Hoţ arestat la Iaşi după ce i-a păgubit pe austrieci de 65.000 de euro

Un tânăr din judeţul Timiş, dat în urmărire internaţională pentru furturi comise în Austria, a fost prins astăzi la Iaşi. Dan Dobreanu (28 de ani) a fost depistat de poliţişti pe raza localităţii Cotnari şi reţinut în baza unui mandat european de arestare emis pe numele său de austrieci.

Potrivit procurorilor, în octombrie - noiembrie 2010, tânărul şi complicii săi au păstruns prin efracţie în incinta unor societăţi din localităţile Traisen şi Liezen din Austria şi au furat automate de cafea şi ceai în valoare de 65.000 de euro. “Parchetul din Leoben a emis la data de 25 ianuarie un mandat european de arestare pe numele tânărului, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de “furt calificat", pentru care Codul penal german prevede pedeapsa cu închisoarea până la 10 ani.

El a fost prezentat la Curtea de Apel Iaşi cu propunere de arestare provizorie pentru cinci zile, timp în care autorităţile judiciare austriece vor înainta judecătorilor mandatul european de arestare tradus în limba română", a precizat Iulian Ispir, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.