Totuşi, imobilul de pe strada Smârdan, de la numărul 39, este un monument istoric. „În această clădire se afla în anii unirii ţărilor române Hotelul Concordia, unde în seara zilei de 23 ianuarie 1859 s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza de către fruntaşii partidei naţionale ca domn al Tării Româneşti”, ne aminteşte o placă de marmură mâzgălită cu graffiti.

Ornamentele împletite de la ultimul etaj au început să se desprindă, iar bucăţi de tablă din acoperiş atârnă deasupra celor care îşi sorb liniştiţi cafeaua pe la terasele cu umbreluţe din faţa fostului hotel.

O poartă mare din fier, cu un micuţ ochi de sticlă fumuriu, a apărut recent pentru a o înlocui pe cea veche, peste care se vedea uşor molozul ce zăcea în curtea interioară. Ferestrele cu cercevele putrezite se mişcă uşor din stânga în dreapta la câte o adiere de vânt.

Momentul care i-a adus gloria, efemeră de altfel, a fost 24 ianuarie 1859, când aici a fost ales Cuza ca domn al Ţării Româneşti, după ce fusese deja ales la 5 ianuarie ca domn al Moldovei.

Istoricul Constantic C. Giurescu scrie că, în seara de 23 ianuarie, deputaţii partidei naţionale s-au întâlnit într-o sală a hotelului Concordia pentru a discuta despre posibilii candidaţi. Majoritatea conservatoare le-a transmis celor din partida naţională că ea renunţă la candidaţii lor dacă şi cealaltă tabără renunţa la favoriţii săi.

Astfel, s-a luat hotărârea ca toţi deputaţii să susţină în şedinţa de a doua zi a Adunării candidatura lui Cuza deoarece era o soluţie de compromis.

Construit la jumătatea secolului al XIX-lea, Hotel Concordia avea biliard, cafenea şi restaurant, unde se servea o bucătărie aleasă: franceză, germană, italiană şi românească.

„În mod cert, în timpul domniei lui Cuza, a fost un hotel elegant, pentru simplul fapt că acolo are loc adunarea de desemnare a domnului. Era un loc, totuşi, select. Dar perioada lui de glorie trece destul de repede, un deceniu, un deceniu şi ceva. După Cuza, începe declinul”, povesteşte Alin Ciupală, conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, specializat în istoria modernă a României.

Ulysee de Marsillac, de origine franceză, este unul dintre puţinii oameni care au scris despre hotel Concordia.

Stabilit în România în 1852, el a locuit pe pământ românesc până la moartea sa, în 1877, şi ne-a lăsat sute de pagini în care a descris locurile şi oamenii pe care le-a întâlnit în Bucureşti: „Să vorbesc despre hotelurile bucureştene? Doar două sau trei sunt locuibile. Mă mulţumesc să citez Hotelul Hugues, proprietatea unui compatriot de-al nostru, cu foarte bune condiţii de curăţenie şi confort; Hotel Concordia, mai mare, dar mai puţin elegant”, povesteşte de Marsillac.

Concordia avea 90 de camere, al căror preţ varia între 3 şi 8 franci pe noapte, iar clientela sa este recrutată îndeosebi din rândul călătorilor comercianţi.

„Hotelul nu a fost un hotel frecventat de elită, rămâne mai degrabă locul în care trăgeau unii dintre aceşti comercianţi care veneau în zona Lipscaniului pentru a-şi desface marfa”, povesteşte şi Ciupală.

Zona în care a fost construit hotelul, deşi a fost o vreme una centrală, încet-încet, mai cu seamă după 1866, şi-a pierdut acest statut, iar centrul Bucureştiului s-a mutat în jurul palatului regal şi în jurul Căii Victoriei, care a devenit principala arteră a Capitalei: „Practic, zona aceasta a Curţii Vechi, a Lipscaniului, rămâne o oază levantină într-un oraş care încearcă să devină tot mai mult un oraş european, modern, organizat pe model occidental”.

