Pe 3 octombrie s-au născut Louis Aragon, Serghei Esenin, regina Maria a României, Chubby Checker, Titus Munteanu, Mircea Drăgan, Ioan Groşan, Teodor Burada.
Nimic în „kalendar” şi nimic important în calendarul creştin.
"Evenimentul Zilei" din 3 octombrie 1906 a fost că semnalul de ajutor, pe mare, pământ şi în aer a fost stabilit la "SOS", în codul Morse, adică trei puncte, trei linii, trei puncte. El înlocuia mai vechiul CDQ, uneori explicat, în glumă, ca fiind "Come Damn Quick!", "veniţi dracului, repede!"
Şi astăzi mai există discuţia dacă SOS înseamnă "Save Our Ship", "salvaţi corabia noastră", sau "Save Our Souls", "salvaţi sufletele noastre"!
Nimic în „kalendar” şi nimic important în calendarul creştin.
"Evenimentul Zilei" din 3 octombrie 1906 a fost că semnalul de ajutor, pe mare, pământ şi în aer a fost stabilit la "SOS", în codul Morse, adică trei puncte, trei linii, trei puncte. El înlocuia mai vechiul CDQ, uneori explicat, în glumă, ca fiind "Come Damn Quick!", "veniţi dracului, repede!"
Şi astăzi mai există discuţia dacă SOS înseamnă "Save Our Ship", "salvaţi corabia noastră", sau "Save Our Souls", "salvaţi sufletele noastre"!
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, democraţia a funcţionat cu adevărat atâta timp cât numărul oamenilor a fost mic, foarte mic. Iar masa de votanţi se putea aduna într-o piaţă, în agora. Toţi se cunoşteau între ei, în Atena, de exemplu, ştia fiecare cât face pielea vecinului şi cât îl duce capul. Aşa a fost ales în fiecare an fabulosul Pericle... pe el îl ducea capul!
În prezent democraţia este în criză, pentru că tinde spre o „idiocraţie”! Majoritatea este... proastă! La noi, de exemplu, majoritatea are un IQ de 94, adică trece strada pe roşu, punctaj stabilit de profesorul acela irlandez, dar cred că a primit bani ca să mai adauge puncte! Iar fiecare prost are tendinţa să voteze cum îi dictează prostia!
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, nu majoritate a făcut ceva important care a rămas în istorie, în amintirea oamenilor, ci câţiva oameni de excepţie: Eminescu, Iorga, Brâncuşi, Bălcescu, Enescu, Carol I, Aurel Vlaicu, Vuia, Coandă, Leonida, Saligny, Brătianu... elita, nu majoritatea stupidă!
Acumularea cantitativă nu duce la salt calitativ, poţi să aduni la proşti până faci o grămadă cât Everestul şi niciunul nu o să–ţi explice teoria haosului... ei, glumeam şi eu! Calitatea este undeva, un procent poate, din cantitate!
În ţara orbilor, chiorul este împărat, iar în ţara proştilor, este împărat cel mai mare... mincinos! Iată, a început campania electorală! Pe ce se bazează? Pe minciuni şi pe coruperea votanţilor!
În condiţiile arătate victoria domnului Victor-Viorel Ponta este aproape sigură! Ascensiunea lui Arturo Ui, pardon, a lui Ponta, nu poate fi oprită pentru că are argumentele solide ale minciunii şi ale corupţiei, alcoolul de zi cu zi, zeama scârboasă în care se bălăceşte majoritatea!
Scapă cine poate, români, vă ordon: treceţi Atlanticul! De ce? Lasă că vă explic eu mâine, dacă faceţi parte din... majoritate!
BERBEC Trebuie să rămâi concentrat pe interesele tale şi să păstrezi discreţia asupra metodelor folosite de tine. Este adevărat că scopul scuză mijloacele, dar numai după ce eşti învingător!
Trebuie să ţii seama de sfatul dezinteresat al stelelor care, totuşi, parţial, favorizează propria ta zodie şi ocupă-te mai mult de propriile interese. Sunt favorizate numai activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet.
TAUR Astăzi ai un talent rar să te înconjori de persoane care pot să-ţi fie de folos. Dimineaţa este obositoare, chiar dacă eşti, sau nu, la serviciu. Mai pe seară poţi avea o surpriză, plăcută!
Noi situaţii şi proiecte apar astăzi şi sunt de genul care solicită atenţia ta imediată. Eşti înclinat emoţional să faci cheltuieli foarte mari la cumpărăturile săptămânale de vineri (gîndeşte-te de două ori înainte de a băga mîna în buzunar). Pe total o zi aproape favorabilă!
GEMENI Dacă ai un obstacol, un prag de trecut, concentrează-te, stelele îşi fac partea lor, te favorizează. Dar în domeniul financiar, astăzi, stelele te avantajează numai atât cât e necesar.
