Horoscopul lui Dom' Profesor. De ce îi iubim pe americani?

Pe 13 septembrie s-au născut Claudette Colbert, Jacqueline Bisset, John Pershing, Milton S. Hershey, Sergiu Al-George, Bela Karoly, Sofia Vicoveanca, Edgar Papu, iar pe 14 septembrie s-au născut Alexander von Humboldt, Michael Haydn, Margaret Sanger, Dida Drăgan, Iosif Conta, Costache Conachi, Horia Bernea.

Tradiţional, în "kalendar", pe 13 septembrie este Ziua Ursului, fiind ultima zi din an dedicată acestui animal de temut. Vremea se răceşte şi în curând ursul trece în starea de hibernare, atât de invidiată de oamenii neoliticului care trebuiau să se lupte în continuare cu iarna nemiloasă şi fiarele flămânde.

Interdicţiile sunt numeroase şi pedepsele severe pentru nerespectarea lor. Amintim că nici vacile nu se mulg, iar după ce Soarele trece de amiază este strict interzisă munca de orice fel.

E uşor de respectat interdicţia străbună, este doar weekend!

Dar, 13 septembrie este şi Ziua Pompierilor.

13 septembrie a fost ales pentru episodul glorios, de acum 166 de ani, dar foarte neclar, la fel ca multe episoade din decembrie 1989, a luptei pompierilor din Dealul Spirii. Pompierii, având o formaţie de dimensiunea unei companii - împotriva unei întregi armate otomane care intra în Bucureşti să stingă Revoluţia din 1848!

În timpul revoluţiilor logica nu-şi are rostul şi arta militară, ierarhia de comandă sunt ignorate.

Legenda spune că pompierii, în formaţie şi cu tot echipamentul de război aşteptau ca turcii să preia cazarma. Unul dintre soldaţii turci, obraznic cum le este felul, a vrut să smulgă steagul ţării din mâna stegarului român. Pentru că românul nu voia să dea drumul la steag, turcul l-a pocnit peste faţă cu garda sabiei. Soldatul a căzut jos, dar nu a dat drumul steagului. Îl acoperea cu corpul lui!

Atunci s-a auzit un ordin ciudat, un urlet ca de lup, al căpitanului: „Pe ei, mă, mama lor de păgâni!”

Ce a urmat, este istorie! Pompierii au murit, dar nu au fost învinşi...

În acele timpuri cuvintele de patriotism, onoare militară, responsabilitate, jertfă pentru patrie nu erau cuvinte goale sau... fără conţinut, chiar jignitoare, ca în prezent!

Oamenii aceia au murit, s-au sacrificat, au dat un exemplu, ca să facă o Românie modernă, să o ducă copiii şi urmaşii lor mai bine!

Duminică, 14 septembrie, tradiţional, sărbătoare mare, post negru, Ziua Crucii, Ziua Şarpelui.

Această zi de septembrie, în preajma echinocţiului de toamnă, simbolizeză momentul când pământul “se închide” la apropierea iernii, închizând spre protecţie toate insectele şi animalele târâtoare cu sânge rece. De Ziua Şarpelui nimănui nu-i este permis să omoare şerpi, sub pedeapsa morţii în următorul an de zile.

Se pare că este un obicei ce vine de multe mii de ani, poate de zeci de mii de ani. Pe când şarpele nu era “cel rău” ci model de înţelepciune şi de prudenţă. În tradiţia roxolanilor, popor antic insuficient studiat, dar care se pare că a avut o mare influenţă în teritoriu actual la României, era un “tată-şarpe” un arhetip, un totem tribal. Şarpele era venerat în Dobrogea, iar statuia ce se găseşte la Muzeul Arheologic din Constanţa (dacă o mai fi acolo) este mărturie. Se pare că din alianţa Tribului Şarpelui cu Tribul Lupului au rezultat dacii, care aveau ca şi carte de vizită stegul lor: capul de lup cu corp de şarpe!

