Horoscopul lui Dom’ Profesor, 6 noiembrie 2024. Cel mai iubit împărat

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 6 noiembrie 2024. Cel mai iubit împărat

6 noiembrie

Pe 6 noiembrie s-au născut împăratul Iulian al II-lea, Adolph Sax, Ray Conniff, Cesare Lombroso, Emil Loteanu, Olga Delia Mateescu, Petre Geambaşu, Alexandru Mitrea, Petre Haneş.

Iarăşi nimic în "Kalendar", iar în calendarul creştin Pavel Mărturisitorul din Constantinopole şi Luca din Sicilia...  sanctificaţi, probabil, în perioada de afirmare internaţională a creştinismului, în care fiecare ţară, regiune, trebuia reprezentată între sfinţi.

O notă specială pentru împăratul Flavius Claudius Iulianus, pe care-l pomenim astăzi, cu regret şi admiraţie (6 noiembrie 332 - 26 iunie 363) numit de răuvoitori "Apostatul". Un împărat, care dacă nu ar fi fost asasinat de un complot creştin, poate ar fi scutit Europa şi Lumea de cei mai negri ani istorici, cei o mie de ani ai nebuniei religioase, o stagnare, de fapt, un regres istoric, căruia i-a pus capăt Renaşterea şi apoi secularizarea.

Iulian dorea, în acel îndepărtat secol IV, o reformă religioasă. Cu mai mult de treizeci de ani, mai înainte, sângerosul împărat Constantin cel Mare, cel care şi-a ucis fiul şi jumătate din familie, ba nu, trei sferturi, a adus la putere creştinismul, declarându-l, în 325, la Niceea, religie de stat. Creştinii s-au răzbunat impardonabil şi oribil pe cei care nu-i lăsaseră să calce legea imperiului, mai înainte. Zeci de prefecţi, magistraţi, sute de funcţionari şi mii de cetăţeni asasinaţi, temple, minuni arhitectonice cu statui unice, distruse, mii de opere scrise, date focului şi pierdute pentru totdeauna.

Creştinii din acele timpuri nu au fost nici blânzi şi nici miloşi. Şi-au eliminat fizic inamicii şi potenţialii ostili fără nicio remuşcare. Istoriile cu martiri, cu creştini daţi leilor în circuri, cu discriminări şi persecuţii, au fost colportate în acei ani ca să se justifice crimele şi distrugerile. Fanatismul, prostia criminală, ipocrizia episcopilor şi dictatura religioasă au dezgustat pe tânărul împărat, crescut, la început, în spirit creştin. Iulian a fost un spirit viu, de o inteligenţă sclipitoare care s-a prins imediat de impostură, de minciună şi de dictatura creştină din acele vremuri.

 

În concepţia împăratului, un om deosebit, cult, instruit, excelent conducător militar, iubit de soldaţi şi de popor, ei bine, împăratul dorea o libertate religioasă deplină. Religia urma să devină, prin decret imperial, o problemă personală, particulară, fiecare fiind liber să practice religia pe care o dorea, şi nicidecum o afacere de stat, o uniformizare dictatorială impusă „de sus”. Acest lucru a fost imediat interpretat de episcopii creştini, ca o limitare drastică a puterii şi a afacerilor lor prospere. Episcopii au început să-l ponegrescă pe Iulian cum că ar fi vrut să aducă înapoi „păgânismul”! Şi l-au numit „Apostatul” adică cel care a renunţat la creştinism şi s-a întors la „păgânism”!

 

Iulian a scris mult şi bine. Foarte, foarte puţin a ajuns până la noi, din cauza cenzurii Bisericii. Nimeni nu avea voie să gândească, nici măcar împăratul! Sunt unele referiri în scrierile episcopilor creştini contra ideilor lui Iulian şi cam atât. Dar chiar din acele critici răuvoitoare îţi poţi da seama de spiritul înaintat, cu mult peste epoca lui, de ideile luminoase, corecte politic, aproape democratice şi egalitariste, din scrierile lui Iulian al II-lea, „Apostatul”.

 

În timpul campaniei, pe muche de cuţit, contra perşilor, împăratul a fost ucis de o săgeată, într-o încăierare nocturnă. Se pare, că, săgeata nu era parthă. Gurile rele din istorie, Zosimus de exemplu, spun că a fost trasă de un mercenar angajat de episcopii creştini. La zgomotul încăierării, împăratul Iulian a ieşit din cort, în noapte, fără armură, doar cu sabia şi scutul. Auzind şuieratul unei săgeţi, a acoperit cu scutul lui un soldat, foarte tânăr, aproape un copil, care se nimerise să fie lângă el. Dar săgeata era destinată împăratului...

