Pe 26 iulie s-au născut Carl Gustav Jung, George Bernard Shaw, Salvador Allende, Aldous Huxley, Mick Jagger, Stanley Kubrik, Andre Maurois, Roger Taylor, Sandra Bullock, Dan Condurache, Monica Ghiuţă, Cezar Baltag, iar pe 27 iulie s-au născut John Mark Deutch, Peggy Fleming, Giosue Carducci, Hans Fischer, Charles Vidor, Alexandre Dumas-fiul, Robert Marjolin, Mario del Monaco, Marcel Gafton.
În "kalendar", pe 26 iulie, tradiţional, continuă seria sărbătorilor dedicate morţii prin celebrarea timp de trei zile a lui Asklepios (Esculap), zeul medicinei, recunoscut, după cum arată unele studii şi de daci. Probabil, dacă nu cu siguranţă, prin intermediul coloniilor greceşti, colonii cu care dacii aveau legături cordiale, chiar alianţe efemere.
Este interesant că această secvenţă: moarte, tămăduire, viaţă este legată de unele ritualuri şi interdicţii privind mărul. „Fructul oprit”, „fructul cunoaşterii” mărul, participă la tainele vieţii şi ale morţii. „Trei mere pe zi şi la doctor niciodată” a spus marele Paracelsus. Să fie adevărat?
„Fericirea este compusă dintr-un corp lipsit de durere şi un suflet netulburat” – a spus Epicur. Mai este posibilă fericirea în ziua de astăzi?
Moarte, vindecare adică ameliorare, viaţă, oare ce sens aveau la strămoşii noştri, dacii? Răspunsul se găseşte adânc în sufletul nostru...
"Evenimentul Zilei" din 27 iulie 1921 a fost că la Universitatea din Toronto, foarte tânărul Frederic Banting şi Charles Best izoleză insulina, primul tratament efectiv al diabetului. Mai târziu Frederic Banting este înobilat, devine Sir şi amândoi iau Premiul Nobel pentru medicină în anul 1923. Bravo lor!
Aşa stă scris în enciclopedii şi în celebra "Book of Days", pagina 375.
Adevărul este altul, pentru că aşa cum se întâmplă de obicei, nimic nu este ceea ce pare a fi!
Insulina, sub numele de pancreanină a fost descoperită de fiziologul, marele medic român Nicolae Paulescu pe data de 16 noiembrie 1916, după treizeci de ani de căutări şi experimentări. Apoi a venit războiul.
Nicolae Paulescu face o primă mare greşeală: publică, în "Comptes Rendus Hebdomadaires des Seances et Memoires de la Societe de Biologie et de ses Filiales", la 23 iulie 1921, la Paris, descoperirea lui, rezultatul experimentelor sale de zeci de ani de zile cu pancreanina, cu lux de amănunte, în 26 de pagini.
Aţi reţinut datele, nu? Paulescu publică într-o revistă internaţională de limbă franceză ce a descoperit, cu lux de amănunte şi cu o sfântă naivitate, pe 23 iulie - iar în Canada "se descoperă" acelaşi lucru patru zile mai târziu! Doar i se schimbă numele!
Cred că "baschetbalistul" s-ar înverzi de invidie! Un plagiat pentru titlul de nobil şi un Premiu Nobel, ăsta da plagiat, nu o amărâtă de teză de doctorat!
Trebuie să fac o paranteză ca să risipesc o confuzie “patriotică” larg răspândită în rândul jurnaliştilor. România NU deţine niciun Premiu Nobel! Există numai câteva persoane, de origine română, unele cu atitudine antiromânească, laureate ale premiului inventatorului dinamitei. Atât! Şi la propunerile care se fac din România, nu o să avem niciodată un Premiu Nobel naţional! După părerea experţilor străini, în domeniu, singura propunere acceptabilă pentru un Premiu Nobel, pentru literatură, ar fi fost Ana Blandiana. După cel puţin cinci ani de propuneri succesive! Adios, companeros...
Toate protestele lui Paulescu, apoi ale României, mai recent ale fiziologului scoţian Ian Murray, încercările de reabilitare de acum câţiva ani se lovesc de un zid, de "Zidul Plângerii".
Se pare că marele medic Nicolae Paulescu a făcut la viaţa lui o "greşeală" enormă, după unele surse ar fi avut o atitudine antisionistă, se şopteşte, se zvoneşte că a spus adevărul despre evrei şi nu bancuri drăguţe făcute tot de ei!
