HOROSCOP. Sf. Teodosie alungă dăunătorii. Comunicarea cu extratereștrii - cât de iresponsabili pot fi oamenii de știință? Leii trebuie să fie atenți, Scorpionii evită izbucnirile emoționale

Pe 11 ianuarie s-au născut Alexander Hamilton, Rod Taylor, Karel Kadlec, Nikos Kavvadias, Jean Chretien, Boris Caragea, Leonid Dimov.

În calendarul creştin-ortodox este Cuviosul Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte. Și Sf. Vitalie. Post

 

 

Iniţial, protector al pruncilor şi al femeilor însărcinate, sau cu probleme la naştere, Sf. Teodosie, primul călugăr de obşte, devine protector şi stăpân şi peste cutremure.

 

Analizând istoric acest detaliu asistăm la modul de edificare a mitologie, a legendei – cum se conferă puteri noi unui Sfânt!

 

În 11 ianuarie 1838 a avut loc, la orele prânzului, un mare cutremur de pământ, cu epicentrul în Vrancea. După descrierea cronicarului: „La Sf. Teodosie s-a întâmplat cutremur mare, de povestesc bătrânii că nu se putea sta omul în picioare, de s-aplecau copacii cu vârful la pământ, vitele şi oile zbierau, iar câinii urlau a mort”. (Th. Speranţia)

 

Nu se ştie exact câte vieţi s-au pierdut, câte sate s-au distrus, câte oraşe au fost mistuite de foc, urmare a cutremurului. Multe, probabil!

 

Poporul a interpretat dezastrul, nenorocirea care se abătuse asupra-i, ca pe o pedeapsă a Sfântului, care nu fusese respectat. În logica populară imbatabilă, cine poate dezlănţui urgia cutremurului, acela poate să o controleze şi deci să apere de cutremur!

 

Mai are Cuv. Teodosie o particularitate care îmi place foarte mult: alungă dăunătorii, paraziţii.

 

Pilda care ni s-a transmis arată un călugăr foarte bătrân care nici nu mai putea să meargă, dar tot sare în ajutorul oamenilor. Dus pe braţe pe ogoarele bântuite şi pustiite de lăcuste şi omizi el se roagă Sf. Treimi şi spune: „Aşa vă porunceşte Stăpânul vostru cel de obşte al tuturor, să nu pierdeţi ostenelele omeneşti şi să nu mâncaţi hrana săracilor!”. Iar dăunătorii au pierit pe dată!

Ce bine ar fi să vină Sf. Teodosie şi pe la noi şi să alunge lăcustele şi omizile cu două picioare, ca tare s-a umplut ţara de profitori şi de paraziţi!

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți, în pustnicia mea nu sunt singur, chiar dacă călugărul Cristian s-a întors la lavra lui, că mare nevoie aveau de el, de credința lui profundă și izvorâtoare de idei și decizii corecte, așa cum trebuie. Iar vrăjitoarea Măturoia, este din ce în ce mai des doctorița Alice, se face bine, și-a pierdut farmecul, după cum spune chiar ea. Dar, în mulții ani de când scriu la EVZ am avut onoarea și plăcerea să corespondez cu mulți dintre domniile voastre. Cam o sută cincizeci îmi scrieți mereu, așa că nu sunt singur. Sunteți elită și citindu-vă mă simt mândru de nația mea, de ADN-ul meu, de haplogrupul meu, de România și de români. Elita este locomotiva necesară nației, regina roiului. Ca să vedeți că nu mi s-a inflamat glanda patriotică o să mă refer la unul dintre domniile voastre. Nu o să-i spun numele, nu i-am cerut voie.

 

După articolul meu de ieri, despre comunicarea cu extratereștrii, corespondentuol meu din Austria îmi trimite, în completare, un articol al lui Robert Sanders, editat de Todd Jaquith și apărut pe 26 decembrie, anul trecut, în ”Futurism”. Cred că l-am primit și eu, sunt abonat, dar nu pot să citesc chiar totul, totul, mi-a scăpat!

Ei bine, articolul începe, triumfător: ”The need to reach out and make contact with another, complementary mind—whether in our personal lives or collectively, as a species—is a powerful human urge. And now the dream—no matter how remote—of opening up a line of communications with a nonhuman intelligence is entering a new, more systematic phase.” Și o continuă tot așa. Spre marea mea îngrijorare aflu că iresponsabilitatea nu a încetat odată cu Frank Drake și Carl Sagan, fondatorii SETI, ci are, în continuare, prozeliți.

