HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 23, 24 iulie 2022. Un avertisment, serios, celor care călătoresc în acest weekend

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 23, 24 iulie 2022. Un avertisment, serios, celor care călătoresc în acest weekend

Ai o relație, cu cei dragi, avantajată, luminoasă. Laude şi aprecieri îţi confirmă acest lucru. Încrederea este reciprocă în relaţiile tale sentimentale. Toate drumurile îți sunt deschise!

23,24 iulie

Pe 23 iulie s-au născut Haile Selassie, Raymond Chandler, Max Heindel, Vera Rubin, Saul Hudson, Martin Gore, Amalia Rodrigues, Claudiu Bleonţ, Liana Cornelia Axinte. Pe 24 iulie s-au născut Simon Bolivar, Amelia Earhart, Maria Orsitsch, Alexandre Dumas-tatăl, Mireille Mathieu, Jennifer Lopez, Traian Lalescu, Vasile Dâba.

Pe 23 iulie sunt Sfinții Foca, Apolinarie, Vitalie și Valeria, iar pe 24 iulie în calendarul crești ortodox sunt: Ermoghen și Hristina.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tradiţional, la noi, folcloric vorbind, este pe 23 iulie, Sf. Sfinţit Mc. Foca, patronul focului, a „combustiei spontane”, care pedepseşte cu foc venit din senin, fără cauză, pe păcătoşii care nu-l respectă, nu ţin ziua. Am mai vorbit de el şi altădată.

Se povesteşte că un şvab a făcut căpiţe de fân, dar câteva le-a făcut şi de ziua Sf. Foca. Deodată, brusc, vede că i se aprinde fânul, iar şvabul începe să alerge de colo-colo, făcându-şi cruci şi jurând: „Tomnule Foco, tomnule Foco, nu le harde pe toate, doar cele drei le-am făcut heute, restul sunt de hieri!”

Şi s-a minunat fără seamăn tot satul cum au ars doar căpiţele făcute în ziua de Sf. Foca, iar celeleate au rămas fără să ardă un pai! (Pamfilie, Olteanu).

De la început un avertisment, serios, celor care călătoresc în acest weekend. Mare atenție, stelele arată accidente și incidente, dar care pot fi evitate prin calm și iscusință.

"Evenimentul Zilei" din 23 iulie 1967 a fost, pe teritoriul Statelor Unite - cel mai grav eveniment de nesupunere civilă faţă de guvern, cel puţin până în prezent. S-a întâmplat în Detroit, Michigan, în noaptea zilei de 23 iulie 1967. Pe atunci erau o mulţime de baruri "ad-hoc", fără licenţă de funcţionare, ca de altfel pe tot teritoriul Statelor. Se oferea omului muncitor, după o zi zdrobitoare de efort, un pahar de alcool ieftin, după care se putea duce, omul, acasă la nevastă. Treburi ale „clasei” muncitoare, de pe tot globul, clasă care nu s-a unit niciodată, nici până în zilele noastre!

Ei bine, la poliţia din Detroit a fost numit un tinerel, fără experiență de viață. Aşa că printre primele măsuri "inteligente" pe care le-a luat a fost să facă o razie la "Blind Pig", o cârciumioară ilegală foarte populară la intersecţia bulevardului 12 cu Strada Clairmount, în Near West Side. Astăzi, bulevardul se numeşte Rosa Parks.

În urma confruntărilor dintre poliţie şi proprietarii cârciumei, plus clienţii, a ieşit o revoltă de toată frumuseţea în tot oraşul, care a ţinut cinci zile. Ca să-i pună cap guvernatorul George Romney a trimis în Detroit toată Garda Naţională din statul Michigan. Mai mult, preşedintele Lyndon Johnson a trimis la Detroit armata, o divizie întreagă, a 82-a de paraşutişti. Se pare că şi atunci era foarte cald şi iar se pare că vremea toridă măreşte agresivitatea oamenilor. Pacea civilă fusese ruptă, fragilul echilibru al puterii era depăşit.