Am evocat spiritul unui mare medic român, un român, repet, pentru că astăzi, pe 27 iulie este ultima zi din „festivalul morţii şi al vindecării”, zi în care în Epidaur, acum două, trei, patru mii de ani, aveau loc tămăduiri miraculoase.
Zi dedicată medicilor prin zeul lor antic, Asklepios-Esculap, se pare, adoptat şi de daci.
Unele lucruri din vechile legende se găsesc şi în istoria sfântului, măritului, marelui mucenic şi tămăduitor Pantelimon, a cărui zi o pomenim astăzi, 27 iulie. Ştiţi de acum că creştinismul, devenit religie imperială în secolul IV, a luat obiceiul de a adopta, de a suprapune sfinţii creştini peste zeii, semi-zeii, eroii mitologiei greco-romane sau traco-geto-dacice.
Medicii ar trebui să se aplece asupra acestor istorii vechi şi înţelepte pentru că nu este suficient să peticeşti şi să dregi corpul material şi... atât! Cum spunea în teza lui de doctorat în filozofie, (lucrarea a avut 7 (şapte) pagini, dar a schimbat o lume) absolut originală, unchiul meu, Victor Costin, doctor în medicină: "ameliorare, nu vindecare!”.
Vindecarea nu este niciodată totală, se obţine cât mai mult numai dacă eşti „medic de trei corpuri”, fizic, energetic şi spiritual.
La orice boală gravă, accident, operaţie, organismul nu se mai reface 100% cum a fost mai înainte. Încercă din greu, dar... viaţa pierde mereu procente în lupta cu entropia! Începem să murim încet, imediat după ce ne-am născut!
Astrologia a fost strâns legată de medicină, mii de ani. Până în secolul XVI titlul de doctor în medicină nu se putea lua fără examenul de astrologie. Marele Michel de Notre Dame (Nostradamus) a fost medic, doctor în medicină.
Apoi persecuţiile religioase şi un "raţionalism" obtuz au îndepărtat din universităţi alchimia, astrologia, homeopatia etc în favoarea ştiinţelor exacte chimia, astronomia, farmacia.
În prezent unii încercă să dreagă busuiocul, alţii nici nu vor să audă, rămân în prostia lor căldicică şi confortabilă. De ce să cunoşti mai mult, de ce să te complici? Doar astrologia, alchimia, homeopatia, telepatia, telekinezia sunt superstiţii de Ev Mediu!
Să vă povestesc, să vă amintesc, de o "superstiţie". Acum două sute de ani, toate Academiile şi Universităţile din lume îţi dădeau în scris că: "un obiect mai greu decât aerul nu poate să zboare prin propriile mijloace". Probabil că savanţii aceia docţi şi distraţi nu văzuseră niciodată... o pasăre. Bun, o să ziceţi că pasărea nu este un obiect! Accept, nu mă supăr!
Dar, astăzi, în fiecare secundă, pe tot globul, în văzduh zboară 23.000 de "obiecte mai grele decât aerul, prin propriile lor mijloace"! QED!
Vedeţi, tineri lupi, padawani şi hobbiţi nu trebuie să aveţi un punct de vedere, ci un orizont de vedere. Deschideţi-vă mintea, „OPEN YOUR MIND”, altfel Forţa, Natura, Dumnezeu, nu poate să fie cu voi şi cădeţi la examenul de, după caz, Lup de Foc, Cavaler Jedi, sau Stăpân al Inelelor! Până la urmă viaţa, moartea, spaţiul, timpul şi gândul nu sunt chiar aşa de diferite, când o să înţelegeţi acest lucru sunteţi foarte aproape de...
Dar acum citiţi-mi horoscopul de weekend, este intocmit ca pentru două zile libere (şi ar trebui) fără griji! Examenele de care pomeneam nu or să se întâmple mâine, chiar dacă în fiecare zi este un examen, mâine, după mâine, poate să fie o zi de vară călduroasă, poate ploioasă, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Un weekend favorabil, dar trebuie să fii mai echilibrat şi nu aşa de grăbit. Sâmbătă, ai de luat o decizie, mai complicată. Duminică, aparenţele sociale trebuie întotdeauna salvate!
Limitează-te doar la activităţile de rutină şi evită eforturile şi complicaţiile sentimentale care nu sunt absolut necesare. O sâmbătă obositoare, dar plină de realizări.
