Pe 6 august s-au născut Alexander Fleming, Lucille Ball, Robert Michum, Cezar Ivănescu, Dan Grigore, Liviu Glodeanu, Ileana Berlogea, Cik Damadian.
"Evenimentul Zilei" din 6 august pe care l-am ales pentru domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, nu este cel din 6 august 1890 când primul condamnat la moarte a fost prăjit, la propriu, pe scaunul electric, una dintre cele mai monstruoase şi rele invenţii, sau evenimentul din 6 august 1945 când "Enola Gay" bombardierul US Air Force B-29, a aruncat prima bombă atomică asupra Hiroshimei, un oraş care nu prezenta niciun obiectiv militar, ci a avut nenorocul să aibă un cer senin...
Dar, iată, am ales "Evenimentul Zilei" din 6 august 1988, a serii de fapt, în care celebra "prima balerina" Natalia Makarova a dansat cu nu mai puţinul celebru ansamblu "Kirov", în Londra, pentru prima dată după 18 ani de zile, de când rusoaica alesese calea libertăţii. S-a dansat "Lacul Lebedelor" şi Makarova a interpretat-o pe Odette. Se spune şi criticii au fost de acord, că dansul a fost perfect. Nu se mai pomenise aşa ceva până pe 6 august 1988!
Nu s-a ştiut până la acea dată de ceva mai frumos, un dans mai expresiv şi exact, o pasiune fantastică, artă adevartă pentru plăcerea artistică a publicului!
Este bine să învăţăm din evenimentele rele, dar să nu le facem propagandă. În schimb cele bune, frumoase, cele care te fac să te simţi bine ar trebui mereu evocate. Bine faci - bine găseşti, gândeşti de bine - bine ai!
Vedeţi, asta încerc să vă spun cu pildele mele, în felul meu, cu umor. Să alegeţi din viaţă ceea ce este frumos, bun, onorabil, cinstit, corect. Sunt multe influenţe asupra noastră, ca popor. Unii dintre noi nu au discernământ, alţii nu ştiu, nu au cultură... Adoptă tot felul de prostii străine, sau rămân la fel de rudimentari!
Tradiţional, în ziua de 6 august, este Pobrejenie sau Obrejenie, prilej de înalta magie populara şi de obiceiuri, astăzi uitate. Denumirea este, evident, slavonă, nu se mai ştie cum suna în geto-dacică. Poate "barză"?!!
Se spune că apele se răcesc şi frunzele se îngălbenesc începând cu 6 august. Se mai spune că cei care nu se împacă la această dată vor rămâne certaţi încă un an. Aviz tuturor!
(P)Obrejenie "ceartă", din slavonă, aduce certarea celor nescultători, celor care nu vor să se împace, ocărârea lor pentru un an de zile. Un fel de afurisenie, de blestem domestic, ţărănesc.
Dacii aveau un obicei ciudat bine. În noaptea aceasta se duceau la marginea pădurii şi spuneau, de mai multe ori, printr-o tigvă de lup, numele duşmanilor. Se credea că Lupul Şchiop era undeva, pe acolo şi craniul de lup avea rolul de a traduce spusele în limba lupilor. Iar, se ştie că Lupul cel Şchiop este Executorul, cel care pedepseşte duşmanii, prin excelenţă!
Complicat, dar a spus cineva că dacii erau simplii?
Tot de la ei este obiceiul ca în acestă zi să se ia o crăcuţă cu şapte prune şi împreună cu câteva alune adunate de fete frumoase nudiste, se pune la loc ascuns. Se crede că este de leac şi aduce sănătate.
Mai este un ritual vechi de adunare a plantelor de leac, se mai ştie în unele părţi. Pentru că de la această dată toate buruienile şi florile "dau înapoi" şi se vestejesc.
