Herta Müller, varianta Securităţii: prostituţie cu studenţi arabi

Scriitorii germani din Banat, printre care şi Herta Müller, laureata Premiului Nobel, au fost chiar ameninţaţi cu moartea de către Securitate. În urma presiunilor, unul dintre ei s-a sinucis.

Vreme de douăzeci de ani, Securitatea a ştiut clipă de clipă pe cine iubesc, pe cine urăsc, cu cine şi unde se întâlnesc, dar mai ales ce scriu scriitorii germani din Banat, reuniţi iniţial sub denumirea de Aktionsgruppe Banat.

Urmărirea lor a continuat şi după ce Securitatea le-a dat voie să plece din ţară, începând cu 1985. Ba a devenit chiar mai agresivă, pe măsura virulenţei cu care aceştia devoalau în presa occidentală atmosfera de teroare instaurată în România.

În planurile de măsuri ale Securităţii atenţia cea mai mare era îndreptată asupra Hertei Müller, o scriitoare care câştigase, chiar înainte de plecarea din România, câteva premii literare în străinătate pentru cartea sa "Depresiuni", ce a stat patru ani în sertarele cenzurii şi a fost apoi publicată integral în Germania.

Într-un film documentar, recent lansat la Berlin şi la Bucureşti, finanţat de guvernul german şi intitulat "An den Rand geschrieben" ("Scriitori germani, originari din România, în vizorul Securităţii"), laureata Nobel arată că una dintre măsurile Securităţii împotriva sa a fost aceea de a lansa zvonul că s-a prostituat cu studenţi arabi.

"Prostituţie pentru ciorapi şi cosmetice"

Herta Müller cunoştea direct de la sursă strategia Securităţii încă din perioada în care se afla în România, după cum a mărturisit într-un interviu dat la Timişoara în 2005.

"Ziceau că m-aş fi prostituat cu 20 de studenţi arabi. Nu cunoşteam niciun student arab şi ei ştiau asta, dar nu conta. Şi mi-au zis: «Să ştii că, dacă vrem, găsim nu ştiu câţi care să spună că au făcut ce au făcut cu tine». Şi că eu primesc nu ştiu ce, ciorapi sau cosmetice. Era ceva groaznic! Atunci am spus: «De ce studenţi arabi?». Pentru că apărea şi un rasism. Deci, era mai rău să te prostituezi cu arabi decât cu români, cu românii nu aveau nimic. «De ce trebuie să fie arabi? Pentru că voi îi dispreţuiţi pe studenţii ăştia pe care statul i-a adus să studieze aici şi care plătesc destul de scump»", a povestit atunci scriitoarea.

Dosarul de urmărire de la CNSAS, desecretizat abia acum doi ani, ca şi în cazul celorlalţi scriitori din grup, arată că Securitatea plănuia chiar să publice acest zvon prin intermediul informatorului "Filip". "În planul de măsuri, acestui informator, care era redactor-şef la ziarul Organizaţiei izgoniţilor germani din România, îi revenea sarcina concretă să scrie că Herta este prostituată", spune scriitorul William Totok, un alt membru al grupului şi apropiat al Hertei Müller, care a cercetat dosarele de la CNSAS şi a publicat numeroase articole pe această temă. Din motive care nu mai sunt consemnate în documente, ziarul cu pricina nu a mai publicat calomnia.

Victoria Securităţii: poetul sinucigaş

Securitatea nu i-a slăbit totuşi deloc pe scriitorii din Grupul de Acţiune Banat, iar unul dintre ei, Rolf Bossert, şi-a pus capăt zilelor în urma hărţuirii. "Era, probabil, cel mai bun poet dintre noi toţi. Scria o poezie concentrată şi convingătoare şi era un om căruia îi plăcea foarte mult viaţa. Securitatea l-a lichidat însă psihic, prin percheziţii, anchete, bătaie", apreciază Herta Müller în filmul documentar.

Bătaia la care se referă Herta Müller a fost încasată de Bossert în 1981, în faţa Uniunii Scriitorilor, în Bucureşti. "A fost foarte gravă, i-au spart fălcile, a stat foarte mult în spital. Din dosare nu reiese cine l-a bătut, dar a fost foarte clar că a fost pusă la cale de Securitate, care făcuse nişte percheziţii la el căutând manuscrisul unui alt membru al grupului, Helmuth Frauendorfer, sub acoperirea de a căuta valută. Securitatea, prin microfoanele instalate la cei doi, aflase de acest manuscris, dar el nu se afla la Bossert", povesteşte William Totok.

La sfârşitul anului 1985, Bossert a primit paşaport şi a emigrat în Germania, împreună cu soţia şi cei doi copii. La doar trei luni după aceea,s-a sinucis însă, aruncându-se de la etaj, din apartamentul în care locuia în Frankfurt.