Se începe culesul viilor. Este ultima noapte în care se mai pot culege buruieni de leac. De acum încolo plantele îşi pierd puterea magică, aşteptând primăvara spre încărcare cu energie.

“De ce îi iubiţi pe americani, domnule profesor?” mă întreabă un adolescent din Braşov.

Dragă Cătălin şi domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi!

M-am născut într-o familie cu păreri împărţite. Tata era filogerman, luptase trei ani pe front, zburase alături de nemţi, mama nu concepea viaţa fără cultura franceză, însă bunicul meu din partea mamei, dom’ Pascale, îi iubea pe americani. În Obor, unde era negustor cinstit şi onorabil, era numit “americanul”. Noi stăteam în casele lui dom’ Pascale, aşa că o parte din pasiunile bunicului mi s-au transmis şi mie. Dom’ Pascale asculta în fiecare noapte, aproape, VOA şi apoi dimineaţa la cafea, făcută de el, după reţeta marelui serdar, spunea cu satisfacţie: “De data asta este sigur, americanii or să vină într-o săptămână!”

Americanii au jucat un rol în viaţa mea de călător. M-au ajutat când aveam mai multă nevoie. La Bagdad, acum patruzeci de ani, eram singur, bolnav şi fără bani. Încurcăturile dintre bănci şi o proastă organizare, ca şi aerul condiţionat dat la maximum de unele oficialităţi din Irak, erau de vină de situaţia în care mă aflam.

Zăceam pe un fotoliu în holul hotelului. Nu voiam să stau singur, în cameră, dacă mi se face rău şi-mi pierd cunoştiinţa! De epuizare, răceală şi de foame, nu mâncasem de patru zile. Ceilalţi oaspeţi ai hotelului se uitau la mine cu milă şi atât. Când, se face întuneric! În faţa mea s-au postat două namile de oameni, cred că aveau doi metri şi o sută cincizeci de kilograme fiecare! Americani, de la “John Deere”. Fără multe menajamente mă întreabă dacă am febră, bagă în mine nişte medicamente şi îmi strecoară în buzunar cinci sute de dolari. “Ni-i dai înapoi când o să-ţi vină banii la bancă!”

Toţi ştiau povestea mea, pentru că o povestisem managerului hotelului, ca să mă lase să stau fără să plătesc. Iar el spusese mai departe, oaspeţilor, dar numai americanii reacţionaseră. Şi nu s-au mulţumit cu atât. M-au luat sub aripa lor şi am beneficiat de multe lucruri pe care nu mi le puteam permite, altfel. Sigur că le-am dat banii înapoi băieţilor, cinci sute de dolari, în acele timpuri, era o sumă mare!

Vedeţi, am povestit episodul acesta, ca să mă înţelegeţi bine! Contează experienţa personală, prin ce trece fiecare. Mie îmi plac americanii pentru că am avut o copilărie în care americanii erau prezentaţi ca nişte salvatori, iar experienţa mea cu americanii a fost una fericită. Am mai mulţi prieteni americani, îmi place de ei! Familia mea locuieşte în America. Este bine, acolo!

Sigur, dacă ajungeam în America şi un negr... pardon, un afro-american îmi dădea una în cap şi îmi fura portofelul, poate că nu-i mai iubeam aşa de mult. Sau dacă mă strivea cu maşina băiatul beat al unui înalt funcţionar de la ambasadă!

Chestiile cu libertatea, democraţia, etc etc să le lăsăm pentru altă dată. Am învăţat despre ele la Preston şi Quantico. Este suficient!

 

BERBEC   În acest weekend ai de făcut, în forul tău interior, o alegere foarte importantă pentru viitor. Sâmbătă seara confortabilă, poate la un film nou, sau la o vorbă cu familia sau prietenii.

