Hoţii de pe plajă nu iau vacanţă

Infractorilor "de fineţe", care operează la cearşaf sau la coadă, şi celor "cu tupeu", care se strecoară în cort, li s-au adăugat tâlharii cu pitbull dresat să fure.

Pe litoral, nici somnul pe plajă nu e gratuit. Te poate costa un telefon, geanta, papucii, actele sau chiar copilul. Despre care descoperi, după un moment de disperare, că nu ţi-a fost furat, ci doar a plecat fără să spună, trei sute de metri mai departe, tentat de jucăriile altui prichindel.

Oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa se arată optimişti când vine vorba despre furturile înregistrate pe plajă. „În acest sezon estival au fost depuse 20 de plângeri prin care turiştii raportau lipsa diferitelor bunuri“, adică „o îmbunătăţire a situaţiei faţă de anul trecut, când numărul total de plângeri a fost de 28“, a declarat subinspectorul Radu Croitoru, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa. El afirmă că cele mai tentante obiecte pentru hoţi sunt telefoanele mobile, lăsate nesupravegheate pe plajă, şi genţile de damă.

Plaja din Mamaia e una dintre cele mai animate de pe litoral. Oficialii declară că în această staţiune au loc cele mai multe furturi, fiind urmată de Vama Veche şi Costineşti.

Oficialii Inspectoratului de Poliţie Constanţa ne-au declarat că pe plaje există în permanenţă patrule care supraveghează. În jur de 100 de poliţişti - mai puţini în timpul săptămânii şi mai mulţi în weekend - sunt cu ochii pe mişcările de pe litoral. Turiştii nu reclamă furturile din comoditate Turiştii au însă poveşti mai puţin optimiste despre nelegiuiţii care îşi însuşesc fără jenă lucrurile altora. Dar românii sunt învinşi de birocraţie şi comoditate şi nu apelează la ajutorul organelor abilitate pentru a-şi recupera paguba. „Ce mai e un telefon în ziua de azi?!“, dă glas un turist gândurilor comune celor veniţi pe malul mării.

Statisticile oficiale nu cuprind decât furturile pentru care păgubiţii au depus plângeri la poliţie. „Numai pe plaja din Mamaia sunt cel puţin cinci-zece furturi pe săptămână. Se fură telefoane, portofele, genţi, carduri, însă oamenii nu depun plângeri scrise, nu vor să se complice pentru atât de puţin“, ne spune unul dintre poliţiştii „detaşaţi“ pe plaja din Mamaia. Neoficial însă, zilnic, în fiecare staţiune, cel puţin zece turişti sunt prădaţi.

Cert este că hoţii nu ar avea de lucru dacă cei veniţi să se bronzeze ar fi mai atenţi. „Mulţi turişti sunt inconştienţi: îşi lasă bunurile nesupravegheate şi pleacă la apă“, adaugă el. Cum şi hoţii au pretenţii, dacă în rucsac nu sunt lucruri de valoare, aruncă ce găsesc pe nisip sau în apă.

„Uneori, supăraţi că nu sunt decât acte în portofel, s-a întâmplat ca infractorii să le arunce în apă. Asta e o problemă mult mai dureroasă pentru turişti“, expune problema lt.-col. Sorin Mustăţea, ofiţerul de relaţii publice al grupării mobile de jandarmi Tomis, din Constanţa, care supraveghează plajele din Năvodari, Costineşti, Vama Veche şi 2 Mai. (Au contribuit Florentina Ciuverca şi Andreea Ciupercă)

COSTINEŞTI

„Pardon, am greşit camera“

Din Costineşti vine o nouă metodă de furt, care sigur va fi rapid adoptată şi de hoţii din alte staţiuni, pe principiul „Băi, da’ eu cum de nu m-am gândit!?“. „Vin la pensiuni şi hoteluri noaptea, când turiştii dorm, şi intră direct pe uşă, ca şi cum ar fi greşit camera. Fură ce apucă şi dacă nimeni nu se trezeşte, iau ce vor“, detaliază comisarul de poliţie Dorel Răcanu, care nu a avut până acum niciun caz de intrare prin efracţie. Şi cei care se aruncă noaptea în apă se pot întoarce pe plajă precum Creangă de la scăldat. „Cei care fac baie noaptea, de multe ori nu-şi mai găsesc lucrurile când ies“, explică poliţistul. Nu e greu de ghicit ce caută hoţii, iar inventarul poliţiştilor o confirmă: lucruri mici şi scumpe.