Se spune că astăzi pleacă spre sud berzele purtând rîndunelele pe spate. Cum Boeing 747 combo ducea naveta spaţială în spate! De aceea dacii au tras concluzia, de la berze, nu de la Boeing, că nu este bine să se plece astăzi în drumeţie lungă, pentru că te poţi rătăci şi nu mai ştii drumul de întoarcere!
Dar cine este îndrăgostit, trebuie să se uite lung după berze, ca să-i ducă dorul unde trebuie.
Peste toată acestă aglomeraţie tradiţională, creştinismul a suprapus Schimbarea la Faţă a Domnului pe muntele Tabor. Aşa cum această zi are două feţe, ca Ianus, una spre vară, alta spre toamnă! Dezlegare la peşte, aşa că o să-mi ofer un păstrăv cu multă lămâie...
Sunt multe de povestit, multe de demistificat, aţi trăit în minciună dar nu ştiaţi, pentru că toţi eram obligaţi să vedem numai prin ochii stăpânilor şi să ştim numai „ce trebuia” aşa că nu am fost niciodată oameni liberi. Cu atât mai puţin astăzi! Dar până şi pisoii deschid ochii la un moment dat, ştiţi bancul, să aşteptăm, să învăţăm, să ştim, ca să prevalăm! Cunoşterea ne face liberi!
BERBEC Vorbeşte, nu fi mai enigmatic decât trebuie! Atenţie, azi sunt şi obstacole în calea ta! Chiar dacă primeşti o veste care te face euforic. Este posibilă o schimbare benefică, naturală!
Cumpăra acum, mâine îţi va fi aproape imposibil! Pentru că totul se scumpeşte! Sănătatea este în general bună. Traieşte in prezent, fii mai pragmatic şi mai realist, lasă planurile opulente şi strategiile iscusite. Lumea este mult mai primitivă decât poţi tu să-ţi imaginezi, aşa că nu complica lucrurile inutil.
TAUR Azi trebuie să-ţi precizezi poziţia, să te faci auzit, cei din jurul tău să ştie atitudinea şi opiniile tale. Ezitările tale sunt reflexele unor situaţii trecute, dar care, mai contează!
Dacă eşti la munte, la mare sau în peisaje exotice îţi cresc cheltuielile proporţional cu procentul de distracţie şi plăcere. Pe de altă parte aspectele şi influenţele dintre Jupiter, Marte, Mercur şi Venus arată, indică, că astăzi poţi avea, fie continuarea mai dificilă a unei mari pasiuni, fie mari probleme în dragoste.
GEMENI Eşti distrat, preocupat. Treci printr-o perioadă dificilă, poate căldura e de vină, dar cu siguranţă superficialitatea ta şi faptul că laşi totul în ultima secundă. Planifică, nu doare!
Ziua de azi este, de asemenea, favorabilă nativilor cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică sau tehnologie. Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, în general, pentru toţi nativii din zodie. Nu-ţi face griji, viitorul îţi este favorabil!
RAC Începi să înţelegi mai bine ce se petrece. Ţi-a luat ceva timp şi resurse, dar rezultatul merită! Eşti înclinat să dai azi toată atenţia ta celor aflate, să reacţionezi. Mai aşteaptă...
Racii artişti, şi/sau educatori, învăţători, profesori, sunt mai avantajaţi în aceasată perioadă. Poate unde sunt în vacanţă şi au scăpat de tembelisme. Nu-ti schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes. Un semn de foc iţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură, probabil un Leu generos şi mândru că poate fi de ajutor. In aceasta perioadă ai ceva noroc.
LEU Este cazul să joci la scor alb, la armistiţiu, să fii prudent acasă, în vacanţă, sau la serviciu. Curajul serveşte când ai şi aliaţi puternici şi eşti sigur de victorie. Atenţie la hiene!
Evită decepţiile printr-o atitudine precaută şi o bună evaluare şi verificare a detaliilor. În mod particular, sunt favorizaţi nativii din zodia Leului care desfăşoară activităţi de asistenţă socială, filantropice sau religioase.