 

A mai trăit o zi, stând în picioare şi discutând filosofie şi strategie militară cu cei din jurul lui, generali şi soldaţi, oameni duri ca oţelul, dar care toţi, plângeau în hohote ca nişte copii! În timp ce medicii se foiau în jurul împăratului, fără rost şi fără speranţă. Săgeata se împlântase adânc în ficat, secţionând o arteră importantă. Corpul împăratului se îneca încet-încet în sângele propriu, avea hemoragie internă. Nici în ziua de astăzi, cu medicina modernă, nu se ştie dacă ar fi putut fi salvat. Când Soarele a apus, în ziua de 26 iunie 363, împăratul a căzut la pământ, mort! Nu împlinise încă 31 de ani!

 

Cam aşa este istoria despre împăratul Iulian al II-lea, preferatul meu dintre împăraţii romani, povestită de Marcellinus Ammianus, contemporan cu el, un alt militar, istoric inspirat şi documentat, în a sa „Istoria Romană”. Păcat... mare păcat!

 

Adolf von Harnack și Edward Gibbon sunt unanimi în laudele aduse împăratului Iulian al II-lea. Este interesantă părerea profesorului universitar S.I. Kovalev, doctor în științe istorice, membru corespondent al Academiei de la Moscova, care a susținut că dacă împăratul Iulian ar fi supraviețuit asasinatului și ar fi pus reforma religioasă în aplicare, ar fi dat un edict imperial, probabil că Europa ar fi ajuns în Renaștere încă din secolul IV.

Savantul din Sankt Petersburg aduce puternice argumente că libertățile religioase oferite în imperiu ar fi stopat apariția și răspândirea islamului și cucerirea Persiei de către musulmani. Probabil că Imperiul Roman, cu cele două diviziuni ale sale, ar fi supraviețuit mult mai mult și ar fi putut să opună o rezistență victorioasă invaziilor asiaticilor. Această teorie a fost enunțată la începutul secolului XX!

Este interesantă rescrierea istoriei, pe alte direcții de dezvoltare a evenimentelor, DAR, DACĂ!

Doamnelor și domnilor, am primit un telefon de la un vechi... cunoscut, nu am fost niciodată prieteni. Implicat în campania electorală, dorea să mai vorbim una și alta. Adică să mai mă folosescă, să mai mă stoarcă de o idee, un concept, un slogan. Dar am îmbătrânit, nu mai vreau să fiu folosit, așa că am făcut ca evreii, la fiecare întrebare de a lui, răspundeam și eu cu o întrebare.

La un moment dat m-am cam enervat, era ora de masă a cățeilor și se fugăreau, în așteptare. Cu trântitul a tot ce găseau în cale și cu lătrăturile de rigoare. Așa că l-am întrebat pe cunoscutul meu de ce se mai sforțează atâta, ce, nu cunoaște rezultatul alegerilor? ”Dumnezeu nu joacă zaruri!” a fost răspunsul ”specialistului” în marketing politic. L-am întrebat dacă știe cine a spus propoziția, aproximativ redată. A schimbat vorba și a rămas că mai vorbim. Nu o să-i mai răspund la telefon.

Dumnezeu nu se joacă cu zarurile” a spus, de fapt, a scris, Albert Einstein, într-o scrisore către fizicianul Max Born, în anul 1926. Despre noua, pe atunci, teorie a fizicii cuantice. Ce a vrut să spună și, de fapt care era poziția lui față de Dumnezeu?

Întrebat, direct, la o conferință de presă, dacă crede în Dumnezeu, Albert Eistein, evreu așkenazi, a răspuns, acțiunea se petrece în State, după stabilirea lui acolo: ”I believe in Spinoza’s God, who reveals himself in the lawful harmony of all that exists, but not in a God who concerns himself with the fate and the doings of mankind.”  

Benedictus de Spinoza, de fapt Baruch Spinoza, a fost un mare filozof olandez, în secolul XVII, un evreu sefard, a cărui familie a fugit din Peninsula Iberică de persecuții, o generație mai înainte. Mare, dar mare filosof, când am citit ”Tractatus de Deo et Homine Ejusque Felicitate"  nu mă puteam opri să exclam mereu, minunat de gândirea excepțională. Citeam doar câteva pagini, pour la bonne bouche, așa cum mâncam ciocolata, câte o bucățică mică-mică odată. Mare plăcere și satisfacții nebănuite mi-au produs cărțile! Foarte pe scurt și foarte simplificat, nu țin lecții și nu scriu tratate, Spinoza susținea că Dumnezeu este Natura, Cosmosul, Totul.

Corect! Dar, imbecilii timpului, rabinii din Amsterdam, l-au catalogat drept un eretic periculos și l-au excomunicat din comunitatea evreilor din Amsterdam. Niciun lucru bun nu rămâne nepedepsit, niciun om inteligent și erudit nu rămâne necondamnat!