MAMAIA Se fură până şi pachetul de ţigări

Printre turiştii care stau cearşaf lângă cearşaf şi şezlong lângă şezlong mişună tot soiul de personaje. Un domn cu părul alb, originar din părţile Moldovei - după cum îl recomandă accentul - stă tolănit pe un cearşaf imaculat, probabil împrumutat din camera de hotel, şi încearcă să scape de căldură înarmat cu o bere. „Nu prea se mai fură ca în alţi ani. Acum parcă s-au mai potolit. Da’ îmi aduc aminte că în prima zi când am venit mi-a dispărut pachetul de ţigări. Asta e ceva grav, că e departe chioşcul şi arde nisipul la tălpi... chiar aşa, domne’, să-ţi ia ţigara de la gură?“, ne povesteşte dintr-o suflare cum stau lucrurile cu hoţii pe plaja din Mamaia. „Îl cred că îi ardea de un tutun, da’ chiar aşa?...“, încheie, retoric, bărbatul.

VAMA VECHE

Hoţii bagă mâna cu tupeu în corturi

Dacă te laşi furat de nopţile în Stuf sau Expirat, s-ar putea să te trezeşti furat la propriu. Practic, vamaioţii de la corturi îşi expun „marfa“ ca la tarabă pentru hoţii de pe plajă, care n-au mare lucru de făcut decât să întindă mâna, cu puţin tupeu.

De cel mai tupeist hoţ de la Vama Veche au dat Ana şi Pepe din Galaţi, care şi-au întins cortul la soare de câteva zile. „Chiar azi-noapte ni s-a întâmplat! Am văzut doar o mână care căuta în colţ, exact la intrare. Era 12.30 noaptea şi noi dormeam. Am ţipat şi a fugit. Trebuie să ai un tupeu fantastic să încerci să furi cu oamenii în cort!“, se revoltă Ana, care, în opt ani, doar două veri a lipsit din Vama Veche.

Cei care vin în Vamă de ani buni au câteva reguli simple, pe care le rezumă Bogdan din Zalău: „Banii-s pe card, telefonul la mine, ce să fure? N-au decât să ne ia hainele, dacă au ce face cu ele“. Magda, o studentă din Sighetu Marmaţiei, ia măsuri care i-ar da pe spate pe hoţi. „Noi avem lacăt la cort. De fapt, poate să ni-l taie cu cuţitul...“. Un răsărit cu final neaşteptat Purtătorul de cuvânt al jandarmilor constănţeni, lt.-col. Sorin Mustăţea, acuză neglijenţa turiştilor, care se lasă furaţi de peisaj sau de gradele din alcool şi uită că mai au şi bagaje de supravegheat. Şi dă ca exemplu doi tineri bucureşteni care admirau răsăritul pe plajă. Momentul romantic a fost observat de Iulian S. din Brăila, 21 de ani, care s-a gândit că ar putea să-i uşureze pe cei doi de povara rucsacului în care se aflau un telefon mobil, un iPod cu accesorii, un dispozitiv GPS, cheile unui Peugeot, bani şi documente personale, o lanternă şi mai multe carduri bancare. Hoţul a fost prins, iar bucureştenii şi-au primit bunurile înapoi.