Este greu să respecţii convenienţele, îţi apar ca nişte reguli ipocrite şi uneori chiar inutile – dar sunt regulile jocului social.  Configuraţia astrologică arată că perioada menţionată este aspectată favorabil – aşa încât poţi da dovadă de dinamism, aşa cum îţi place ţie. „Repede şi bine” este crezul tău în această perioadă şi interesele tale personale avansează în direcţia dorită „repede şi bine”. Atenţie la răcelile de toamnă, la alergii şi la durerile de cap. Nu este nimic foarte serios!

TAUR   Lasă grijile pe prag. Este weekend, distrează-te, relaxează-te, refă-ţi moralul şi capacitatea de efort. Depinde numai de tine. Însă, astăzi, mâine şi mereu, nu amesteca plăcutul cu utilul!

Weekend-ul îţi aduce noi speranţe şi noi oportunităţi de afirmare. Adică în acest weekend trebuie să faci mai mult efort decât în mod obişnuit ca să realizezi ce ţi-ai propus. Din această cauză cele două zile par obositoare şi uşor agasante. Nostalgia ţi se strecoară şi în suflet, chiar dacă vremea şi vremurile sunt ciudăţele rău şi nu prea ai bani pentru şcoală, murături, zacuscă, gem şi magiun de prune. Aşa că o mică migrenă, ca o mică furtună în borcanul cu melancolie, este tot ce ţi se poate întâmpla, mai rău!

GEMENI   În weekend te concentrezi pe problemele căminului, casei, apartamentului. Vrei să foloseşti vârful de energie pe care îl ai ca să rezolvi problemele urgente domestice. Dai şi cu aspiratorul?

Cumpără acum, mâine e mai scump! Mai toţi fac pregătiri pentru ei sau pentru juniori, că începe şcoala! Aşa că este multă ahitaţie, nu prea este pace sub măslini... sau sub ce vrei tu! Totuşi, norocul îţi zâmbeşte duminică. Nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine – domeniile în care excelezi, de fapt. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri memorabile.

RAC   Ca rezultat la efortului trecut şi al hărniciei tale, astăzi ai o veste bună despre o posibilă îmbunătăţire a statutului tău la serviciu. Sau o veste bună despre familie, rude, prieteni.

Sâmbătă, poţi organiza o mică petrecere, îţi mai îmbunătăţeşti şi starea de spirit. Duminică ai o perioadă mai bună şi lucrurile par să se aranjeze. Este timp şi de muncă, dar şi de distracţie! Poţi să faci curăţenie şi ordine, dar să te şi distrezi puţin, pe seară. Veşti de departe, vezi pe reţele sau e-mail-ul, sau mai prozaica cutie de scrisori. 

LEU   Ai un mare procent de dictatură din junglă în caracterul tău, dar în weekend trebuie să fii flexibil, încearcă să convingi pe cei din jur prin paşi mici, fără să dai dovadă de totalitarism!

O zi de sâmbătă bună, care trece repede, ca orice lucru bun. Trebuie sa te relaxezi, mai ales pe seara şi să laşi treburile aşa zis urgente. Nimic nu este urgent când este vorba de odihna şi de sanatatea ta. Duminică poate te duci la sală, poate alergi prin parc, poate o sauna, trebuie să eliberezi tensiunea acumulata. O veste bună de la unul dintre membrii familiei.

FECIOARĂ   În acest weekend ai ceva de sărbătorit, poate ziua de naştere. Stelele au fost bune cu tine, aşa că s-au hotărît să-ti îndrumă paşii spre un loc unde poţi să te distrezi foarte bine!

Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura părerilor de rău se adună în inimă. Un procent din zodie se pregăteşte, sau pregăteşte moştenitorii pentru şcoală. Care activitate, dacă nu ar fi aşa de scumpă, ţi-ar face mare plăcere. Lasă grija şi dă curs plăcerii !

BALANŢĂ   E o situaţie obiectivă, nu te stresa inutil, păstrează-ţi calmul şi poţi găsi soluţia la problemele tale. Îţi multiplici eforturile ca să găseşti noi piste, direcţii către interesele tale.