Duminică plăcută, dar cu gând de drum. Drum pe care poţi să-l faci şi la cumpărături, dacă nu pleci în croazieră!
TAUR Eşti cam greoi, lent, aproape imposibil de urnit din loc! Şi aşa este bine, în acest weekend poţi să te odihneşti, să te relaxezi, chiar să stai fără să faci nimic! Trebuie să recuperezi!
Sâmbătă, lasă-ţi curiozitatea să exploreze noi domeni. Nu este nimic greşit la planul originar, sunt necesare doar mici schimbari şi reglaje de rutina.
Duminică, atenţie la influenţa din ce in ce mai mare a unui partener cam incapăţânat din familie sau dintre prieteni, care poate să-ţi facă o seamă de necazuri, în mod neintenţionat.
GEMENI Treci, succesiv, prin momente de încântare şi de enervare. Cu toate acestea, totul pare că se desfăşoară bine în acest weekend, în familie, cu prietenii! Răsfăţul este de vină, ai capricii!
Sâmbătă evită discuţiile lungi şi fără rost, dar nu fi concis ca un automat care spune ora. Pildele, povestiorele, bancurile şi mai ales tăcerile cu subânţeles sunt mai grăitoare decît o mie de discursuri meşteşugite!
Şi ţie îţi cade un şir de petreceri, duminică, aşa că nu mai fi disperat! Dacă te decizi să pleci la cumpărături să ştii că sprijinul stelelor este mediocru.
RAC Visurile te poartă departe, în ţări imaginare, unde totul este frumos şi bine! Oferă-ţi aceste momente de încântare, dar revino repede cu picioarele pe pământ, ai de luat unele decizii!
Sâmbătă poţi profita de un eveniment deosebit. O serie de aspecte planetare contradictorii fac ca trăirile tale să fie complexe, dar toate, aproape fără excepţie le tratezi sub o rezervă dată de comoditate şi de impresia că totul este o piesă ce se joacă numai pentru buna ta dispoziţie.
Luna, Marte şi Venus indică noutăţi interesante, mai ales în a doua parte a intervalului, duminică. Dar pe care le priveşti ca printr-un geam mat. Totuşi, ceea ce se petrece şi mai ales ceea ce simţi că se va petrece îţi place şi te face să visezi cu ochii deschişi, zîmbind.
LEU Un weekend pozitiv, plăcut, fără probleme, sub semnul cooperării dintre Soare şi Jupiter, în zodie, care indică frumoase perspective de succes, mai curând în domeniul personal, sentimental.
Weekend-ul aceasta este o perioadă sensibilă. Soarele trece prin grade magice care rezonează în adâncul fiinţei tale. Dorinţele tale secrete, visurile nespuse, par că încep să se materializeze, cum s-au materializat şi în trecut.
Eşti norocos şi ştii asta! Pe de altă parte o serie de tulburări familiale din ultima perioadă continuă duminică în alt registru, iar veşnic nemulţumitul Saturn din Scorpion face ca lucrurile să întârzie sau să fie amânate.
FECIOARĂ Jocul hazardului te avantajează în acest weekend. Nu câştigi la jocurile de noroc, dar eşti favorizat în dragoste! Sâmbăta este în general calmă, duminică ai o seară plăcută, distractivă!
Sâmbătă, odihneşte-te mai mult, relaxează-te, oboseala cronică s-a strâns ca o zgură şi poate să te afecteze. Un weekend în care trebuie să-ţi mai struneşti emoţiile.
Duminică nu uita că mai tot timpul suntem pe drumul critic între Destin şi Liberul Arbitru. Poţi să rezolvi o parte din problemele întârziate în apartament, casă, cămin, curte, castel, etc. Nu da şi nu lua bani cu împrumut. Ţine banii în buzunar sau pe card, nu te duce la cumpărături.
BALANŢĂ Mediezi, crezi că poţi să împaci pe cei din jur. Dar nu te încărca cu problemele lor, mai ales nu lua partea nimănui! Altfel, te poţi trezi cu inamici care îţi reproşeză că te bagi peste ei!
Evită, sâmbătă, discuţiile seriose şi strategice cu femeile. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei. Seara relaxantă.
Duminică, nu da curs propunerilor extravagante, cum ar fi o curăţenie generală sau o excursie cu prietenii la munte, odihneşte-te şi relaxează-te. O carte bună, muzică cât cuprinde, sau un film interesant pot crea un climat confortabil. Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale!