Peste o altă asemenea „comoară“ a dat, tot în Vama Veche, un grup de şase constănţeni de etnie romă - un bărbat, doi minori şi trei femei, dintre care una însărcinată -, alcătuind o familie mare şi fericită, dar cu probleme financiare, luând în considerare că activitatea principală este furtul sezonier. Ei au furat un rucsac, care stătea lângă un cearşaf nesupravegheat şi în care zăceau trei telefoane mobile scumpe şi o cameră foto digitală, împreună cu un portofel. „Au fost observaţi, iar oamenii noştri, care patrulează în civil, i-au văzut“, spune Mustăţea.

ÎN PLINĂ ZI. Hoţii din Vama Veche dau iama prin corturile turiştilor

ULTIMUL RĂCNET

Pitbulli dresaţi să fure genţi şi portofele Cea mai recentă găselniţă a hoţilor de pe litoral este să fure genţile şi banii turiştilor veniţi să se bronzeze pe plajă fără măcar să iasă din ascunziş. Cum? Cu ajutorul câinilor special dresaţi să se plimbe printre prosoapele şi cearşafurile întinse pe nisip şi să colecţioneze bunurile oamenilor.

„În seara zilei de miercuri, pe plaja din Năvodari, o localnică în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost atacată de un pitbull în momentul în care a încercat să-şi scoată geanta din dinţii animalului. Câinele, supărat că a fost întrerupt din misiunea sa, a încercat să o muşte pe femeie. Datorită altor turişti care i-au sărit în ajutor, doamna s-a ales doar cu nişte răni pe abdomen“, potrivit lt. col. Sorin Mustăţea.

Oamenii, speriaţi de cele întâmplate, au cerut ajutorul echipei de jandarmi. Aceştia au chemat ambulanţa, care a dus-o pe femeie la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, unde i-a fost acordat primul ajutor, nefiind însă necesară o internare.

Victima din Năvodari nu a depus încă plângere la poliţie, iar fără acest document nu poate fi demarată ancheta în acest caz, a precizat reprezentantul jandarmilor. El a mai declarat că pitbullul cu pricina a ieşit din tufişurile de la marginea plajei din Năvodari însoţit de un alt câine de aceeaşi rasă, care, însă, s-a făcut nevăzut în timpul scandalului. Căţelul-hoţ a fost prins şi dus la o firmă de ecarisaj, unde se află şi în prezent.

„Oamenii aflaţi la faţa locului au afirmat că au văzut câinele cum lua poşete sau chiar portofele din genţi şi le ducea cu el“, ne-a relatat reprezentantul forţelor de ordine. El este de părere că pitbullul a fost învăţat de proprietarul său să meargă la cei de pe plajă şi să le ia lucrurile de valoare - o situaţie inedită pe litoralul românesc.

„Câinele nu fura de capul lui“

Mihail Paltov, un localnic din Năvodari, care-şi face veacul pe plajă, ne-a declarat că nu e o raritate apariţia patrupedelor pe malul mării. „Sunt mulţi câini pe plajă, e ca la oraş, dar nu prea vine nimeni să-i adune. La Năvodari nu e ca la Mamaia, nu sunt aceleaşi condiţii“, mărturiseşte bărbatul.

Cu toate acestea, după ce a văzut ce a păţit femeia tâlhărită de pitbull, se arată surprins de comportamentul animalului. „Aşa ceva n-am mai întâlnit. Nu ştiu al cui e, dar ăsta era câine deştept, nu fura de capul lui. Căuta exact“, precizează Paltov. „Eram mai mulţi în zonă.

Când am văzut aşa fiară, am sărit, am început să facem zgomot, ca să o scăpăm pe doamna, care ţipa de durere“, rememorează bărbatul şirul evenimentelor sfârşite la spital. „S-au adunat jandarmii, a venit Salvarea şi a luat femeia sfâşiată pe burtă, că animalul nu a stat degeaba. S-a văzut fără geantă şi a atacat“, încheie martorul.

AGRESOR. Martorii spun despre pitbullul-hoţ că „e câine deştept“

VICTIMA. Femeia rănită de pitbull