Pe 3 decembrie s-au născut Jean-Luc Godard, Ozzie Osbourne, Joseph Conrad, Nicola Amati, Andy Williams, Oscar Han, Liviu Dandara, Nicolas Mateesco-Matte, Cătălin Botezatu.
Sinaxar, Sf. Proroc Sofonie, care a fost, după numele lui, văzător şi cunoscător al tainelor lui Dumnezeu (precum numele lui se tâlcuieşte).(Vieţile Sfinţilor)
Tradiţional, Sofonia. Ziua proorocilor. Sărbătoare ţinută de femei care fac turte „înflorate” şi le dau de pomană.
Ajunul la festivalul Bubatului, a Sf. Varvara. Sf. Sofonie, Varvara şi Sava sunt cele trei zile ale Bubatului. Trei zile – sărbătoare dacică! Magie veche, puternică, împotriva vărsatului de vânt...
Minerii postesc negru şi pe seară, după căderea întunericului, beau în amintirea ortacilor care nu au mai ieşit niciodată din mină la lumină...
Din toate părţile sunt asediat de oferte pentru „sporturi de iarnă”! Mai ales în Alpii austrieci. Este „fancy”, este o modă, un „must” pentru majoritatea populaţiei.
Iar am ceva cu majoritatea... Majoritatea este pupată şi lăudată când votează cu Johannis şi aspru trasă de urechi când spune că-l regretă pe Ceuşescu. Nu am ajuns pe culmile intelectuale respective ca să mă comport aşa de paradoxal.
Eu ştiu una şi bună: majoritatea greşeşte întotdeauna! Nu, nu am fost la vot, nu am votat cu Johannis. Eu nu fac parte din majoritate, niciodată! Conform uzanţelor uniforme şi jurământului depus mi-am oferit serviciile gratuite noului preşedinte, chiar dacă nu îl plac foarte mult. Şi tocmai de aceea serviciile mele sunt mai atente şi profesionale decât de obicei, pentru că trebuie în sfârşit, ca şi în România să existe legături instituţionalizate, nu de afinităţi selective, emoţionale. Dacă Herr Klaus Werner Johannis o să-mi ceară vreodată sfatul o să i-l dau, gratis, cu multă competenţă, pentru că este preşedintele României şi este un om civilizat, nu pentru că îl plac şi l-am votat!
I-am făcut horoscopul şi este ceva care mă îngrijorează, o să vedeţi domniile voastre, mai târziu. Doar, majoritatea greşeşte întotdeauna!
Sigur, dacă ieşea Ponta, ceream azil politic în State. Chiar dacă am viză pe viaţă, ar fi fost un gest necesar politic. Modul meu de a vedea viaţa, socialul şi politicul, se apropie de republica aristocratică a americanilor, nu de China sau Rusia. Ştiu că americanilor nu le-a căzut bine intrarea României în sfera de influenţă germană, prin alegerea ca preşedinte al unui neamţ. Glumind, cei care contează din State, ne numesc acum, pe noi românii, „peruani”. În niciun caz prestigiul naţiunii nu a crescut, ba din contră!
Dar nu mai vreau să vorbim despre politică, cu toate că este jocul suprem, doresc să vă avertizez, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, asupra pericolului imens ale sporturilor de iarnă.
Printre multe alte lucruri pe care le-am făcut în viaţă, că am trecut prin întâmplări cât toată populaţia dintr-un orăşel de provincie, a fost că am patinat. Patinaj de viteză.
Acum patruzeci şi cinci de ani locuiam pe strada Av. Ştefan Protopopescu, blocul C-3, în parcul Patinoarului Floreasca. În fiecare noapte aproape, pe la ora două, după ce terminam de ascultat VOA şi BBC, săream gardul de plasă al patinoarului şi patinam până îngheţam. Paznicul de noapte se uita pe fereastra postului său să vadă dacă sunt eu, sau nu. Aveam un fel de agreement cu el şi administraţia patinoarului, pecetluit cu sticle de whisky VAT 69 cumpărate de la autoservirea Bitolia, din Piaţa Dorobanţi.