Rezultatul: patruzeci şi trei de morţi, 1.189 de răniţi grav, peste zece mii de răniţi uşor, şapte mii două sute de arestaţi, peste două mii de clădiri distruse în întregime, peste cinci mii de clădiri distruse parţial. Un mic război adevărat! (Sursă: „Book of Lists”)

Poate numai dezordinile rasiale din 1992, din LA se mai pot compara cu marea revoltă din Detroit începută pe 23 iulie 1967. Faţă de „războiul civil” din 1967, din Detroit, „deranjul” din fiecare vară cu negri infractori pare o glumă! Sigur, nu mă refer la ceea ce se întâmplă în prezent în State, mișcarea infracțională BLM, Woke este încă în desfășurare și nu se știe unde poate ajunge. Pentru că este în interesul democraților, cu ajutorul serviciilor secrete chinezești și cu banii musulmanilor. De fapt, infractorii sunt negri musulmani, dușmani declarați ai Americii și ai modului de viață american.

Anecdotic, sau nu, MS-13, Mara Salvatrucha, a declarat că dacă albii nu sunt în stare să-i pună la respect pe negri, o s-o facă ei! În LA și mai în toată California au loc bătălii epice între salvadorieni și negri, pentru controlul pieții infracționale, raportează ”LA Times”. MS-13 folosește rar armele de foc cu toate că au două AKM-uri pe ”stemă”. Arma folosită de tatuații MS-13 este maceta. Am una în fața mea. Este lungă și grea, ascuțită ca un brici. Este o IMACASA No. 127 ce poartă cu mândrie certificatul ”Indestructibile con garantia para toda la vida”. Cine mi-a făcut-o cadou mi-a spus că a aparținut lui Ernesto Miranda și că a văzut ceva acțiune. Dar, ceea ce știu despre Mara Salvatrucha, altă dată, sau niciodată, cum o vrea Domnul.

Pe 24 iulie 1899 se năștea, la Viena o preafrumoasă fată, pe nume Maria Orsic. O Leoaică foarte tare! Și-a germanizat numele croat, mai târziu, în Orsitsch - tătăl era croat, mama austriacă. Maria este frumoasă ca în legendele germanice, înaltă, blondă, cu niște ochi albaștrii imenși și cu pielea albă-albă. Cu o frunte înaltă și bombată, cu un unghi facial mare, era ilustrarea superiorității rasei ariene. Mai era și foarte deșteaptă, pe deasupra. Avea un singur ”defect” era psihopată și, mai mult, intra în transă, poate un petit mal. Un mediu perfect și o patrioată pe deasupra. În 1920, la Munchen, pune bazele ”Vril Gesellschaft” pe numele oficial “Alldeutsche Gesellschaft für Metaphysik”. Dar, o să vă spun altădată povestea femeilor frumoase cu părul lung până la coapse, mă așteaptă afară cățelușele, să ne uităm la stele.

După cum v-am informat altădată, dragi lupi, padawani și hobbiți, sunt foarte puține șanse ca să public ceva, pe subiectul astrologie și amintiri, în limba română. V-am spus că opera mea capitală ”Corpus Astrologicus” va apare în ediție de lux limitată, în șapte volume, în engleză, franceză și portugheză. Traducerea merge destul de repede, poate o să apuc să văd și ediția. Culmea este că varianta în portugheză este aproape gata, fina mea care s-a înhămat la traducerea a peste șapte mii de pagini, a fost ajutată de o echipă întreagă de astrologi din Rio, astrologi care mi-au trimis deja epistole foarte mulțumitoare pentru vanitatea mea, ba chiar solicitând permisiunea să treacă la ”astrologia creștină”, ei fiind rătăciți în astrologia vedică care nu i-a dus nicăieri. Vedeți, portugheza este cea mai apropiată limbă străină de limba română. Sigur, exceptând ”limba moldovenească”! Ei, glumeam și eu ca iepurașul, dar curățam pușca, că o să-mi fie de folosință! Astrologia creștină este un dar al cardinalului Pierre d’Ailly, nu trebuie să dau nimănui permisiunea!

Personal dau o importanță din ce în ce mai mare cunoașterii și științei. Am reușit să citesc tot studiul trimis de prietena mea de la CERN. Din ce în ce îmi este mai clar că multe probleme sunt puse greșit. Se încearcă înghesuirea unor fenomene naturale în matricea îngustă a gândirii umane, în matematica și fizica umană. Matematica NU este un limbaj universal, fizica descrie fenomene generale pământești înlăturând cu o ignoranță imperială excepțiile. Ori tocmai aceste excepții trebuie studiate. În Univers există spațiul și viteza.

