Pe 15 octombrie s-au născut Vergiliu, Friedrich Nietzsche, Oscar Wilde, Mario Puzzo, Evangelista Torricelli, Carol al II-lea, Constantin Parhon, Sandu Sticlaru.
Nimic în “kalendar” sau în calendarul creştin. Ziua, de ieri, a Sf. Parascheva de la Iaşi nu a fost suprapusă peste o sărbătoare dacică, care după cum ştim, dura trei zile. Pur şi simplu o pomenire creştină, tulburată de eternul şoim al patriei, Ponta.
Mă întrebaţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi de unde am ştiut de acum două zile că Victor-Viorel Ponta o să aibă nesimţirea să sfideze miile de oameni aşezaţi cuminte la rând, la Iaşi, la moaştele Sf. Parascheva, o să le-o ia înainte şi o să facă tot circul de rigoare? Păi, este simplu! Domnul Victor-Viorel Ponta este atât de previzibil... că nici nu mai trebuie să-i fac horoscopul!
"Evenimentul Zilei" din 15 octombrie 1964, acum exact 40 de ani, a fost că Primul Secretar al PCUS, Nikita Sergheevici Hruşciov a fost demis şi înlocuit cu Leonid Breşnev. Hruşciov era în concediu la Soci, pe malul Mării Negre. Evident, o măsură ilegală, nimeni nu poate fi scos din serviciu, armată, partid etc când este în concediu. Dar au făcut ruşii ceva legal, vreodată?
După ce, cu un an mai înainte John Kennedy fusese scos din circulaţie, la propriu, prin tirul a patru trăgători de elită, la Dallas. Aşa spune teoria conspiraţiei!
Astfel a picat, din nenorocire pentru mine şi încă câteva miliarde de oameni, prima încercare de destindere dintre blocuri, pusă la cale de cei doi, la ONU. Îmi amintesc că în vara lui 1963 circulau zvonuri în Bucureşti cum că “ruşii s-au înţeles cu americanii”! Şi că o să fie pace, o să se dezarmeze şi or să se deschidă frontierele. Era epoca cortinei de fier şi a terorii nucleare, nu aveţi cum să înţelegeţi, mai ales Ponta! Să nu mă înţelegeţi greşit, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, nu am nimic cu bietul băiat, l-am aplaudat cât am putut când era liceean şi dădea coşuri de trei puncte. Atunci făcea bine, ce făcea! Dar... deh, o să mai vorbim despre asta!
Pentru România a început o perioadă şi mai neagră, Brejnev, cel cu sprâncene de călău moscovit, avea să ordone asasinarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, un an mai târziu, punând capăt încercării de destindere începută de român. Să ne amintim că Gheorghiu-Dej trimisese acasă trupele sovietice, raliase România la mai multe organisme internaţionale economice, de comerţ şi bancare şi chiar începuse un timid demers de deschidere către Vest.
Interesant de observat că cei doi conducători ai României din perioada supremaţiei sovietice nu au murit de moarte bună, se pare, se spune, se şopteşte, se zvoneşte că au fost asasinaţi de... ruşi! Cum făceau turcii cu domnii pământeni. Obiceiuri asiatice!
Este o direcţie fascinantă de cercetare pentru istoricii viitorului. Sigur, dacă or să mai ştie ceea ce ştim noi, pentru că mărturiile scrise, după care se ghidează istoricii sunt adesea falsificate, prin distorsionarea adevărului sau excluderea din relatare a unor fapte, gesturi şi oameni.
În timp ce în coteţul nostru cel plin de găinaţi se alege cocoşul sau cocoaşa care o să cânte la Cotroceni, lumea civilizată, lumea normală are alte preocupări!
Se fac sesiuni de comunicări, şedinţe solemne la Academii, numere întregi din reviste, emisiuni jubiliare, speciale, la radio şi la televiziuni, serbări populare cu bere şi cârnaţi!
Prilejul: 170 de ani de la naşterea marelui om care a fost Friedrich Wilhelm Nietzsche. Poate, pentru unii dintre cititori, numele este o noutate! Doar operele lui au fost cerute la sală, să fie citite, la Biblioteca Naţională, doar de trei ori, în doi ani de zile! Vedeţi, de aceea spun că în România nu există dreapta, ci doar nişte fripturişti. Nu, nici Nae Ionescu nu este mai citit! Doar eu şi cei câţiva tineri, de care v-am povestit, roadem cele nouă volume de scrieri apărute până acum... Cum poate cineva să afirme că este de “dreapta” dacă nu are măcar cunoştiinţele de bază asupra filozofiei dreptei?
Alo, alo, există viaţă pe dreapta?
Nietzsche a fost filozoful preferat al lui tata. Îl citea în permanenţă. Câteodată, mă întrerupea din temele mele de şcoală: “ascultă” şi citea o frază plină de conţinut, pe care o urmăream cu sufletul la gură, pentru că în limba germană particula verbului se pune la sfârşit. Nu înţelegi nimic, dacă nu ai răbdare!
BERBEC O zi relaxantă, ba chiar plăcută, sub aspectul realizărilor profesionale. Dai dovadă de unele abilităţi tehnice, care te fac popular. Astăzi te înţelegi mai bine cu cei din jurul tău.
Se prefigurează o schimbare a situaţiei, atât financiare cât şi sentimentale. Evident, pentru ca să faci parte din această schimbare, nu trebuie, în primul rând, să te repezi! În al doilea şi în al treilea rând – nu trebuie să te repezi! Stai şi cugetă, vorba ardeleanului... Apoi acţionează cu proverbiala ta viteză!
