Hoții au dat o spargere la fostul ministru al Economiei. Ce i-au furat lui Ariton

Fostul ministru al Economiei a fost furat de un laptop și un LCD. Hoțul este cercetat în stare de arest.

Un tânăr de 23 de ani din Sibiu a primit mandat de arestare pe 29 de zile de la Judecătoria Sibiu, pentru că în luna februarie a spart biroul senatorului Ion Ariton – fostul ministru al Economiei – de unde a furat un laptop și un LCD. Bunurile au fost recuperate de polițiștii sibieni și restituite proprietarului, iar instanța sibiană a decis ca cercetările în cazul lui Daniel Vanea să fie continuate cu acesta după gratii. Tânărul a făcut recurs la Tribunalul Sibiu, recurs care se va judeca în cursul zilei de mâine. „V. Daniel este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu”, arată reprezentanții Poliției sibiene într-un comunicat de presă. Potrivit polițiștilor, Daniel Vanea a spart biroul senatorial al lui Ariton în noaptea de 23 spre 24 februarie, de unde a sustras un laptop și un televizor. „Bunurile au fost recuperate integral, fiind restituite părţii vătămate”, mai arată polițiștii sibieni, care au încadrat fapta lui Daniel Vanea la furt calificat. În octombrie 2011, tânărul sibian, care lucrează ca ospătar la un restaurant din Sibiu, a mai fost condamnat de Judecătoria Brezoi la opt luni de închisoare cu suspendare, pentru fapta de a fi condus un autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere. Cea care l-a angajat pe Daniel Vanea ca ospătar, acum doi ani, are cuvinte de laudă pentru cel arestat. „Nu am avut niciun fel de problemă cu el. Este un băiat excelent, din punctul meu de vedere. Nu i-am încheiat contractul de muncă în urma acestor vești. Chiar nu înțeleg ce probleme ar fi putut avea astfel încât să recurgă la un astfel de gest”, a declarat proprietarul restaurantului unde lucrează Daniel Vanea.