Hai să o luăm istoric. În anul 1974 este trimis în spațiu Mesajul Arecibo, de către o echipă de inconștienți condusă de marii naivi, Drake și Sagan, în cadrul dubiosului proiect SETI. Mesajul, transmis prin unde radio conținea descrierea grafică binară a unui uman, codată, ca și schema Sistemului Solar, descrierea ADN și grafica transmițătorului, farfuria de la Arecibo. Semnalul a fost trimis în direcția nebuloasei M31, celebra Nebuloasă Andromeda. Frank Drake și Carl Sagan nu erau deloc proști, au fost doar iresponsabili! Moda lansată de atrăgătorul și carismaticul evreu ateu, Carl Sagan, de a vorbi cu extratereștrii a avut partizanii ei. Chiar și la NASA pe la începutul anilor 70. Pioneer 10 și Pioneer 11, sonde care erau proiectate ca să părăsească Sistemul Solar, purtau mesaje către extratereștrii, niște plăci de aur, cu reprezentarea unei femei și a unui bărbat, atomul de hidrogen și Sistemul Solar. Mai era ceva, trecut cu vederea. Fisiunea unui atom! Adică, tataie extraterestrule, să știi că noi avem bombița atomică, să fii atent cu noi!

Urmează Voyager Golden Record, o placă de patefon din aur, tehnologie de secol XIX  și instrucțiuni cum trebuie reprodusă placa. Apoi a fost The Last Pictures și multe milioane de mesaje trimise în spațiu de pe sateliții geostaționari, proprietate particulară.

Apoi, în anul 1982, intervine un om cu capul pe umeri, senatorul democrat de Wisconsin Edward William Proxmire, care nu mai dă bani NASA ca să trimită mesje în spațiu. V-am povestit ieri.

Ridicolul continuă, însă, în prezent. O organizație particulară din San Francisco, METI, Messaging Extra Terrestrial Intelligence, are ca scop trimiterea de mesaje către sisteme solare apropiate de Pământ, care pot susține viața. Un inconștient vesel, Douglas Vakoch, fostul director SETI al Interstellar Message Composition, a declarat, pentru Forbes: “It’s too late to conceal ourselves in the universe, so we should decide how we want to represent ourselves. Extraterrestrials may be waiting for a clear indication from us that we’re ready to start talking.” Iresponsabilul savant susține că va trimite mesajul către o planetă stâncoasă, care orbitează Proxima Centauri, cel mai apropiat sistem solar de Pământ.

Cine permite acestor savanți iresponsabili să ia decizii cu impact global și să vorbească în numele Pământului, a întregii populații de peste șapte miliarde? În numele meu, NU, cu siguranță! Și să dezvăluie poziția planetei noastre și faptul că pe Pământ există câteva miliarde de exemplare de coloidali din cea mai bună proteină. Dacă extratereștrii sunt canibali?!! Ați văzut ”V”? Glumesc, dar glumesc serios!

De ce sunt împotriva acestor excentricități științifice, a trimiterii de semnale către posibili extratereștrii? Pentru că sunt ridicole și periculoase! Mai mult, îi cunosc foarte bine pe acești iresponsabili, pe oamenii de știință, pe savanți, era să fiu unul dintre ei. Sunt de un egoism și de o vanitate exagerate. Contează numai tema LUI de cercetare, grantul LUI, comunicarea LUI științifică, premiile LUI academice! Poate să arunce Pământul în aer, ca să demonstreze că EL a avut dreptate!

Stând strâmb și judecând drept totul mi se pare de o prostie cosmică și de un ridicol absolut. Mesajele sunt copilărești și absolut inutile! Se pornește de la prostia imensă că extratereștrii au organe de simț asemănătoare cu ale noastre. Și că, în general, sunt similari cu noi! De unde știu savanții cei ridicoli că extratereștrii la care ajung undele noastre radio nu le simt ca pe o radiație mortală? Mesjul nostru tâmpițel, de pace, devine o declarație de război! Iar chestia cu placa de patefon m-a făcut să râd trei zile. Bun, să știți că sunt încă implicat într-o chestie cu extratereștrii. S-a observat, de cine trebuie, că am o abilitate. Când văd un obiect știu la ce servește, cum poate fi folosit. Foarte repede și foarte exact. Mai sunt câteva sute ca mine pe tot globul.

Dacă o să cadă ceva extraterestru pe Pământ, o chestie, ca în filme, există o probabilitate foarte, foarte mică ca în pustnicia mea să aterizeze un helicopter negru, fără însemne. Să știți că o să iau cățelușele cu mine. Să miroasă și ele un extraterestru!

Până atunci să nu vă faceți griji, prea mari! Savanții iresponsabili se joacă cu focul, este adevărat, dar cu niște chibrituri mici, mici de tot. Ca să nimerească un extraterestru, o stație de ascultare extraterestră, cu semnalele lor radio slabe și împrăștiate, ar fi o șansă din multe mii de miliarde. Nu avem noi ”norocul” ăsta!

