Herea a revenit la Rapid

Fotbalistul echipei Progresul Bucuresti a semnat, in aceasta dupa-amiaza, un contract pe trei sezoane cu FC Rapid Bucuresti.

"Sunt fericit si bucuros ca in cele din urma s-a terminat acest transfer. Sunt convins ca am ales bine in cele din urma si ca voi face performanta cu Rapid", a spus Herea, imediat dupa semnarea contractului, uitand ca in urma cu nicio saptamana spunea ca Steaua este „viata” lui.

Transferul lui Herea a reprezentat show-ul verii in fotbalul autohton. Cotat la o valoare de peste trei milioane de euro, tanarul fotbalist a semnat, in iulie, cu Rapid, apoi a renuntat. Cateva zile a fost „titular” la Steaua, la Dinamo, in Germania, la Aachen si, pentru ca nu se hotara, a jucat si pentru echipa a doua a „bancarilor”.