SCORPION Eşti suspicios şi stai la pândă, ca un Scorpion veritabil. Ceva se întâmplă, trădare să fie dar să ştii şi tu, vorba lui Caragiale! Domeniul sentimental este afectat, caută cu grijă soluţii!
Sâmbătă, zi favorabilă călătoriilor scurte, evenimentelor sociale şi artistice. Nu fă promisiuni, nici nu astepta propuneri. Urmează-ţi intuiţia, prima gândire, prima impresie.
Duminică lasă analizele sofisticate pe altă dată. Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri. Evită incidentele domestice şi nu supralicita in discutiile cu anturajul apropiat.
SĂGETĂTOR Sâmbătă eşti colegul, amicul, partenerul de viaţă ideal. Eşti gata să ghiceşti dorinţele celor dragi şi să le faci viaţa mai uşoară. Duminică poţi să-ţi clarifici un pic şi aspiraţiile tale.
Este indicat să faci cumpărături, sâmbătă, pe îndelete, aproape de ora de închidere a magazinelor. Noaptea te fascinează fie că eşti de tipul „diurn” sau „nocturn”. Chiar dacă îţi este somn ai vrea să faci parte din nopte, o creatură a întunericului, care vede, dar nu este văzută!
Un weekend obositoar, mai ales prin aglomerarea problemelor de la sfârşitul lunii, a vizitelor şi a întîlnirilor dar şi a distracţiilor. Dar, o posibilă seară de duminică plăcută cu cei dragi, cu planuri şi proiecte de viitor.
CAPRICORN În acest weekend nu te plictiseşti deloc! Poate fi începutul unei vacanţe culturale, departe de casă, sau o perioadă obişnuită de relaxare şi distracţii. Dar, nu promite nimic, nimănui!
Sâmbătă, dacă poţi - evită să faci cumpărături, mai ales bunuri de folosinţă îndelungată. O configuraţie complexă şi rară te predispune în acest weekend atât la contemplare şi lene cât şi la acţiuni impetuase şi la nervozitate.
Duminică emoţiile tale sunt puternice şi ai tendinţa să izbucneşti din te miri ce. Nerăbdarea şi nervozitatea te fac vulnerabil la accidente, minore, casnice, de tipul vărsatului ceaiului sau cafelei fierbinţi şi a scăpatului ţigării aprinse. Ai o grijă pentru cineva din casă – atenţie la animăluţe şi în special la căţei – nu-i pierde din ochi când ieşi afară cu ei.
VĂRSĂTOR Factorul emoţional te motivează în acest weekend. Trebuie să ajuţi, să faci ceva pentru o persoană apropiată, dragă. Eşti împărţit între intuiţie şi logică. Combină cele două "impresii"!
Sâmbătă, evită enervarea şi hotărârile pripite, mai ales dacă sunt provocate de bârfe sigure. Pe de altă parte ca să scapi de insistenţele anturajului care doreşte neapărat să-ţi facă program de cumpărături şi curăţenie trebuie să ai aerul unui gânditor profund şi preocupat de mari probleme.
Duminică parcă nu ar fi bine să te duci la cumpărături. Parcă ar fi bine nici să nu dai cu aspiratorul. Configuraţia astrală favorizează comoditatea, domeniul tău de expertiză! Dacă ai ceva de aranjat, de comunicat, ceva ce-ţi era greu să cuantifici mai înainte în vorbe şi concepte, atunci foloseşte perioada weekend-ului acesta. Poţi să convingi pe toată lumea!
PEŞTI O zi densă, pentru unii obositoare. Fie că eşti în weekend, la mare, la munte, sau în vacanţă. Şi distracţia oboseşte! Nu promite nimic, duminică, nu te băga unde nu-ţi fierbe oala!
Sâmbătă, stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale de către anturaj, de către partenerii de discuţie. De asemenea, în această perioadă este bine să dai dovadă de prudenţă şi de vigilenţă, mai ales cînd te deplasezi. Evită aglomeraţia şi orele târzii.
Duminică, cumpărături – da, dar împreună cu familia, prietenii, nu singur. Carisma ta este în creştere şi fiind un tip sensibil şi afectiv, care ştie lucrul ăsta şi îl foloseşte cu pricepere, poţi convinge cu mare uşurinţă, aşa că te vei simţi bine şi duminică!