Mulți oameni de știință și mulți dintre specialiștii cu formare tehnică, cred în teoria Dumnezeului în descrierea lui Spinoza, zilele trecute am discutat despre asta cu Fabiola, prietena mea de la CERN, care m-a întrebat direct dacă cred în Dumnezeu, pentru că nu știa pe ce să mă pună să mă jur, avea un secret de împărtășit, știți domniile voastre cum sunt femeile.

Dumnezeu este Unul, dar el este infinit și oamenii sunt trecători, dar nu toți trecătorii sunt oameni. De aceea fiecare filosof, mare cleric etc etc nu a putut să vadă decât o parte mică din complexitatea infinită a Lui Dumnezeu. Sigur că din această cauză sunt atâtea religii, atâtea concepții despre Un Singur Dumnezeu, omul nu poate cuprinde Totul. Nici nu vrea.

Dar despre altceva doream să vă informez. Mai mulți dintre domniile voastre mă întrebați când o să public Horoscopul 2025, pe zodii. Dacă mai trăiesc, în mod sigur, în fiecare zi din anul 2025. Și cu prezicerile respective, anul acesta.

Dacă o să mă duc să studiez stelele de aproape, nu pot să vă las fără un ghid. Ghidul se numește ”Horoscop 2025 ghidul tău astral complet” este semnat de Claire Comstock-Gay și a apărut la prestigioasa Meteor Publishing, în limba română, traducerea din americană aparținând Mădălinei Constantin și lui Gabriel Simion. Foarte bună cartea, foarte bună traducerea. Este o carte de astrologie normală, fără prostiile cu ascendentul, Lilith și alte fantasmagorii. Mai mult, există o introducere în Astrologie, semnată de Kim Rogers-Gallagher, foarte necesară publicului larg.  Pe carte este tipărit prețul, 32 de lei. Nu ezitați să o cumpărați, este o investiție bună pentru un amator de astrologie.

Sunt multe de povestit pe această temă, poate o să revin, dar nu scriu tratate, doar articole scurte de ziar, îmbiindu-vă să citiți, să cercetați cărțile, nici nu știți ce puteți descoperi și când vă va fi de folos, pentru că mereu există speranță, doar mâine este o altă zi!

Horoscopul lui Dom’ Profesor  6 noiembrie 2024

BERBEC  Nu reacţiona la nimic, taci şi zâmbeşte, mai ales dacă provocările vin din partea unui coleg de serviciu. Poate fi o capcană! Fii prudent, calm şi precaut, mai ales în convorbirile la mobil! Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic. Chiar nu merită să te consumi pentru cineva care este superficial şi neserios! Cu toate că eşti în criză de timp, astăzi reuşeşti mai întotdeauna să te găseşti la locul potrivit şi la momentul indicat, salvând situaţia.

TAUR   Conjunctura te descurajează să te ocupi de orice e important, riscant. Evită confesiunile despre secretele altora, ca să nu faci şi tu confidenţe, sau compromisuri. Ascultă, cu mare atenţie! Astăzi stelele sunt binevoitoare, poţi avea o şansă. Nu o rata cum faci de obicei! Dimineaţa zilei este foarte dinamică, perioadă  în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei noi. Domeniul sentimental e avantajat, în sensul unor trăiri, simţăminte noi, dar şi oameni şi locuri pe care nu le-ai mai văzut, poate prieteni vechi, colegi de şcoală, camarazi din trecut.

GEMENI  Astăzi, conflict dintre sentimente şi logică. Nu lua decizii importante. Amână toate întâlnirile pe care le poţi reprograma. Nu promite nimic. Nu forţa găsirea unei soluţii, temporizează. Trebuie să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Profită de bunăvoinţa stelelor şi avansează în carieră, dar şi relaxează-te.

RAC   Trebuie să te ocupi de problemele legate de casă, de iarnă. Nicio configuraţie negativă şi nicio veste importantă. Este una din zilele acelea rare, când eşti productiv, liniştit şi optimist! Configuraţia planetelor iţi prezice relatii cordiale şi armonioase cu semnele de aer şi apa şi mai puţin favorabile cu zodiile de foc şi pământ. Primeşti veşti, unele bune. Te bucuri pentru că o problemă care te obseda pare că se rezolvă, dar realizezi că depinde de altcineva, nu de tine. Pare o aprobare, sau o soluţie de drept. Din nou o zi parţial favorabilă, mai ales sub aspectul veştilor şi noutăţilor pe care le afli.

LEU   Conjunctura celestă este favorabilă, mai puţin în domeniul serviciului. Cu tact şi calm poţi evita discuţiile. O atitudine de felul „da, înţeleg, de acord!” descurajează aproape pe oricine. Lucrarile s-au aglomerat din nou, ai mult de munca şi niciun chef. La prânz poate este bine să-ţi îndulceşti viaţa, aşa că oferă-ţi o prăjitura cu o cafea bună şi dă telefon unei prietene, poate ieşiti pe seară la un film şi la un suc in oraş. Aşa se face...