Cu toate că teoria conspirației spune că există deja legături cu extratereștrii, dar sunt ascunse de guverne, și cu strategii de acoperire gen SETI, METI etc. Dacă căutăm extratereștrii, înseamnă că încă nu avem legături cu ei, așa este?

Acum chiar mă duc să văd un film cu extratereștrii, ieri nu am avut noroc, pe la două noaptea căutam, împreună cu un prieten instalator, locul unde îmi înghețase conducta de apă. Noaptea asta este mai ”cald”, poate nu mai îngheață conducta, am izolat-o bine, întotdeauna ai speranța schimbării, pentru că mâine, este, în definitiv, o altă zi!

BERBEC  Estimează bine efortul și cheltuielile înainte de a te implica într-un nou proiect. Ești dinamic, rapid, dar astăzi stai un pic și analizează, gândește corect, bine, dar în interesul tău! Perioada zilei de azi este pentru cei născuţi sub semnul Berbecului o perioadă bună ca sa admire natura, adică natura umană. O mică supărare dar pe total perioada - îţi este favorabilă. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nicio importanţă. Nu lua decizii pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte banii!

 

TAUR   Încerci o senzație de umilință și revoltă, în același timp. Muncești ca un bou și nimeni nu îți spune o vorbă bună! Azi poți vedea că lucrurile nu stau chiar așa, că cei din jur țin la tine! Căldura sufletească şi investiţiile spirituale făcute astăzi vor aduce dividente plăcute în viitor. Nu este o zi în care sa faci schimbari esentiale. Din trecutul tau apare o situatie uitata, dar pe care poti sa o rezolvi rapid cu ajutorul anturajului, prietenilor, familiei. Nu te baga in sufletul si problemele altora. Ofera-ti ajutorul numai daca este cerut cu insistenta. Pentru un timp este bine sa păstrezi judecăţile de valoare si sentinţele pentru uzul propriu!  

 

GEMENI  Mizează pe concordie și încredere! Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei din jurul tău, mai ales cu cei dragi. Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni! Eşti rapid, ai imaginaţie şi darul vorbelor, deci ai certe calitati pe care perioada aceasta de timp le poate pune in valoare. Daca cauți ceva de lucru, sau ceva mai bun, atunci ai toate sansele sa gasesti incepând de astăzi. Proiectele începute în această perioadă pot aduce rezultate bune. Totuşi este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doreşti să cumperi echipamente pentru menaj. Seara este mai putin prielnică, dar cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, poți evita neplăcerile.

 

RAC  Problema pe care o ai astăzi este cea a statului social. De fapt, nu vrei sa recunoști că lipsa banilor te face mizantrop! Nici în domeniul sentimental nu ai aspecte excelente, ia măsuri! Succese minore în carieră sau în familie. Cu toate că un mic incident de iarnă întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Ceva legat de un aspect legal, de jurisprudenţă. Deocamdată aspectul este neutru şi nu te afectează în niciun mod, dar nu fii neglijent. Cooperează mai strâns cu partenerii, fie de afaceri, fie de amor şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei, cu un zâmbet şi dulce, dulce, ca o prăjiturică din Orient!

 

LEU  Trebuie să fii mai atent la ceea ce se petrece și se vorbește în jurul tău, la serviciu și acasă, chiar dacă crezi că nu te privesc personal. Cunoșterea înseamnă putere, în jungla de beton! Astăzi poate fi o periodă de realizări şi acumulări. O serie de evenimente te pot obliga la o analiză  aprofundată. Noi prietenii sau relaţii pot face perioada interesantă.  Nu trebuie să neglijezi propriul confort nervos – o activitate prea tumultoasă  face să nu obţineţi rezultatul dorit şi vei pierde încrederea subalternilor sau a micului grup pe care-l conduci. Pentru că cei din zodia leului trebuie neapărat să conducă ceva, sau pe cineva... mai bine s-ar conduce singuri!

 

FECIOARĂ  Ai tendința să vezi totul în roz, astăzi! Foarte bine, dar măcar uită-te pe unde calci, să nu aluneci pe gheață! Domeniul sentimental este avantajat de stele, aşa că, zâmbeşte frumos! Realizări mici, însă pline de bucurii. Astazi te vei simţi foarte bine citind o carte sau vizionând un film bun. Poţi face ceva cumparaturi, dacă nu îți este prea neplăcut să ieși afară în frigul polar, dar, poți întâlni o persoană interesantă din trecutul nu prea îndepărtat. Este o perioadă foarte prielnică studiului şi creaţiei. Fă-ti stereotipuri de exprimare şi de comportament! Ştii că eşti relativ harnic, curat şi minuţios, dar nu eşti spontan!