„Într-un fel, hotelul a avut aceeaşi soartă cu zona. Decăzând zona, automat această decădere sau mai degrabă marginalizare se reflectă şi asupra hotelului. Vor apărea hoteluri mult mai elegante, şi folosite de elită, Bulevard, Imperial, Athenee Palace, care va fi cel mai elegant hotel din capitală”, explică istoricul.

„Un culoar adânc, cu bolţi avella, conduce la scara de lemn, plasată pe partea stângă. La etaj, holul larg distribuie uşile de acces spre camere şi apartamente. Aici se află apartamentul cu nr. 5, cu o cameră mare de 36 mp, în care se spune că a avut loc istorica dezbatere din noaptea 23-24 ianuarie 1859”, Constantin Bacalbaşa, Din Bucureştii de altădată

În anul 1884, un mare incendiu a izbucnit în strada Smârdan. Hotelul Concordia, proprietate pe atunci a maiorului Fănuţă, a luat foc şi a ars în mare parte. Refăcut, hotelul a mai avut de suferit de pe urma unui alt incendiu, prin 1901-1902.

Concordia a funcţionat până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în timpul comunismului a fost administrat de ICRAL şi repartizat oamenilor muncii.

După 1989, imobilul a fost câştigat în instanţă de un cetăţean străin, care l-a vândut imediat firmei Ro Naturstein SRL în octombrie 2003.

„Din păcate, astăzi, locul se află în ruină, într-o stare deplorabilă, şi ar merita mai mult nu doar pentru că aici a fost ales ca domn al Munteniei Cuza, ci şi pentru că locul reprezintă o parte din istoria oraşului şi ar merita poate organizat acolo un muzeu care să fie nu doar al unirii principatelor, ci un muzeu al oraşului, un muzeu dedicat comerţului bucureştean, un muzeu al zonei vechi, al Lipscaniului”, spune cu părere de rău Ciupală.

„Încet încet, zona aceasta, în ciuda propagandei care se face, cred eu că este sortită dispariţiei”, Alin Ciupală, istoric

Acum, nu mai locuieşte nimeni acolo, deoarece foştii chiriaşi au primit locuinţe de la Primărie, spune Miu Grigore, unul dintre acţionarii firmei: „Au stat acolo 270 de oameni. Zece la sută stăteau legal, restul nu, dar i-am băgat în legalitate pe toţi (prin contracte de închiriere)”.

Proprietarul este nemulţumit însă de Primărie pentru că nu s-au făcut reglementări urbanistice care să spună că acolo e zonă mixtă sau zonă de comerţ sau care să stabilească exact înălţimea pentru cornişe: „Ar trebui să se facă o reglementare la cornişă, iar cel care dă banii să ştie dacă merită să dea banii să facă o investiţie. Lumina poate să vină numai de la Primărie. Mingea nu e la noi, suntem legaţi de mâine şi de picioare. E un haos total, nu se ştie nimic, care ar fi investitorul dispus să se apuce să facă ceva?”.

Şi dacă ar face un hotel acolo, el crede că nimeni nu ar veni să stea în mizeria şi în şobolanii care umblă pe străzile din Centrul Istoric.

Deocamdată, curtea hotelului este plină de moloz, iar Miu Grigore se plânge că singur nu are voie să îl ridice: „Trebuie să vină o Comisie de la Ministerul Culturii. Trebuie o expertiză, să vină un grup autorizat de Ministerul Culturii, dar ei zic că sunt ocupaţi”.

„Nu le-am luat ca să le ţinem aşa, pentru că sunt impozite, costuri. Mâine am fi vrut să ne apucăm”, mai spune el şi neagă faptul că ar vrea să aştepte să se dărâme: „Eu vreau să o ţin în picioare. Dacă se dărâmă, nu am făcut nimic. Nu acesta este scopul”.

La Concordia ar vrea să facă un hotel, să păstreze faţada, iar în spate să construiască o clădire nouă. Dacă o comisie o să decidă că e valoroasă o anumită cameră, el spune că o va include în clădirea nouă: „Dar în casa asta nu e nimic care să aibă valoare”, continuă proprietarul.