Eram fericitul posesor al unei perechi de patine de viteză finlandeze, fabuloase, din oţel albastrui rece şi sunător, lucru rar şi de mirare. Lungi, drepte şi ascuţite ca o katană, abia se vedea un mic şanţ pe tăiş. Roger, patinatorul şef, avea patine ceheşti şi îi lipseau, poate de aceea, doi dinţi din faţă. În timpul cursei se pot atinge şi viteze de 70 km/h iar la turnantă, forţa gravitaţională pe piciorul pivot, care taie gheaţa, poate atinge 100 kg.
Patinele nu m-au trădat, erau prea bune. Accidentele la practicatul patinajului viteză într-un patinoar comercial, dotat cu mantinele dure, sunt relativ dese. Am avut un accident stupid în timpul programului cu public. Eram „la agăţat” cu Alex Ciovică, pe atunci student la medicină, şi pusesem ochii pe o blondă. Procedeeul era simplu, după câteva ochiade pe gheaţă şi patinaj cu spatele în faţa alesei, fata, dacă accepta se lăsa dusă de patine şi îţi aluneca în braţe, la propriu şi figurat. „Vai, ce neatentă sunt!”
Trecusem de faza iniţială şi aşteptam răspunsul. Dar, am fost criminal de neatent. În loc să nu o pierd din ochi pe blondă, am stat ca un prost cu flancul spre patinoar absorbit de ceea ce îmi povestea Alex, despre autopsiile pe care le făceau la morgă. Tocmai ridicasem o patină de pe gheaţă ca să mă întorc, când blonda cea frumoasă s-a hotărât să vină în viteză spre mine, convinsă fiind că face ce trebuie. M-a lovit exact cum nu trebuia: dintr-o parte, când eram într-un picior. Ca la biliard m-a proiectat în mantinela, ea rămânând pe loc. Fractură de claviculă, a spus imediat Alex, după ce m-a ridicat de jos. În câteva minute m-a dus cu maşina şeful patinoarului, la Spitalul Colentină unde era de gardă doctorul... Gardă. Care după ce mi-a pus un ghips toracic, a făcut un raport. Aşa, cu raportul acela, plus câteva pile, am ajuns în 1969 în Franţa, pentru tratament medical. Care s-a prelungit aproape doi ani... în acest timp am făcut o mie şi una de lucruri, numai tratament medical de chirurgie plastică şi reparatorie, nu am făcut. Am rămas cu un umăr căzut şi cu un centimetru mai scurt, dar nu se observă din avion. Din fericire, nu ştiu ce mi-au făcut doctorii aceia francezi, în primele zile, că nici astăzi nu am făcut reumatism la fractura aceea urâtă.
Atenţie, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, sporturile de iarnă sunt periculoase, nu sunt o joacă. O simplă căzătură, pe pârtie, în hohotele de râs ale prietenilor, poate omorâ peste ani de zile. Un bun prieten, excelent schior, Sebastian, a căzut pe pârtie şi s-a lovit la cap. Nimic serios, aşa părea, nu şi-a pierdut cunoştiinţa, nu îl durea, a avut doar o vânătaie suspectă, mai mult timp. A murit brusc, în timpul unei şedinţe de producţie, trei ani mai târziu, din cauza unor microcheaguri de la căzătură.
Carmen Bernard, frumoasă mea prietenă din Elveţia. Ei, nu bârfiţi, este prietenă de familie, a avut un accident, tot la schi, la Grenoble. Şi astăzi, după treizeci de ani, mai pătimeşte şi a cheltuit o avere cu medici şi tratamentele.
Ştiu, dragi mei dragi, că sportuile de iarnă sunt şi prilejuri de distracţii, convenienţe şi legături sociale. Dar mare atenţie, mai ales la copii. Nu este nimic dacă nu ştie să schieze şi nu vrea să înveţe. Mai ales dacă îi este frică, nu-l forţaţi pe săracul copil. Nu-l obligaţi să se dea cu săniuţa, să facă cine ştie ce „jocuri” pe zăpadă.
Iarna este foarte rea şi fără inimă. Ucide, când poate! În mitologia nordicilor iarna este infernul, populat de demoni şi creaturi ucigaşe.
Ne tragem dintr-un popor care, într-un fel, ura iarna. Geto-dacii nu aveau skiuri, nu se deplasau iarna, decât în caz de urgenţă, când li se terminau proviziile. Atunci foloseau, ca şi pieile-roşii, nativii, denumirea politic corectă, nişte rachete împletite din răchită.
