Horia Roman Patapievici: "Pe plan mondial, presa scrisa este in recul. La noi, aceasta tendinta ar putea fi grabita de joaca patronilor de-a banii si puterea".
(acest articol nu trebuie inteles ca fiind impotriva presei)
Saptamana trecuta spuneam ca presa noastra a fost marcata, in ultimii ani, de un amplu fenomen de abandonare a agendei publicului: in favoarea patronatului, de catre presa scrisa; in favoarea patronatului si a divertismentului, de catre televiziuni.
Primul abandon a fost semnalat de faptul ca in presa scrisa s-au sindicalizat patronii, nu jurnalistii, iar patronii au facut totul pentru ca presa sa devina un dezirabil partener de afaceri pentru lumea politicii si un inevitabil partener politic pentru lumea afacerilor. Criza dintre palate a aratat in ce masura aceasta politica a fost incununata de succes: presa a fost recunoscuta ca fiind un actor politic redutabil atat de lumea politicii, care a ales sa-si faca politica prin presa, cat si de lumea afacerilor, care a facut din presa un mediu plin de bani, iar din jurnalisti niste tinte privilegiate ale traficului de influenta.
Azi, in Romania, sa fii patron de presa e profitabil; sa fii jurnalist, e dificil; sa fii public, e sa fii continuu victima nu atat a dezinformarii, cat a unor informatii care, fara a fi false, sunt tesute din intrigile oamenilor cu putere si bani. De cand au intrat banii in presa, iar presa a intrat in politica, nimic nu pare a mai putea fi dezinteresat, de buna-credinta ori lipsit de partizanat in felul in care presa isi informeaza publicul. Neajunsul este triplu: naucirea publicului, mascarea coruptiei si aplatizarea reactiilor de tip civic.
Pe plan mondial, presa scrisa este in recul. La noi, aceasta tendinta ar putea fi grabita de joaca cu bani si putere a patronilor de presa. Puterea pe care acestia au castigat-o posedand-o nu va face decat sa ii compromita si mai mult credibilitatea pentru care a fost initial curtata. Totul se face cu un cost: alaturi de public, victima colaterala va fi, inevitabil, presa scrisa insasi.
Al doilea caz de abandon al publicului a fost ilustrat de evolutia televiziunilor private, care, dupa momentul eroic al luptei impotriva minciunii de stat propagate prin TVR, au virat, dupa 2000, fie spre divertisment decerebrat, fie spre politizare fatisa. Exemplul clasic pentru prima situatie este postul de televiziune privat Pro TV, care a debutat la mijlocul anilor ‘90 ca un critic incisiv al puterii politice si care, ca urmare a lacomiei patronatului si a santajarii acestuia de catre detinatorii datoriilor sale, a ajuns sa fie clientul oricui se afla la putere. Solutia Pro TV a fost retragerea completa din dezbaterea publica si adoptarea unei agende de strict divertisment. Din postul cel mai viu si critic, Pro TV a devenit echivalentul televizat al tabloidelor cele mai decerebrate. Proiectul de a forma o noua generatie de tineri dinamici, cultivati, critici si dezinhibati, „generatia Pro”, a esuat lamentabil, in ciuda suportului oferit de numerosi oameni de cultura.
Televiziunile lui Dan Voiculescu au adoptat solutia politizarii. De la scalambaiala inepta si adeseori penala a unui Badea, trecand prin mohoratele marlanii ale unui Ciutacu, jenantele interpelari ale unei Vranceanu-Firea si pana la obtuzitatea hilara a cuplului Gadea-Cristoiu, televiziunile lui Dan Voiculescu ilustreaza partizanatul propagandistic orb. Daca Pro TV, care are cel mai bun rating, contribuie la prostirea noastra prin divertisment, Antenele lui Voiculescu, care se afla pe locul doi in audienta, o realizeaza prin propaganda politica fatisa.
Eficacitatea in rating a acestei decaderi a facut cariera: toate televiziunile, inclusiv cea publica, s-au lansat in cursa inlocuirii grijii fata de interesul public cu obsesia de a distra publicul. Astfel incat, in 2007, presa face politica, participa la lumea afacerilor si distreaza publicul atat cu circul politicii, cat si cu painea divertismentelor. Rezultatul este ca il distrage atat de la binele comun, cat si de la exercitarea drepturilor sale, ca cetatean.
Descrierea acestor evolutii circumscrie bine atat tipul special de democratie in care traim, cat si limitele parteneriatului intre cetatean si presa, care intr-o democratie autentica e de la sine inteles, iar intr-o democratie emergenta ar trebui sa fie obligatoriu. Nu putem vorbi de democratie, fara a analiza cum functioneaza presa. Presa face opinia publica, de care depinde guvernarea. Guvernarea se straduieste sa influenteze presa, ca sa castige opinia publica. Afacerile vor presa, ca sa influenteze guvernarea. Si toata lumea vrea sa se imbogateasca in cel mai scurt timp cu putinta. Cam asta e sursa problemelor noastre.
Cum esenta puterii este abuzul, iar celor puternici nu li se poate cere sa nu abuzeze de puterea lor, solutia este una singura: onestitatea jurnalistilor. Cand e onesta, presa e mai puternica decat guvernarea. De aceea, putem judeca onestitatea presei noastre dupa puterea ei. Cine, din presa, va indrazni sa se laude cat de puternica e?
va urma: Problema cetatenilor, din punct de vedere democratic