Călin Hera: "Da, e o cacofonie în acest titlu".
Din păcate însă, adevărata cacofonie se află în sistemul juridic românesc, în societatea noastră încă atât de mlăştinoasă.
Luni am primit vestea: a fost ridicat sechestrul de 20 de luni pus pe partea de avere pe care fostul ministru al industriilor (cabinetul Năstase) n-a putut-o justifica.
Pentru cei cu memoria scurtă: Dan Ioan Popescu, DIP pentru amici, este unul dintre marii bogătaşi ai României. Omul a acumulat atât de mult, mai ales în perioada în care, coincidenţă, a fost ministru, încât, atunci când a fost luat la întrebări (ce minune!), n-a putut da explicaţii coerente privitor la 8 (opt!) terenuri pe Valea Prahovei, în Azuga, şi un apartament de lux în Bucureşti.
Un fleac evaluat la aproximativ 1,2 milioane de euro. Un amă- nunt: în total, pe vremea ministeriatului său, DIP şi soţia au strâns, gospodăreşte, 23 de terenuri şi apartamente! Procurorii l-au „agăţat“ doar la opt. E prea de tot, a zis toată lumea, în epocă.
Dar a fost nevoie de un ONG, Centrul de Resurse Juridice şi, mai ales, de schimbarea puterii, ca dosarul DIP să ajungă pe masa procurorilor. Apropo, mai ştiţi de vreun alt demnitar căruia să i se fi numărat bogăţia? Şi dacă i s-a făcut un dosar, ce-i? Şi dacă există dosare Zambaccian, ce-i? Şi dacă dosarele Vîntu au stat de-au mucegăit prin sertarele procurorului general (cum scrie „Gândul“), ce-i? Până ieri, am crezut, naiv, că după alegerile din 2004 a avut loc o reformă în Justiţie.
Aiurea! Crezusem, recunosc, până şi povestea cu ţepele din Piaţa Victoriei (mutate, strategic, în Parcul Tineretului). Luaţi-vă gândul, oameni buni! Vedeţi-vă de treabă şi rămâneţi cu bunul Dumnezeu.
Justiţia română? O glumă proastă. Să vă amintesc? Scriam, zilele trecute, despre lefurile enorme încasate de magistraţi din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la care destui îşi adaugă cu tupeu pensii imense, de zeci de mii de lei lunar. Acest lucru îi face şantajabili, am concluzionat cu toţii.
Am rămas cu concluziile. Deznodământul în cazul DIP e o palmă tristă şi netrebnică dată oamenilor cinstiţi din ţara asta de o Justiţie vinovată cel puţin de complicitate. E ca o definiţie a unei ţări în care mocirla e mediul din care nu suntem în stare să evadăm.