Horia Tecău și Florin Mergea au pierdut finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis, au recunoscut că sunt dezamăgiți, dar au afirmat că nu vor fi demoralizați.
Învinși în finală de ibericii Rafael Nadal / Marc Lopez, scor 2-6, 6-3, 4-6, Horia Tecău și Florin Mergea s-au ales cu medaia de argint din cadrul probei de dublu a turneului de tenis ce s-a desfășurat la JO de la Rio de Janeiro. Într-un interviu acordat pentru „Gazeta Sporturilor”, cei doi tenismeni au vorbit despre sentimentele trăite la finalul jocului.
„Este o înfrângere dureroasă, am fost foarte aproape de câștigarea unei medalii de aur, dar să nu ne demoralizăm. E tot o victorie pentru noi să cucerim acest argint. Am luptat foarte mult, am muncit ani de zile, am visat mult ca să ajungem aici, să fim prezenți și să ne batem pentru această șansă. Și a fost un vis realizat pentru noi, o mare victorie personală pentru noi, pentru echipele noastre. Chiar dacă am pierdut această finală, am făcut un meci bun, unul dintre acele meciuri foarte disputate, care s-a încheiat însă mai devreme decât ne doream”, a spus Tecău.
„Ei au început mai bine decât noi, am avut foarte multe mingi câștigătoare, dar și foarte multe greșeli neforțate și asta și-a spus cuvîntul. A trebuit să luptăm noi, să venim din spate, dar Rafa și Marc îți dau tot timpul o minge în plus înapoi. Asta a însemnat că a trebuit să ne batem pentru absolut fiecare punct. În decisiv am avut un break, dar fiecare game a fost disputat, e greu să spun acum că aș fi făcut unele lucruri diferit. Pur și simplu, am luptat la fiecare minge, unele au vrut să intre altele nu. În acele momente nu prea ai timp să te gândești și să desfaci firul în patru. Important e că am ajuns aici, e un vis realizat pentru amândoi și o victorie a tuturor românilor”, a declarat și mergea pentru gsp.ro.