FECIOARĂ Nu-ţi pierde timpul cu amănunte nesemnificative şi oameni rudimentari. Reuşeşti doar să te enervezi degeaba! Nicio aşteptare nu poate dura la nesfârşit, astăzi poţi primi nişte veşti!
Este o perioadă propice pentru implicare in mici sau mai mari cumpărături. Trebuie să-ţi îndreptaţi atenţia înspre activităţile simple, dar aducătoare de profit. Spatele tău, coloana, nu dă semne de bunăstare, sciatica te cam incearcă, o masea zbârnaie în cap. Numai azi, ai răbdare, şi trece doar cum ai mai făcut şi altădată! Căldura asta umedă te rugineşte! Sigur, trebuie să iei şi un calmant!
BALANŢĂ Este bine să-ţi îndrepţi atenţia către asociaţi, parteneri sau colegi, ca să nu ai decepţii mai târziu. Sunt favorizaţi nativii din comerţ, educaţie, învăţământ, medicină şi administraţie.
Banii sunt aspectaţi favorabil. Venituri apar şi din nişte surse mai puţin obişnuite: din economii, caută în pernă, poate din dividente, poate din depozite. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent.
SCORPION Serviciul sau problemele din vacanţă te stresează astăzi mai puţin. Accepţi că trebuie să ignori ceea ce nu poţi controla şi te simţi mult mai bine. Regăseşti plăcuta bucurie de a trăi!
În general, trebuie să eviţi ca să pui anturajul în situaţia de a-şi arăta maximum de prostie. Banii şi veniturile, în general, sunt bine aspectate, încasările pe care le aştepţi vor veni, totuşi, este adevărat că ceva mai tarziu decat era prevazut.
SĂGETĂTOR Eşti debusolat, nu ştii la care sfânt să te rogi! Dacă eşti în vacanţă, confuzia te face seducător, dar nu este acelaşi lucru dacă eşti la serviciu! Concentrează-te, ca să nu pierzi bani!
Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, duşmanii au şi ei problemele lor aşa încât te mai slăbesc un pic. Trebuie să acorzi mai multă atenţie şi timp vieţii de familie, dacă o ai, sau relaţiilor cu prietenii.
CAPRICORN Trebuie să cooperezi, să fii clar, transparent, cu cei cu care lucrezi, la serviciu, sau te distrezi, în vacanţă. Aşa poţi evita neînţelegerile producătoare de momente jenante, de gafe!
Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate. Promoveaza cu curaj interesele proprii. Nu da curs propunerilor persoanelor necunoscute. Prietenii sunt evazivi şi oarecum plictisiţi, dar se văd ceva seri plăcute la orizont, aşa că fă-ţi o rezervă de odihnă şi somn.
VĂRSĂTOR Ai unele întîlniri interesante, oportunităţi, atât pe plan profesional cât şi sentimental. Depinde, dacă eşti la muncă, sau în vacanţă! Analizează cu atenţie înainte să spui da, sau nu!
Magnetismul personal este în creştere. O persoană, poate influentă, semn de foc sau de apă, te poate ajuta. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu te întinde mai mult decât poţi, nici la muncă, dar nici în distracţie sau dragoste.
PEŞTI O zi peste care să trecem repede! Da? Nu eşti în cea mai bună stare de spirit şi nici lucrurile nu prea merg. Despre bani... mai bine să nu vorbim! Stai la umbră, la propriu şi figurat!
Astrele favorizează cât de cât pe nativii din primul decan al zodiei. Dacă eşti născut în al doilea decan al zodiei nu trebuie să aştepţi nimic bun din partea celorlalţi, astăzi trebuie să te descurci singur. Al treilea decan are mici sau mai mari probleme cu sănătatea, cu adaptarea la ritmul cotidian, în special din cauza căldurii şi a perderii de energie.