HOȚI de MONEDE ANTICE, capturați de polițiștii din Constanța. MUNIȚIE, găsită la percheziții

Trei bărbați, din Tulcea și Constanța, sunt cercetați pentru infracțiuni contra patrimoniului după ce polițiștii Serviciului Investigații Criminale din IPJ Constanța, au descins la domiciliile lor prilej cu care au găsit mai multe monede antice și detectoare de metale. Investigatorii au descoperit în timpul perchezițiilor și o cantitate de muniție.

Perchezițiile au avut loc la primele ore ale dimineții când polițiștii de la Investigații Criminale Constanța au descins în trei case din comuna Slava Cercheză, județul Tulcea, și una de la Năvodari. Este vorba despre doi bărbati, ambii în vârsta de 35 de ani, respectiv un bărbat, de 43 de ani. Doi au domiciliul în localitatea Slava Cercheză, iar unul are domiciliul în Năvodari dar și o locuință în Slava Cercheză. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Marius Niculescu, cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța privind săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și spălare a banilor.

În fapt, cei trei erau supravegheați de aproape patru luni după ce s-a constatat că vindeau artefacte prin OLX. S-a aflat că cei trei suspecți vizați de anchetatori se ocupau cu braconajul arheologic prin detecții și săpături neautorizate, în siturile arheologice din județul Tulcea, găseau monede antice sau alte artefacte din patrimoniul cultural național pe care și le însușeau. Artefactele erau apoi supuse unui proces de valorificare  pe piața de antichități, inclusiv pe internet. Până acum au fost găsite mai multe monede antice și un detector de metale. Cercetările urmează să fie extinse, cazul se complică, având în vedere că la percheziții polițiștii au găsit și o cantitate de muniție.