De aceea este această concentrare de sărbători dacice în timpul iernii. Aşteptau să treacă anotimpul morţii şi îşi învingeau frica de creaturile duşmănoase ale iernii prin sărbătoare, cântec, dans, şezătoare, petreceri! Luni de zile stăteau la adăpostul palisadei de lemn, care proteja satul întărit. Nu, dacii nu iubeau iarna! Nici eu...
Moda sporturilor de iarnă a fost inventată pe la jumătatea secolului al XIX, ca un pretext pentru afaceri în turism şi profituri şi pe timp de iarnă. Până atunci, skiurile, inventate acum 8.300 de ani aproape de Cercul Polar, lângă lacul Sindor, se foloseau numai la vânătoare sau în scopuri militare.
Când citiţi o ofertă îmbietoare pentru sporturi de iarnă, în Alpi sau aiurea, gândiţi-vă că poate vine la pachet cu un accident grav, mutilare pe viaţă, sau chiar moartea! Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-i pe Schumacher, sau pe Huidu!
BERBEC O configuraţie astrală greoaie şi vremea capricioasă, când frig, când zăpadă, te predispun la lene şi comoditate! Nu ai şanse să te împotriveşti... Amână tot ce depinde de tine, pe mâine!
Spiritul tau cutezator dar utopic tânjeste după o cruciadă. Gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune! Până la urma o sa adopţi, virtual şi statistic vorbind, o pisicuţă rătăcită în iarnă, dar la scara cosmica este o victorie mai mare decat cucerirea Ierusalimului, pentru că ai salvat nouă vieţi dintr-o lovitură!
TAUR Ziua începe bine şi creezi optimism şi bună dispoziţie în jurul tau şi de aceea eşti bine primit. E o zi favorabila, îndrăzneşte! Dar, în niciun caz, nu lua, sau nu da bani cu împrumut!
Semnele de apa şi de aer îţi sunt favorabile toată lună, dar este mai bine să nu te iei astăzi în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi foc. Sănătatea este bună, adică normal, cine oare este complet sănătos în zilele astea bolnave?
RAC Astăzi lucrurile îţi par fără culoare, gusturile fade... Eşti nemulţumit şi nu prea ştii de ce, probabil vremea este de vină! Conjunctura spune să stai, să vorbeşti, mai mult cu cei dragi!
Comunicarea este bine aspectată, aşa că ai o carismă pe măsură. În a doua parte a zile poţi să faci ordine. Adică să încerci să pui o ierarhie firească în camera ta, la serviciu, unde activezi, sau chiar în anturaj. Un prilej, o oportunitate pe care nu trebuie să o scapi mai pe seară, mai ales că este în ciuda sau chiar în paguba unui nesuferit dintr-o zodie de foc.
GEMENI Cu toate că astăzi nu ţi-e frică de nimic, eşti viteaz şi determinat, iar obstacolele nu-ţi mai par de netrecut, nu te aventura pe drumuri înzăpezite şi atenţie la polei şi... ţurţuri!
Un incident neplăcut, sau o gafa monumentala, pot fi evitate cu prudenţă şi respectarea regulilor jocului în societate. „Ce se taie, nu se fluieră” – vorbeşte mai puţin şi zâmbeşte mai mult! În orice caz, responsabilităţi crescute, acasă şi la serviciu, sau conjuncturale „te bagă în corzi”. Ai nevoie de mai mulţi bani şi nu ştii de unde. Problema nu se rezolvă astăzi, mai ai răbdare.
LEU Eşti într-o formă bună şi astăzi poţi să înfrunţi cu succes conflictele care mocneau de ceva timp. Nu uita să precizezi că nu e nimic personal! Stabileşte clar ce este de făcut şi când!
Vremea friguroasă şi capricioasă te avantajeaza şi te motivează să incepi noi proiecte, să ai noi idei. Eşti intr-o perioada creativa. Atenţie astăzi şi la zilele următoare, deoarece îţi va fi solicitat sprijinul într-o problemă, care nu este chiar din domeniul tău de expertiză, dar pe care o vei rezolva foarte profitabil. Toată lumea o să fie mulţumită, spune horoscopul tău.
