului, a putut face mai mult decât ştiinţa judelui.
Grefierul a cumpărat un creion lung de doi metri,din cele ce se vedeau în reclama fabricii Faber.
Şi l-a ascuns în grefă. Magistratul a îmbrăcat o robă roşie de consilier de casaţie, şi-a pus boneta, a tras perdelele la ferestre, a aprins două lumânări, în dreapta şi în stânga crucifixului, şi l-a chemat pe Unchiu Popa în cabinetul astfel pregătit.
Apoi solemn, în picioare, i-a ţinut cam acest logos:
-Uite ce e, Unchiu Popa. Te-am chemat pentru judecată. Prin noua lege, spărgătorii, borfaşii şi hoţii de cai se judecă de către noi, judecători de instrucţie în slujba Majestăţii Sale.
Unchiu Popa s-a uitat la judecător, la boneta lui roşie, s-a uitat şi la grefier, la roba lui cernită, la lumânările aprinse, a holbat ochii mari şi a deschis o gură să i se vadă dinţii şi lingureaua, de mirare.
Judecătorul a continuat:
- Te bănuim de furtul a patru sute optzeci şi doi de cai, furaţi din toate judeţele ţării. Cum n-ai mărturisit nimic, ceea ce dovedeşte că eşti om periculos şi dârz, te condamnăm... la 20 de ani închisoare şi 12.000 lei despăgubire. Grefier, adu creionul lui Dumnezeu!
Grefierul trece în camera de alături şi aduce pe braţe, creionul de doi metri.
Magistratul se aşează la birou, îşi pune cu gesturi respectuoase şi cumpătate creionul pe umăr şi e gata să iscălească sentinţa.
Deci o ultimă întrebare către inculpat:
— Mai ai ceva de spus, acuzat Unchiu Popa?
Popa îngălbenit, dârdâind ca de friguri în faţa creionului lui Dumnezeu, cade în genunchi şi bâlbăie:
- Nu iscăli domnule judecător că spun tot! N-am furat 400 de cai, am răbojul acasă în pod, toţi caii sunt însemnaţi acolo. N-or fi nici 100 la număr...
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric