De furat, se fură orice. Bijuterii, bani, obiecte de valoare, opere de artă şi te miri ce. Da' să ciordeşti un crocodil împăiat şi să alergi cu el prin centrul Capitalei, chiar că-i de poveste
Se întâmpla prin 1989. În Capitală, ca peste tot în ţară, nu se găseau ţigări străine decât de contrabandă, la preţuri prohibitive. Un pachet de Kent sau Marlboro ajunsese să coste şi 120 de lei, la negru. Şi nici aşa nu-l prea găseai. Asta în contextul în care un salariu mediu era cam de 2.500 de lei. Mai ieftine erau Assos, la 80-90 de lei, West, Viceroy şi LM, spre suta de lei. Foarte rar găseai şi Pall Mall sau More extralong şi Salem, mentolate, care săreau şi ele de sută. Mai ieftine erau BT-urile bulgăreşti, Vikend-ul sârbesc, chinezeştile – cu gust de ceai – Double Horses şi albanezele Apollonia şi DS. P-astea le găseai, tot pe sub mână, la 40-50 de lei. Altfel, trebuia să te mulţumeşti cu cioturile din papiroasele naţionale precum, în ordinea preţului: Carpaţi, Bucegi, Pescăruş, Amiral, Snagov, Bega, Golf sau Cişmigiu. Despre astea, ultimele, care semănau la aspect cu kentanele, ieşise şi un banc cum că : „Apa tonică şi ţigările Cimigiu duc la impotenţă!”.
Macarie şi Nebunu'
Well, un fost coleg la „Bulina Roşie”, din prima echipă a ziarului fondat de Ion Cristoiu, poreclit Macarie – nu-i dau numele aici, dar cunoscători şi apropiaţii ştiu persoana şi povestea– pe atunci student la medicină, împreună cu un amic de-al său zis Nebunu', se hotărăresc, după o beţie studenţească, să facă rost de nişte ţigări străine. Exista, pe timpul ăla, o crâşmă botezată Havana. Bucureştenii trecuţi de 45 de ani îşi aduc bine aminte de ea. Era situată pe fostul Bulevard 6 Martie, în prezent Elisabeta, între Universitate şi Calea Victoriei. După revoluţie, fostul şef de unitate, unu' pe nume Nicu Călugăru, a rebotezat-o după privatizare Cabaretul Latin şi, în prezent, e o sală de „păcănele”. Mă rog, pe timpul ăla, acolo se puteau cumpăra ţigări cubaneze H.Upman sau Popular. La preţuri mici, cam ca la ţigaretele româneşti. Dar pe care nu le puteai cumpăra decât dacă făceai consumaţie la barul locandei.
Mirajul Cubei
În fine, intră Macarie şi Nebunu' în local, bine matrafoxaţi, şi zic că vor să cumpere ţigări cubaneze. Arogant, chelneru' le zice că trebuie să comande şi băutură ca să poa' să cumpere. Ăştia, într-un glas cer câte o cinzeacă de rom Havana. La care ospătarul le dă cu flit: „Nu servim clienţi în stare de ebrietate!”. Bosumflaţi şi mofluji, viitorii domni doctori o iau spre ieşire. Da' chiar acolo, la intrare, într-o vitrină, se afla un crocodil împăiat, donat de ambasada Cubei la Bucureşti. Şi lu' Macarie îi vine geniala idee să se răzbune pe infamul chelner. Drept pentru care, bagă jgheabu' în vitrină, saltă împăiatu' şi o ia, repejor, la vale, spre Calea Victoriei şi, mai apoi, pe Eforie, pe lângă Miliţia Capitalei. Ospătarii s-au prins, însă, repede, că le fusese văduvit inventarul şi au luat-o la fugă după el. Macarie a ajuns până pe Brezoianu, pe lângă Agenţia CFR. Acolo, simţind în ceafă respiraţia urmăritorilor, s-a băgat într-o scară de bloc şi a abandonat reptila împăiată. La ieşire l-au înhăţat, că-l turnase un taximetrist. Nu în fiecare zi vezi un tip fugind cu un crocodil la subraţ prin centrul Bucureştiului.
O noapte la bulău
Evident, l-au dus la Miliţie. Mai exact, la Secţia 10, din apropiere. Acolo, ofiţerul de serviciu, mai să se scape de el de râs când a auzit de năzdrăvănia amicului. I-a ţinut o morală mobilizatoare, cum că îşi distruge viitorul şi, după ce l-a pus să spele pe jos, prin secţie, l-a băgat la beci, pentru o noapte. Să-i fie învăţătură de minte. Acolo, belea! Macarie era printre toţi borfaşii prinşi în seara aceea. Fiecare cu ciordelile şi poveştile sale. Când au auzit ce furase studentul s-au tăvălit pe jos de râs. Le cucerise respectul. Dimineaţă, vine comandantul şi, la raport, i se prezintă cazul crocodilului furat. Ăla, siderat, cere să-l vadă pe infractor. Macarie, cu o moacă bleagă, se prezintă şi spune povestea. Să moară de râs şi ăla. Până la urmă i-au dat drumul, dar cu promisiunea că se va întoarce la secţie cu dovada că a reparat crocodilul. Pentru că, în goana sa, îi rupsese laba dreaptă din faţă. Lucru pe care Macarie, de frică, l-a făcut imediat. Un şef de sală, pe nume Enache i-a dat o chitanţă de mână: „Am primit de la ... suma de 400 de lei pentru «reparaţii crocodil»”. Macarie mai are şi acum chitanţa, numa' că nu ştie unde a pus-o.