FECIOARĂ Vremea urâtă de iarnă fără inimă te face să visezi la soarele şi căldura din ţări tropicale. Însă, ai o zi bună, cu aspecte favorabile, aşa că poţi interveni în sprijinul intereselor tale.
Nu lua decizii importante, nu intra în jocul altora, impune-ţi propriile regului, dar nu juca de unul singur. Întotdeauna trebuie să existe ceva ascuns, neexplicabil, tainic, chiar un partener imaginar. Eşti obosit şi ai nevoie de un răgaz. Oferă-ţi seara acesta ca să te relaxezi. Competiţia este bună dar nu trebuie să stoarcă din tine ultima picătură de energie. Mai mult fair-play nu a omorât pe nimeni!
BALANŢĂ Când sus, când jos! O zi oscilantă, cu veşti bune şi rele! Pe care vrei să le primeşti mai întâi? Azi nu te grăbi, nu pleca la drum lung, pe zăpadă, cu maşina, decât dacă lucrezi la SMURD!
Din trecutul tau apare o situatie uitata, dar pe care poti sa o rezolvi rapid cu ajutorul anturajului. Nu te baga in sufletul si problemele altora. Ofera-ti ajutorul numai daca este cerut cu insistenta. Pentru un timp este bine sa pastrezi judecatile de valoare şi sentinţele pentru uzul propriu.
SCORPION Azi observi, în jurul tău, gelozii şi invidii. Deci, eşti valoros! Totuşi, fii mai discret, oamenii de real succes nu se laudă şi nu “strălucesc” foarte tare . Ai auzit de "aurul proştilor"?
O zi ceva mai plictisitoare şi enervantă, în acelaşi timp, pentru funcţionarii de stat. Evită intervenţiile bruşte şi deciziile pripite. Investiţiile făcute astăzi se vor dovedi foarte profitabile. Trebuie sa dai curs generozitatii care te caracterizează. Generozitate bine investita, care va aduce in viitor dividente foarte frumoase. Spirituale sau materiale, depinde in ce investeşti.
SĂGETĂTOR Vine vremea bună şi pentru tine dacă eşti cumpătat şi faci provizii de răbdare. Din nou ai ceva, mai important, de rezolvat, dar numai în cursul dimineţii. Planifică-ţi mai bine timpul!
Proiectele începute în această perioadă vor aduce rezultate bune. Totuşi este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doresti sa cumperi echipamente pentru menaj. Seara este moderat prielnică, dar cu grijă, mai ales la cheltuieli, vei evita neplăcerile. O nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi, pentru un procent din zodie.
CAPRICORN Eşti optimist şi în formă bună! Graţie spiritului tău de supravieţuitor şi a ideilor conservatoare, ai găsit soluţia la una dintre problemele care te obsedau, de ceva timp. Aplic-o, repede!
Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. De asemenea, supraveghează-ţi regimul alimentar, doar suntem în post. Posibile schimbări şi veşti plăcute. Noi prietenii sau relaţii vor face perioada zilei de astăzi, mai precis pe seară, interesantă.
VĂRSĂTOR Eşti plictisit de iarna infectă! Tu?! Nu pot să cred! Aventurile şi cuceririle te aşteaptă, domeniul social nu are hotare! Pe ei, că nu mai “are” gloanţe, la abordaj, cu cuţitul între dinţi!
Curiozitatea ta înnăscută te împinge înainte, către noi orizonturi. Nu trebuie să fie neapărat expediţii geografice, sfera socialului te îmbie la fel de mult ca şi spaţiile savanei africane. Constelaţia internă a omului, motivaţiile şi influenţarea lui, ce imens spaţiu de explorare!
PEŞTI Greutatea trăirilor te apasă, parcă ai cântări o tonă! Nu ai energie şi lucrul acesta te enervează. Dă vina pe vremea proastă, spune că eşti meteodependent. De fapt, eşti amor-dependent!
Nu ai ceda la părerea ta, în ruptul capului! Ca să nu-ţi rupă cineva capul, pregăteşte-ţi o ieşire onorabilă, planul “B”. Curajul tău este răsplătit astăzi. Curajul de care ai dat dovadă în trecut şi ai luat o atitudine tranşantă. Pe seară realizezi că ar trebui să-ţi mai triezi cunoştiinţele care se autointituleză prieteni. Renunţă la balastul sentimental cu proverbiala ta răceală… de Peşte!