Horia Colibășanu, din nou pe Dhaulagiri

Alpinistul român în vârstă de 41 de ani se pregătește în condiții extreme pentru vârful inclus în Top 5 mortal.

Alpinistul Horia Colibăşanu, singurul român care a urcat pe opt din cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri şi care este considerat unul dintre cei mai buni alpinişti la nivel mondial, se pregătește să revină anul acesta pe vârful Dhaulagiri din Himalaya. El va aborda o nouă rută, nemaifolosită de nimeni până acum, care îl va duce cu 8.167 de metri mai aproape de cer.

Prima dată a urcat vârful în 2007. Acum va fi altceva. „Nu știm ruta, nu știm cât de dificil va fi. Este o provocare destul de mare. Voi merge împreună cu partenerul meu obișnuit de expediție, Peter Hamor, și cu un alpinist din București, Marius Gane, sperăm”, a menționat Horia.

Parte din antrenamentul special stimulează rezistența la frig și adaptarea la condiții de viață fără oxigen. Acest gaz vital e rarefiat la înălțimile din Himalaya, iar Colibășanu își face expedițiile „old school”, fără suportul oferit de viața modernă. Cea mai grea etapă va fi cea finală, asaltul vârfului. Deși distanța pe care o va avea de parcurs până în vârf e mică (comparativ cu cât va escalada de la începutul misiunii), ea va avea loc în condiții extreme: temperaturi negative de zeci de grade Celsius, vânt puternic, oxigen extrem de rarefiat. De aceea e important să își antreneze de pe acum corpul, să reziste, iar în timpul antrenamentului, sportivul a petrecut timp îndelungat în apă cu sloiuri de gheață, dezbrăcat.

 

Palmares de învingător

Stomatolog de profesie, Horia Colibășanu este singurul român care a reușit ascensiunea vârfurilor Annapurna (8.091 m, în 2010), K2 (8.611 m, în 2004), Dhaulagiri (8.167 m, în 2007) și Shishapangma (8.013 m, în 2014), toate din Himalaya, toate de peste 8.000 de metri, toate incluse în Top 5 vârfuri mortale din lume, toate fără oxigen suplimentar și fără șerpași. E singurul român căruia British Alpine Club i-a acordat distincția „Spirit of Mountaineering”.

Everestul a devenit al optulea vârf de peste 8.000 m din palmaresul sportivului. E și o premieră pentru România având în vedere ascensiunea prin practicarea alpinismului pur. În 2014, Horia Colibășanu a cucerit vârful K2 (8.611 m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar și tot fără șerpași.

A mai cucerit Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), și Lhotse (8.516 m).

 

Meniu de Everest

În 2017, Horia Colibășanu a cucerit Everestul hrănindu-se cu slană și cârnați. La momentul respectiv, „Evenimentul zilei” a aflat câteva detalii ”picante” ale acestui rezultat fabulos. Alpinistul a plecat spre Everest cu trei kilograme de slănină și trei kilograme de cârnați în bagaje. Timișoreanul povestea că a evitat prăjirea acestora și a preferat să facă din cârnați „un fel de ciorbă”. Bucatele tradiționale românești l-au salvat pe munte, fiind sățioase, pline de energie și compacte.