Timpul este o mărime fizică derivată din spațiu și viteză prin gândirea tipic omenească. Gândire care consideră viteza o mărime fizică derivată. Așa înțelegem noi. Dacă ne uităm cu un telescop în Cosmos vedem altceva: spațiu și mișcare (viteză). Timpul nu există în Univers, cea mai bună dovadă este că, zeii, Dumnezeu este imortal, nu are ca durată timpul. Zilele din Geneză pot fi milioane, sau miliarde de ani, sau o microsecundă. Depinde de spațiu și viteză! Această sfidare, anulare a timpului, este o bornă pe calea către transcendență, către înălțare.

Omenirea este incredibil de tânără, fără experiență, iar marea majoritate a explicațiilor științifice sunt simple ipoteze, multe greșite, imaginația unor savanți. Să ne amintim că acum vreo două sute de ani toate Academiile din lume îți dădeau în scris că un obiect mai greu ca aerul nu poate zbura prin propriile mijloace. Cu toate că, în prezent, omenirea se prostește rapid, se prăbușește în dezordine și anarhie, tare aș vrea să citesc niște studii științifice din anul 2520! În ipoteza că mai există civilizația umană actuală peste 500 de ani.

Ceea ce știu, însă, sigur, este că mâine este o altă zi!

 HOROSCOP   23,24 iulie 2022

 BERBEC   Conjunctura complexă îţi indică în weekend o surpriză, o oportunitate pentru interesele tale. Nu trebuie să o ratezi, atenţie mărită!  Duminică este necesar să iei repede decizia potrivită. În acest weekend, mai exact sâmbătă dimineaţa, eşti pus în faţa unei decizii. Să stai acasă cu pisica sau căţeluşul sau să ieşi pe seară pentru cine ştie ce fiţe la cluburi şi/sau peteceri incerte. Sau să te coci plenar în bucătărie pentru cele cinci feluri de mâncare pentru săptămâna viitoare. Sfatul meu este să stai cu necuvântătoarele. Animăluţele nu mint, nu trădează, nu invidiază. Au, după cum bine spunea Carl Sagan, o capacitate deosebită de a recunoşte binele. Iar dacă le faci rău te muşcă sau zgârie, direct şi fără bârfe pe la spate. Duminică poţi să inviţi la masă un prieten bun. Ai atâta nevoie de o discuţie normală şi poate mai afli şi ceva noutăţi.

TAUR    Familia şi prietenii, cei din jur, vor să-ţi modifici planurile de weekend. Se "testează" răbdarea şi capacitatea ta de fi cooperant! Fă-le pe plac, dar aminteşte-le la fiecare zece minute! Supraveghează-ţi, în acest weekend, cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, sa investeşti utopic în propria imagine. De asemenea – vechea ta problema – amorul. Cu o astfel de configuratie astrologica, ca în acest weekend, te indragosteşti uşor şi de cine nu trebuie, sau faci compromisuri păgubitoare! Egoismul bine temperat te salveaza de deceptii.  Cu toate că gândeşti prin o anumita logica, duminică, trebuie să-ţi urmezi mai ales intuiţia şi să laşi dialectica pentru altă dată; pentru că în lumea de astăzi interesele personale primează. Şi egoismul propriu nu este nici logic nici dialectic, ba dimpotrivă.

GEMENI  Ai impresia că eşti din nou la cârma destinului tău, că eşti stăpân pe situaţie. Cel puțin în domeniul sentimental, pe parcursul acestui weekend. Dar, nu exagera cu promisiunile fantastice! Repausul este poate, cea mai mare dintre încercări. Întotdeauna îţi faci programe peste programe şi duminică seara realizezi că nu ai avut timp. Nici o problemă! În acest weekend ai nevoie doar de repaos şi relaxare, dar şi de distracţie, de şampanie şi caviar. Ai ceva de sărbătorit şi lucrurile nu pot fi lăsate la voia întâmplării! Duminică nu trebuie sa risipeşti starea placută de lene şi răsfaţ cu proiecte belicoase despre ordine şi curaţenie, mai bine trage plapuma peste ochi! Lenea, comoditatea, este o arta, aşa că fi artist!