"Dacă nu avem istorie, suntem nişte viermi. Dacă nu ţinem de conştiinţa noastră, de rădăcinile noastre istorice, suntem nişte viermi. Viermii nu au memorie", Stelian Tănase

Arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, spune însă că proprietarul poate fi amendat dacă nu îşi întreţine clădirea, sau chiar expropriat, în baza legii 422 a protejării patrimoniului, din anul 2001. „Eu sunt de acord să ne exproprieze şi să facă ei, dar să aibă o idee”, spune în replică Miu Grigore.

Deocamdată, la Direcţia de Urbanism nu a fost depus nici un proiect pentru reabilitarea clădirii din strada Smârdan, iar proprietarul apreciază că, atunci când va depune un proiect, până când îi va fi aprobat, vor mai trece cel puţin doi ani.

Susţine că nu s-a mai păstrat nimic din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Totuşi, Concordia se află pe Lista Monumentelor Istorice din Bucureşti şi este datată la sfârşitul secolului al XIX-lea.

„Toată clădirea este păstrată. Este şi camera unde s-a ales Cuza”, spune Stelian Tănase, realizatorul unui documentar despre hotelul Concordia. „Clădirea are mai mult de 100 de ani. Este o clădire istorică şi ea trebuie păstrată exact cum a fost. Nu poate să spună că nu mai e şi că n-are interes patrimonial sau istoric şi că trebuie demolată să facă el acolo un zgârie-nori”.

„Cred că proprietarul aşteaptă să se ruineze să-şi facă acolo un bloc turn, bănuind că îi va da Primăria aprobare să-şi facă aşa ceva acolo, pentru că toată lumea vrea să facă turnuri, să facă parale. Primăria este dezinteresată şi doar agită puţin în campania electorală subiectul ca să atragă nişte voturi”, mai spune el.

Din punctul său de vedere, o soluţie ar putea fi tot sectorul privat: „Tot investiţia privată poate să rezolve. Nu cred că Primăria trebuie să facă un restaurant sau o librărie sau un cinema. Ce poate să facă Primăria este să spună: în această zonă nu facem blocuri de birouri, pentru că trebuie să fie centru istoric, să arate ca acum 200 de ani şi putem să aducem aici redacţii, să facem cafenele, anticariate. Şi atunci, dacă te încadrezi în chestia asta, noi te sprijim, dacă nu, trebuie să pleci”.

„Primăria trebuie să fie foarte fermă. Ei aşteaptă de fapt să bage Primaria banii, să facă infrastructura, să crească preţul zonei şi apoi să facă afaceri imobiliare. Pericolul este ăsta: imobiliştii vor intra acolo să facă speculaţii. Dacă Consiliul Primariei nu ţine sub control situaţia, ne vom plânge peste trei ani că s-a demolat totul şi se fac blocuri şi bănci”, explică Tănase.

Marile oraşe europene precum Paris, Roma, Florenţa sau Frankfurt se apără în faţa unor asemenea iniţiative deoarece turismul cultural este o mare afacere, mai spune el: „Dacă zona va fi tratată corect şi dacă arhitecţii vor fi întrebaţi şi se va construi cu grijă, asta poate să fie o sursă de bani foarte mare pentru Bucureşti pentru că vor veni turiştii, vor consuma acolo, se creează locuri de muncă şi toată lumea are de câştigat. El nu trebuie tratat ca un fel de act de filantropie al Consiliului Capitalei. Este un lucru care, tratat bine, este o mare afacere”.

„În casa asta nu e nimic care să aibă valoare” , proprietarul

„Problema este: facem din centrul istoric afacerea bucureştenilor şi a Primăriei, sau a câtorva, doi, trei, care pun mâna pe ele şi fac acolo dezastre” , Stelian Tănase


Pentru mai multe imagini, vezi Galeria Foto.