Totusi, se schimbă registrul influenţelor astrale şi începi să simţi presiunea în cele trei domenii consacrate: banii, sănătatea şi dragostea. Ai nevoie de bani pentru reparat maşina, instalaţiile de încălzit ale casei costă o avere, încasările întârzie, iubita(ul) a plecat în străinătate şi nu mai intră pe reţea – iată o gamă largă de trăiri caracteristice dezechilibratelor Balanţe în acest weekend.

SCORPION   Nu căuta sprijin acolo unde nu o să-l găseşti niciodată. Nimeni nu te ajută dacă nu primeşte ceva în schimb, măcar o mulţumire! În acest weekend verifică pe cei binevoitori, alianţele tale!

Oricum, fiecare are defectul său. Al tău se numeşte „falsă viziune asupra realităţii”. Adică o să auzi weekendul asta la minciunele, minciuni şi minciuni sfruntate, cât să ai rezerve pentru tot anul. Drept care şi tu te vei simţi obligată sau obligat să emiţi „false judecăţi de valoare”. Aşa este la tenis!  

SĂGETĂTOR   Când vrei, poţi să fii încântător şi nimeni nu-ţi rezistă. În acest weekend, de exemplu! Dar, nu te încărca cu banalităţi, consumatoare de timp, nu-ţi schimba programul stabilit de tine.

Păstrează-ţi calmul, farmecul şi stilul de viaţă imperial cu ştaif. Nu arăta că eşti rănit sau rănită, că hienele abia aşteaptă. Viaţa în oraş, jungla de beton, este o junglă mai necruţătoare decât necuprinsul Africii. Cam tot în perioada când Marte face ceva aspecte faste, adică în acest weekend, în mod sincronic, o să te hotărăşti brusc să pleci la capătul Pământului, sau numai până în mall să cumperi o pereche de… ceva! Ce o să cumperi? Asta o să te întrebi mult timp de aici în colo...

CAPRICORN  Interesele tale sunt pe drumul critic. Există o mare tensiune, eşti prea încordat. Dacă profesia o cere, mai ales dacă e una liberală, munceşte şi în weekend, te odihneşti după ce termini!

Lumea este făcută din ierbivore şi prădători, din victime şi învingători. Nu te înregimenta în categoria păguboşilor... Şi nu uita că pierzi când renunţi să mai încerci. O veste bună duminică, poate pe seară. Apoi, îţi regăseşti ritmul şi o parte din echilibru. Poate că nemulţumirea face parte din caracterul tău! Şi, nu mai mormăi!

VĂRSĂTOR   Eşti pe drumul cel bun! Conştient sau aleatoriu, ai reuşit un echilibru vedic între mişcare şi repaos. Gândeşte de bine, spune lucruri bune, fă fapte bune! Un weekend spiritual remarcabil!

Nu exagera cu munca şi efortul, in general, pentru ca stelele indica o supărătoare tendinţă către surmenaj şi depresie. Învigătorii sunt nişte persoane abile şi tenace odihnite nu nişte nefericiţi crăcănaţi de muncă. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu lăsa mass media să-ţi otrăvească viaţa cu ştiri negative şi filme violente. Duminică seara ai un prilej pe care nu trebuie să-l ratezi!

PEŞTI  Cei din jurul tău nu ştiu cum să-ţi intre în graţii! Ai câştigat la loto? Evident că nu, dar în acest weekend ai o carismă deosebită, iar cei dragi simt că le doreşti tot binele din lume!

Astrele sunt într-o conjunctura avantajoasă: sănătatea îţi este bună, viaţa personală – aproape armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă.  În a doua parte a weekendului stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale şi mai puţin in cel material, mai ales dacă este vorba de bani. De asemenea, în această perioadă este bine să nu-ţi iei nici un risc major. Ia măsurile necesare, începe şcoala şi cursa pentru cele mai bune murături!