Ziua este dinamică şi densă, de aceea nici nu ştii cînd va trece. Cruţă-te de eforturi mari. Utilizează orele de lumină naturală pentru activităţile curente şi nu, dar nu te deplasa, după căderea întunericului.
RAC Amână tot ceea ce e important, dacă depinde de tine şi mai ales ce e în legătură cu planurile tale de viitor. Astăzi trebuie să împarţi apele, să alegi binele de rău, adevărul de minciună!
O veste bună de departe şi o dezamăgire minoră. Sigur, ca să se petreacă aceste lucruri, trebuie să ai un program aglomerat de muncă, de convorbiri la mobil; poate şi întâlniri, care, după cum arată poziţiile lui Mercur şi Marte, sunt mai dese în a doua parte zilei. Astăzi chiar ai ce face!
LEU Treci printr-un proces de evoluţie spirituală şi te comporţi ca atare. Dar, nu uita de treburile cotidiene! Conjunctura te avantajează în folosirea iscusită a unor veşti sau informaţii.
Toată ziua, dar mai ales la prânz şi pe seară - atenţie sporită la cheltuieli şi la promisiunile făcute. După excesul de comunicare speculativă, din zilele trecute, te retragi treptat astăzi în poziţia defensivă confortabilă a lipsei acţiunii şi a discuţiei
FECIOARA Astăzi ai oarecare nesiguranţă şi reţinere, prudenţă şi comoditate, neaşteptate şi nerecomandabile. Dar, viaţa îţi surânde. Ai unele ocazii, posibilităţi, pe care nu trebuie să le ratezi!
Dimineaţa poţi întâlni o oarecare opoziţie într-o problemă, aproape sigur fiind vorba, sau în legătură cu autoriăţile, domeniul public, în general. Nu reacţiona imediat, pentru că situaţia se poate rezolva de la sine. După cum se spune, “sau moare măgarul, sau pierde samarul”!
BALANŢA Teme-te de latura imperfectă a caracterului tău, nu exagera, nu lua hotărâri pe grabă! Poţi să treci peste starea aceasta, poate e ziua ta de naştere şi trebuie să sărbătoreşti cu bucurie!
Ai multă treabă, multe de făcut. Oare sunt, toate, problemele tale? Nu cumva te-ai încărcat, la serviciu şi acasă, cu sarcini, cu datorii care nu sunt ale tale? Te găseşti, pe seară, într-o colectivitate favorabilă care îţi aprobă ideile.
SCORPION Astăzi nu pierde timpul cu oameni pe care nu poţi să-i convingi. E patetic, dar lumea este plină de proşti! Dacă te cobori la nivelul lor, eşti unul dintre ei, cel deştept evită conflictul!
Ca aspect emoţional, simţi nevoie unei perspective din care să analizezi realizările şi lipsurile din ultimul timp, cât mai ales, raporturile cu anturajul tău profesional, raporturi care nu te încântă prea mult.
SĂGETĂTOR Trebuie să eviţi să-ţi faci nervi şi inimă rea! Dacă nu suporţi concurenţa sentimentală şi eşti şi gelos pe deasupra, astăzi, pe seară, conjunctura indică să stai acasă şi să te calmezi.
Pe plan emoţional, în amor, tăcerea este mai importantă uneori decât un discurs elocvent. Astăzi, nu uita să... taci! O zi obositoare pe total, dar până la urmă foarte plăcută. Nu ai ce să-ţi reproşezi!
CAPRICORN Ai mai multe întrebări la care nu găseşti răspuns! Când ai greşit, atunci, sau acum? Astăzi nu ai şanse foarte mari, nu te stresa, mâine este o nouă zi în care poţi avea mai mult noroc.
Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Mai ai răbdare şi nu forţa finalizarea unei situaţii, ci justifică întârzierea cu un zâmbet şi o ridicare din umeri.
VĂRSĂTOR Treci printr-o perioadă mai densă, cu mult de lucru şi solidaritatea celor din jur tău este ca un balsam pentru sufletul tău obosit. Răsplăteşte-i cu o mică atenţie, poate covrigi calzi?
Evită discuţiile în contradictoriu, învinuirile sau explicaţiile şi deciziile privind sfera socială, relaţiile cu prietenii. Problemele personale nu sunt bine aspectate. Dar, trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv, dacă chiar vrei să te simţi bine!
PEŞTI Oscilezi între a-i trimite pe toţi să se plimbe unde cade avionul de pe hartă, să nu te mai deranjeze acum şi să încerci să “faci frumos”, să promiţi ceea ce nu poţi niciodată să faci!
Este bine sa-ti vezi de treburile tale obişnuite, fara prea multe proiecte de viitor si cheltuieli insemnate. Ofera-ti prilejuri de multumire şi satisfactie. Odihneste-te mai mult si evita efectele haosului şi ale dezmăţului organizat. Domeniul familiei este aspectat mediocru.