"A fost foarte bine primit în Germania, avea lecturi publice şi doar cu câteva zile înainte de a muri dăduse un interviu într-un ziar în care vorbea pe larg despre si tuaţia din România. Dintre cei care mai eram încă în România eu am aflat primul de moartea sa. M-am dus la Herta şi aceasta a izbucnit în hohote. La început, am bănuit că a fost mâna Se curităţii, dar ulterior s-a confirmat că s-a sinucis, deşi nu am bănuit niciodată că el este atât de fragil. Indirect, moartea sa a fost, fireşte, o victorie a Securităţii", cre de William Totok.

Ameninţaţi cu moartea de "Fiii lui Avram Iancu"

În ultimii doi ani ai comunismului, măsurile de intimidare ale serviciilor secrete româneşti au atins paroxismul. Scriitorii germani din Banat, exilaţi în Germania, au început să primească telefoane de ameninţare cu moartea, apoi scrisori.

Scrisorile aveau pentru toţi acelaşi conţinut şi erau semnate "Fiii lui Avram Iancu", autointitulată o "organizaţie patriotică radicală a exilului românesc", cu scopul autodeclarat de "apărare şi propăşire a fiinţei neamului românesc", de "apărare a trupului sfânt al ţării". "Ameninţările cu moartea au fost corelate în general cu acţiunile noastre de protest din Germania din 1988 şi 1989, De pildă, cu acţiunea de solidarizare cu Braşovul", explică Totok.

Scrisorile de ameninţare nu se regăsesc în dosarele desecretizate până acum, dar destinatarii lor sunt convinşi că expeditorul era Securitatea. "Singura noastră modalitate de a ne apăra era aceea de a le publica imediat, ceea ce eu, Herta, Richard Wagner (soţul de atunci al Hertei Müller - n.r.) şi Helmuth Frauendorfer am şi făcut. Scrisori asemănătoare ştiu că au primit şi alte persoane din exil", conchide William Totok.

DISIDENŢĂ. Grupul din care făceau parte Herta Müller (dreapta), soţul ei, Richard Wagner (stânga) şi Horst Samson (stânga sus) a fost oblăduit ulterior de Nikolaus Berwanger

CONSECINŢĂ Necolaborare, deci hăituire

Herta Müller era elevă în momentul înfiinţării Grupului de Ac ţiune Banat, însă a fost atrasă repede de oaza de libertate pe care o constituiau acţiunile organizate de tinerii scriitori, ca o reverberaţie a mişcării flowerpower. "Erau aşa cum mi-am închipuit că trebuie să fim", mărturiseşte scriitoarea în film.

Încercarea eşuată de racolare de către Securitate pe când lucra ca traducătoare la Biroul de Protocol al Întreprinderii "Tehnometal" a avut drept consecinţă concedierea ei.

"M-au dus în zona că minelor studenţeşti, într-un demisol. Acolo, mi-a fost mai frică decât la Securitate, într-un birou. Mă gândeam că nimeni nu ştie unde sunt. (...) În spatele uşii urla o femeie de parcă ar fi schingiuit-o sau ar fi violat-o", spune Herta.

DOCUMENT. Ameninţarea cu moartea transmisă lui Helmuth Frauendorfer de "FiIi lui Avram Iancu"

DETENŢIE

Arestaţi pentru o vină imaginară

În 1975, Grupul de Acţiune Banat s-a dizolvat odată cu arestarea a patru dintre membri, printre care William Totok şi Richard Wagner, în timp ce se îndreptau cu o maşină spre satul natal al celui dintâi. Pretextul: ar fi vrut să fugă din ţară, lucru neconfirmat însă în timpul anchetei. "În total, am stat 9 luni în închisoare", spune Totok. Ulterior, el şi-a descris experienţa detenţiei în "Proiect pentru exterminarea intelectuală", al cărui manuscris a implicat percheziţionarea şi urmărirea intensă a unui alt membru al grupului, Horst Samson.

STRATEGIE

Doi dintre scriitorii germani s-au lăsat racolaţi de Securitate pentru a afla ce-i interesează pe ofiţeri

Încă de la înfiinţarea Grupului de Acţiune Banat, în 1972, cei nouă membri, tineri scriitori ori studenţi, s-au aflat în vizorul Securităţii pentru că-şi citeau scrierile critice la adresa regimului prin căminele culturale din satele bănăţene. Strategia Securităţii de anihilare a grupului a vizat racolarea tinerilor.

Cu doi dintre ei a şi reuşit: William Totok, alias "Thomas", şi Gerhard Ortinau, alias "Bert". "Şi noi am avut o strategie, de a afla astfel ce-i interesează. Ei erau diletanţi în chestiuni literare, noi în che stiuni informative", spune Totok, care mărturiseşte că a avut în jur de zece întâlniri cu ofiţerii, în perioada 1974-1975, până când a fost arestat.

"Erau un fel de interogatorii. Mă puneau să fac analize literare pe texte. Dacă eu apreciam un text ca pozitiv din punct de vedere politic, pentru ei era un indiciu că are conţinut duşmănos", adaugă scriitorul.

RICHARD WAGNER. Atunci şi acum

WILLIAM TOTOK. Atunci şi acum