 

BALANŢĂ    Conjunctura te favorizeză în domeniul financiar-bancar. Dacă ai o problemă cu băncile, cu banii, în general, astăzi e ziua în care ai noroc, insistenţa ta poate avea şanse bune de câştig. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei din familie.  Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. De asemenea, supraveghează-ţi regimul alimentar. Posibile schimbări şi veşti plăcute, evită, însă, efortul fizic. O perioadă indicată pentru studiu şi activitate laborioasă. Noi prietenii sau relaţii vor face perioada zilei de astăzi, mai precis pe seară, interesantă.

 

SCORPION  Dimineața evită izbucnirile sentimentale şi instabilitatea emoţională şi amână orice nu îţi face plăcere. Nu promite nimic, pentru viitor. Trebuie să dai dovadă de exactitate în comunicare. Posibile mici dureri de cap, la propriu şi la figurat, pe fondul unui Marte, patronul tău, complex aspectat. Este indicat să amâni deciziile importante pe mai târziu. După program este o perioadă favorabilă tratamentelor sofisticate cosmetice sau de întreţinere, vizitelor la prieteni credinciosi sau la mătuşi bogate. A doua parte a zilei este favorabilă vizitelor, prieteniilor, corespondenţei, plimbărilor, sporturilor de sală. Seara poate fi foarte romantică, dacă reuşeşti să te relaxezi!

 

SĂGETĂTOR   Orele dimineţii sunt bune pentru decizii inspirate sau întâlniri importante. Domeniul sentimental este bine aspectat în a doua parte a zilei. Mare atenţie dacă călătoreşti, sau eşti pe drum! Astazi investeşte în relaţii de afaceri şi în dragoste. Magnetismul personal este în creştere. O persoană influentă, semn de foc, te va ajuta, sau mai curând poate să te ajute. Este o perioadă bună ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. O veste bună şi una mai puţin bună, dar din fericire veştile nu sunt legate între ele. Nu te lăsa dus de nas de intrigi şi bârfe! Nu te lăsa impresionat de ceea ce se discută, de intrigi politice şi de dezastre anunţate. Sunt doar strategii de marketing. Cineva vrea să-ţi vânda ceva, simplu!

 

CAPRICORN    Perioada este favorabilă, mai puţin în registrul termic. Atenţie la frigul polar, la ger, îmbracă-te corespunzător şi totul poate să fie bine! Moderaţie în relaţiile cu semnele de foc. Semnele de apa şi de aer îţi sunt favorabile toată ziua, dar este mai bine să nu te iei în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi foc. Pe seară realizezi că ar trebui să-ţi mai triezi cunoştiinţele care se autointituleză prieteni. Renunţă la balastul sentimental cu proverbialul tău perfecționism bine temperat. Sanatatea este bunicica, cine oare este complet sănătos in zilele astea bolnave și pe gerul acesta polar?

 

VĂRSĂTOR   Cei din jurul tău spun că-ți vor binele și au tendința să ia hotărâri în locul tău. E o sabie cu două tăișuri, pe termen lung. Stabilește, astăzi, chiar, ce este al tău, al lor și al nostru! Mai seducător decât oricând, astăzi poţi obţine multe. Evită persoanele pretenţioase, cu fiţe, gen vampiri energetici. Te sleiesc de energie şi te şi enervează. Astăzi pe lângă seducţie şi încăpăţânarea ta este la cote maxime. Nu ai ceda la părerea ta, în ruptul capului! Ca să nu-ţi rupă cineva capul, pregăteşte-ţi o ieşire onorabilă, planul “B”. Curajul tău este răsplătit astăzi. Curajul de care ai dat dovadă în trecut şi ai luat o atitudine tranşantă.

 

 

PEŞTI  Frecventează prietenii care te fac să te simţi confortabil, psihic. Mare atenţie la serviciu, se întâmplă ceva, trebuie să afli, ce! Este necesar să fii atent, ca să nu pierzi prilejul. Relaxeaza-te şi încerca să nu mai porti de grijă altora, mai ales că, până la urmă, nimeni nu iti multumeste. O perioadă de timp care este propice pentru planuri de viitor. O veste bună de la prieteni sau din presă. Un incident neplăcut, sau o gafa monumentala, pot fi evitate cu prudenţă şi respectarea regulilor jocului, mai ales ale regulilor de circulaţie. Ai nevoie de mai mulţi bani şi nu ştii de unde. Problema nu se rezolvă astăzi, mai ai răbdare!