Honda le prezintă europenilor un motor de top la Salonul auto de la Geneva

Motorul turbodiesel de 1.6 litri, care va fi prezentat la Salonul auto de la Geneva de luna viitoare, este este mai ușor decât toate unitățile similare existente pe piață în acest moment. Și mai economic, susține producătorul nipon.

Honda va prezenta, la Salonul auto de la Geneva de luna viitoare, noul său motor turbodiesel, vestește ”carscoop.com”. Este vorba de un propulsor de 1.6 litri, cu patru cilindri în linie și turbină, care dezvoltă 120 de cai-putere (la 4.000 rpm) și un cuplu maxim de 300 Nm (la 2.000 rpm).

Noul motor va intra în oferta mai multor modele Honda. Prima gamă care se va bucura de serviciile acestui propulsor de top va fi noua generație a modelului Honda Civic, prezentată la finele anului trecut.

Potrivit producătorului, noul motor 1.6 turbodiesel este mai ușor decât toate unitățile similare existente pe piață în acest moment. Și mai economic.

Din păcate, Honda nu a precizat, deocamdată, cât ar urma să consume noul Civic echipat cu acest motor, care ar trebui să atragă atenția șoferilor europeni.

Pentru cei preocupați de soarta planetei există însă o cifră disponibilă: diesel-ul Honda va elimina în atmosferă, în medie, mai puțin de 100 de grame de dioxid de carbon pe kilometru.