Avand în vedere volumul de vânzări din luna august 2016 și faptul ca Hidroelectrica a înregistrat pe primele 7 luni ale anului 2016 un profit brut de 913 milioane RON, compania se așteaptă să depășească pragul de 1 miliard de lei profit brut cumulat pe primele 8 luni ale anului, potrivit unui comunicat al companiei.
Estimarea de vânzari pe luna august este de peste 236 milioane lei la o energie vândută de peste 1.3 TWh, mai scrie în comunicat.
Profitul brut înregistrat dupa închiderea contabilă pe primele 7 luni din anul curent este mai mare cu peste 13% față de aceeași perioadă a anului 2015 în condițiile în care cifra de afaceri de 1,9 miliarde lei cumulată până la sfârșitul lunii iulie 2016 este mai mică cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Rezultatele financiare curente sunt cu atat mai bune cu cât acestea s-au realizat pe fondul diminuarii cifrei de afaceri, mais crie în comunicat.
Deși cantitățile produse în cele două perioade de comparație sunt aproape similare (10,6 TWh), scăderea veniturilor s-a produs ca urmare a diminuării accentuate a prețurilor în piața de energie de la 165lei/MWh în primele 7 luni din 2015, la 156lei/MWh în aceeași perioadă a anului curent.