RAC   Conjunctura te avantajează, puține aspecte, doar trei planete retrograde. O nouă energie, vitalitatea sporită, te electrizeză, iar faptele din acest weekend pot dovedi că ai şi ceva noroc. Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Un fenomen meteo sau o întârziere a unei persoane sau obiect îţi strică buna dispoziţie, dar nu pentru mult timp! Pe total weekendul  este o perioadă bună, dar atenţie la deplasări sau călătorii, mai ales dacă vrei să profiţi de weekend şi să te duci la munte. Mare aglomerație! Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme. Doar pe seară te mobilizezi un pic ca să pui la punct programul de luni.

LEU   În weekend, cu Soarele, patronul, în domiciliu, în zodie, eşti avantajat faţă de alte semne. Cât timp rămâi discret şi rezervat, domnia şi imperialismul tău pot fi acceptate şi preţuite. Lucrurile încep să meargă spre bine. Nu trebuie să te oboseşti peste măsură, deja eşti într-o starea de oboseală cronică. In acest weekend o sa realizezi că nu contează cât dormi, dacă treci de zece ore!  Nu te repezi imediat ce auzi o intrigă. Uneori leii se prind în capcană cu mâncare pentru pisici, adică ascultă pe primul venit fără să mai verifice. Reflectează cui foloseste situaţia. Sâmbăta este o zi bună pentru vizite la rude sau prieteni. Proprietatea, familia şi spiritualitatea sunt valorile tradiționale dragi dumneavoastră si mai tuturor celor din zodia Leului. Stelele se bucură se vă ajute în acest weekend !

FECIOARĂ   Jupiter îţi schimbă priorităţile. Domeniul sentimental trece pe locul întâi! În weekend eşti gurmand şi gata de distracţii, de tot ceea ce îţi face plăcere. Dar, nu exagera! Weekendul acesta este o perioadă de aşteptare şi relaxare.  Ai, în sfîrşit, răspunsul la acţiunile tale din ultimul timp, răspunsurile pe care le aştepţi - din domeniul social şi al interacţiunilor dintre diferiţi oameni cu care ai comunicat în ultimul timp. Adică primeşti un telefon sau un mesaj pe care îl cam aşteptai. În rest poţi să ieşi cu familia la un suc şi o cafea, că nu face rău la fizic. Duminică oferă-ţi un cadou şi dă telefon unei prietene, poate ieşiti in oras. Ziua se cunoşte de dimineaţă - daca este buna sau, nu! Ganduri mai roze gaseşti chiar în cafeaua de dimineaţă. Zi de cumpăraturi si mici taclale relaxante. Fă provizii din starea asta de bine pentru viitor.

BALANŢĂ   În weekend începi o nouă pagină, o nouă etapă. Ai curajul opiniilor şi deciziilor tale, ceea ce te ajută să te afirmi. Standardele tale sentimentale sunt ridicate şi de aceea ai dificultăți. Sâmbătă este o zi ceva mai plictisitoare şi enervantă, în acelaşi timp. Evită intervenţiile bruşte şi deciziile pripite, mai ales dacă eşti solicitat să dai o mână de ajutor în casă. Investiţiile pe termen lung făcute astăzi se vor dovedi, paradoxal, foarte profitabile... joci la loto? Păcat!  Leagă-te la cap pentru ca o să te doară! Duminică, ceva migrene din cauza unor tensiuni neaşteptate în anturaj. Le rezolvi cu diplomaţie şi treci mai departe. Nu te repezi să tragi concluzii după barfe, zvonuri si intrigi, sau după televizor. Lumea pare că a căpiat de tot  şi nu este nici un motiv să o iei şi tu razna!

SCORPION    O perioadă creativă în care ai idei şi imaginaţie. Duminică ai intuiţia unor marcaje care te pot ghida către un viitor confortabil. E o "foaie de parcurs" pe care trebuie s-o respecţi! Evită discuţiile în contradictoriu, învinuirile sau explicaţiile şi deciziile privind sfera socială, relaţiile cu prietenii.  Problemele personale nu sunt bine aspectate. Ideea este că uneori ai nevoie de puţină singurătate ca să ai o perspectivă mai bună asupra vieţii personale şi weekendul acesta este un bun prilej. Paradoxala situaţie! Chiar dacă „nimc nu este important”, după cum spune Kabbala, duminică poţi realiza multe, lua decizii importante, clarifica nişte probleme.  Seara îţi aduce o surpriză. Fii originalul, original! Trebuie doar să zici mulţumesc, pentru că treci printr-o perioada in care ajutorul vine de unde nici măcar nu te aşteptai! Mai lasă gândurile negre şi nu te mai zdrobi să placi tuturor. Fii tu, chiar tu, cel original și inconfundabil!