TAUR O veste bună, sau o surpriză plăcută din partea celor care ţin la tine. Aspecte favorabile deciziilor, la muncă. Găseşti nota potrivită şi în planul sentimental. Nu împrumuta bani şi lucruri!
În relaţiile amoroase nu te lăsa condus numai de hormoni, mai foloseşte-ţi şi mintea. Sănătatea este în general bună, protejează-ţi gâtul care în mod tradiţional este de natura zodiei Taurului. Nu bea apă rece şi poartă fular de mătase – se poartă din nou!
GEMENI Eşti în postura plăcută nativilor să vorbească mult, să fie în centrul atenţiei. Ziua este favorabilă pentru începerea unor proiecte noi, numai după ce verifici atent înţelegerile trecute.
Lumea uită! Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Gemenilor de a rezolva problemele legate de relaţiile cu terţi sau cu autorităţile. Poţi schimba şi/sau găsi un nou loc de muncă sau o afacere nouă, asta în foarte general, că nu prea se găseşte de lucru! Trebuie să-ţi îndreptaţi atenţia înspre activităţile simple, dar aducătoare de profit imediat.
RAC Cei din jur te plac, pentru spiritul tău pacifist şi dorinţa de armonie, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa, nu exagera cu efortul!
Stelele arată că nativii din Rac sunt înclinaţi să-şi depăşească limitele profesionale, condiţia socială şi situaţia financiară. Trebuie să nu exagerezi în această expansiune îndrăzneaţă pentru că este deosebit de riscantă: poţi să faci gafe regretabile şi cheltuieli extravagante şi nu prea ai de unde...
LEU Astăzi trebuie să fii mai Leu, să dai dovadă de hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Nu trebuie să fii dur şi neplăcut, insistă, sigur, cu zâmbetul pe buze şi oferă soluţii!
Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, liderul grupului şi aşteptînd iniţiative din partea ta. Initiative care astazi se ilustreaza prin absenţă – nu ai o zi excelenta in ceea ce priveste originalitatea gandirii!
FECIOARĂ Trebuie să dai dovadă de calm, iscusinţă şi răbdare pentru ca să anulezi unele aspecte nefavorabile. In orice caz, nu te poţi baza pe niciun ajutor: trebuie să rezolvi problemele singur!
Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi. Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel. Seară culturală pentru procentul din zodie amator de valori clasice şi armonie!
BALANŢĂ Perioada e favorabilă, mai puţin în domeniul călătoriilor, drumurilor. Poţi face şi schimbări de program, după muncă, noul te favorizează. Moderaţie în relaţiile cu Taurii şi Vărsătorii.
Pentru o parte a celor născuţi sub semnul Cumpănei este o perioadă de intensă activitate şi/sau de trăiri intense. Configuraţiile pozitive îţi permit să abordezi cu succes decizii importante, schimbări de situaţie sau activităţi sociale plăcute la lăsarea serii.
SCORPION Te enervezi din lucruri de nimic! Furia nu este constructivă. Apoi te întrebi de ce nu ai spor, de ce nu ai progresat. Sau cineva te enervează cu bună ştiinţă, mereu? Ia gândeşte-te!
O perioadă de timp în care trebuie să dai dovadă de conservatorism. Nu lăsa nici o schimbare să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investi, nu-ţi face noi prieteni! Lasă lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi. Spre sfârşitul zilei, acasă, poţi finaliza afacerile din gospodărie ce trenau de mult timp.
SĂGETĂTOR Astăzi trebuie să înfrunţi problemele, să le ataci frontal. Vremea statică, pasivă, a trecut, acum trebuie să reacţionezi cu multă hotărâre şi energie. Altfel, pierzi trenul, oportunitatea!
Nu este o perioadă indicată pentru asumarea de obligaţii pe termen lung sau formarea de noi asociaţii. Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie. Seara o poţi folosi ca să faci declaraţii de dragoste, doar eşti favorizat.
CAPRICORN Cu mai mult pragmatism, încredere în forţele proprii şi mai puţine amânări poţi să te simţi chiar avantajat. Frecventează prietenii, rudele, care te fac să te simţi plăcut şi confortabil.
Influenţele solare benefice aduc nativilor din zodia Capricornului multă energie şi trăiri intense. Mare atenţie la serviciu, sau în relaţiile umane, pentru ca magnetismul personal să nu fie receptat ca o agresivitate lipsită de eleganţă. Nu este bine să pleci la drum, dacă poţi, amână!
VĂRSĂTOR Poate un suflet gingaş şi caritabil să aibă grijă te tine! Că ţie nu-ţi sunt turmele acasă! Eşti distrat şi fără energie. Iar te-ai îndrăgostit? Poate este numai o răceală, scapi mai uşor!
In aceasta perioadă, cu aspecte complexe, Vărsătorii nu se simt în largul lor, anumite sentimente restrictive şi dezamăgiri existenţiale se amplifică. O pierdere poate fi evitată prin grijă şi atenţie şi mai ales nu-ţi încredinţa banii Bursei sau pariurilor. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv.
PEŞTI Nu te implica în discuţii tăioase cu semnele de foc. Atenţie, în special, la relaţiile cu Leii. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil, dar nu exagera cu promisiunile!
Mare atenţie la bani, cum îi foloseşti şi mai ales pe unde îi ascunzi! În această perioadă eşti deosebit de suspicios – toată lumea pare a complota împotriva ta! Ceea ce nu este adevarat din doua motive: primul, ca ţi se pare, al doilea, că nu prea ai duşmani!