FECIOARĂ  Astăzi stelele sunt binevoitoare, poţi avea o şansă! Lucrează, cooperează mai strâns cu partenerii de muncă sau de amor şi spune-le exact, clar şi precis ce aştepţi de la ei. Fă-te înţeles! Totuşi, o zi norocoasă, care trece repede, aşa sunt lucrurile bune. Îndreaptă-ţi atenţia şi către profesia sau meseria ta. Cere ce ţi se cuvine.  Dar nu uita familia, prietenii, cei dragi, în general!  Treci printr-o perioadă de oboseală cronică, urmare eforturilor făcute.  Sfatul stelelor e să-ţi oferi o pauză, nu te îngriji de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Cel puţin aşa spune Scriptura!

BALANŢĂ  Zâmbeşte şi nu te lăsa provocat, mai ales în domeniul sentimental. Pe total o zi bună, în special pe seară. Cu toate că pare că este o zi bună, evită încăpăţânarea, graba şi nerăbdarea. Cumpărăturile şi achiziţiile sunt favorizate moderat ca şi „rectificările” în coşul zilnic. Seară romantică, poate acasă, poate la un spectacol. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba - rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci, relaxează-te, distrează-te, râzi căt poţi!

SCORPION   Nu te lăsa antrenat în discuţii lungi. Pierzi timpul cu graţie şi timpul este bani! Dar, trebuie să fii politicos cu cei care vorbeşti, poate se simt singuri şi disperaţi şi se agaţă de vorbe! Realitatea de azi este cam vulgara, oamenii cam rudimentari, aşa că trebuie sa dai dovada de exigenţă în alegerea anturajului, mai ales cu cine ieşi în oraş în seara asta. Totuşi, prietenii te ajută, familia te sprijină, totul pare bun şi avantajat de stele. Dacă nu vrei să ieşi în oraş, poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în familie, la o cină veselă şi sănătoasă cu mere şi brânză!

SĂGETĂTOR  Treci printr-o perioadă de vulnerabilitate emoţională, aşa că nu lua hotărâri pripite şi nu fii nervos. Evită conflictele şi totul se poate rezolvă. Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic. Dimineaţa poţi să obţii ceva important de la o persoană din anturaj, dacă reuşeşti să aduci suficiente argumente valide. Astăzi trebuie să te descurci singur, iar dacă ai succes nu trebuie să împarţi laurii victoriei cu nimeni. Oricum, cei din jurul tău sunt foarte ocupaţi şi tensionaţi, aşa că nu ai de ales...

CAPRICORN   Ai o atitudine pozitivă, corectă, faţă de viaţă şi profesie, dar trebuie să fii un pic mai rapid! Astăzi ai ceva important de făcut. Închide mobilul, nu mai sta pe net, concentrează-te! Zi favorabilă discuţiilor, verbului, clarificării unor probleme, cumpărăturilor de mărfuri ieftine. Hârtiile semnate astăzi vor fi mai târziu lovite rapid de nulitate, deci nu semna contracte de cablu, donatii pentru nu-ştiu-ce-chestie, convocatorul pentru şedinta de bloc, împrumuturi la bancă! Nu mai da sfaturi, mai ales la serviciu, daca nu ţi se cer şi nu mai vorbi atâta numai despre tine.

VĂRSĂTOR   Astăzi este o zi obişnuită, pare că nimic notabil nu se întâmplă. Mai puţin faptul că un membru drag, al familiei tale, poate un junior, îţi dă o veste bună! Viitorul poate fi interesant! Mai ales dimineaţa, când se pare că ai capul limpede şi eşti gata să iei hotărâri inspirate. Atenţia ta se îndreaptă către o situaţie mai veche, importantă.  Trebuie să dai dovadă de calm şi tact ca să poţi rezolva o problemă, o situaţie, care pare dificilă. Nu te repezi, gândeşte-te bine, ia toţi factorii în consideraţie şi poţi reuşi!

PEŞTI  Nimic foarte special, nimic interesant, nimic spectaculos. O zi monotonă, liniştită. Pe seară stelele te îndrumă la un film, sau la sală, apoi la o vorbă pe reţea. Pe total, o zi normală! Nu da ocazia formării unor opinii colective. Mai ales dacă aceste opinii crezi că nu îţi sunt favorabile. Ai mare nevoie de un consilier de taina, dar incă nu ştii in cine poţi avea incredere. Stelele spun să mai astepti cu confesiunile. Ai aşteptat ziua de azi cu nerabdare şi speranţă că se vor rezolva o parte dintre problemele tale. Nu ai ce regreta, dar este loc de mai bine!

 

Ne puteți urmări și pe Google News