SĂGETĂTOR    Weekendul se divide în două părţi, dominate de Venus şi respectiv, Mercur. Nimic rău, nimic trist, sau negativ, cele două planete sunt binevoitoare. Dragostea şi comunicarea sunt avantajate! O persoană care te-a dezămăgit, sau evitat, în ultimul timp încercă în acest weekend să-şi răscumpere păcatele. Atenţie la datele primite, deoarece de multe ori reprezintă părerea (de rău) celui în cauză şi nu o descriere cît mai apropiată de realitate. Experienţa bate mai intotdeauna iscusinţa! Nimic din ce a fost nu mai este, dar viitorul este plin de speranţe. Trebuie sa te folosesti de bagajul de informatii din trecut ca să rezolvi o situatie prezenta.  O calatorie sau o deplasare, pentru un oarecare procent dintre Săgetători.  Duminică poţi să primeşti o veste bună, care te bucură mai mult sau mai puţin, pentru că, se pare, a venit destul de târziu.

CAPRICORN    Ai o relație, cu cei dragi, avantajată, luminoasă. Laude şi aprecieri îţi confirmă acest lucru. Încrederea este reciprocă în relaţiile tale sentimentale. Toate drumurile îți sunt deschise! Mici îmbunătăţiri şi transformări favorabile ale unei situaţii, veşti bune de la rude sau prieteni. Seară de sâmbătă relaxantă şi plăcută. Poate la un film, poate la un concert, poate la un club neagresiv, plăcut şi nepoluant. Duminica este zi de aranjat şi verificat garderoba pentru sezonul și mai cald, poate pentru vacanță sau croazieră, care pare că se apropie, în sfârşit. Sigur, nu toată ziua, mai este timp şi de o discuţie, de o înghețată cu o cafea şi poate şi de un film bun. Şi poţi să începi să citeşti un roman-fluviu, ştiu că îţi plac ficţiunile istorice.

VĂRSĂTOR    În weekend câştigi în încrederea în propriile forţe şi în capacitatea de a rezolva situațiile, ceea ce e apreciat de către cei dragi. După o perioadă mediocră, ai o perioadă cu şanse bune! .    Nu ai liniște pentru ca eşti în urmă cu multe treburi și nici bani nu prea ai. Drept pentru care îți cam ploua în gânduri. Chiar nu merită! Mâine este o nouă zi, mereu este o nouă zi! Două zile cam plictisitoare şi lipsite de nerv, dar pe care poți să le faci foarte bune, dacă vrei. Sâmbăta este, totusi, mai densă pentru că trebuie să pui cap la cap nişte date, informaţii, zvonuri care nu par a avea legătură, dar pentru tine înseamnă ceva. Adică juci rolul unui detectiv particular. Fără să faci parte din “trustul ochiul şi timpanul” în acest weekend ascultă cu atenţie şi nu întrerupe persoanele care fac destăinuiri. Nici nu ştii câte poţi să afli, pentru că adevărul este întotdeauna dincolo de noi!

PEŞTI   În weekend începi o etapă de iluminare spirituală. Evită să faci confidenţe, unii oameni nu pot înţelege evoluţia, ba chiar se simt vexaţi. Trebuie să le protejezi ignoranţa, nu vorbi inutil! Sâmbătă eşti bine privit de stele. Dacă ai ceva sentimental mai greu de rezolvat, încearcă acum, poate vei obține un rezultat. Ori la bal, ori la spital! O veste interesantă pentru tine. Conjunctura îţi indică un weekend în care trebuie să-ţi struneşti emoţiile şi să dai dovadă de inspiraţie, atât în relaţiile de familie cât şi cu prietenii sau partenerii. În acest weekend nu ar trebui să faci mari cheltuieli. Stelele arată un drum, dar este lăsat la latitudinea dumneavoastră. Întotdeauna în viaţă suntem între Destin şi Liberul Arbitru. Dacă, totuşi te hotărăşti să pleci sau chiar eşti pe drum, atenţie la drum şi la bagaje! Duminică seara o veste – pe care o aştepţi de ceva timp.