Filiala PSD din Constanța a anunțat miercuri seara candidatura lui Horia Constantinescu pentru funcția de edil al orașului de la malul Mării. Pentru președinția Consiliului Județean, social-democrații l-au propus pe Cătălin Grasa, fostul manager al Spitalului Județean de Urgență. Ambele candidaturi au fost validate de conducerea organizației județene PSD Constanța.
Horia Constantinescu, propus de PSD Constanța pentru funcția de primar
Trebuie menționat faptul că, Horia Constantinescu se va lupta pentru funcția de primar al Constanței și cu Felicia Ovanesian, fost city manager, iar actualul edil, Vergil Chițac, a anunțat că își dorește un nou mandat.
La ultima ședință a Consiliului Local, Chițac a fost rugat de jurnaliștii locali să comenteze contextul politic în care se vor desfășura alegerile locale în orașul port. Din nou, trebuie menționat că, Horia Constantinescu, înainte de a fi directorul ANPC, a fost director în Direcția de Gestionare Servicii Publice.
Răspunsul lui Vergil Chițac, actualul edil al Constanței
Primarul din Constanța a dat curs rugăminților venite din partea presei, dar nu înainte de a le ura contracandidaților săi mult succes în alegeri. Ulterior, Vergil Chițac și-a îndreptat atenția asupra lui Constantinescu, despre care a declarat că:
„Puteți să puneți problema în felul următor: Eu am anticipat că domnul Horia Constatinescu va candida la Primărie și l-am adus lângă mine încă din 2020, ca să vedeți dumneavoastră ce poate”, a precizat Chițac.
Răspunsul primarului din Constanța a fost destul de ambiguu, însă este foarte probabil să fi făcut trimitere la unul dintre eșecurile șefului de la Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu. Acesta din urmă a picat un examen pentru ocuparea unui post în Primăria Constanța.
Horia Constantinescu a mai lucrat pentru Primăria din Constanța
În urmă cu trei ani, Horia Constantinescu a obținut 58,3 puncte, 61,3 după contestare, un punctaj insuficient pentru a promova concursul pentru funcția de director general al Direcției Gestionare Servicii Publice.
De asemenea, cât timp a lucrat ca funcționar la Primăria Constanța, Constantinescu a fost criticat pentru modul în care și-a făcut treaba. Jurnaliștii au acuzat în repetate rânduri că transforma orice activitate într-o campanie de promovare a imaginii personale.