Partidele din Romania n-o pot duce mai rau, ar spune pesimistul.
Ba pot, ar raspunde optimistul. Paradoxal, amandoi pot avea dreptate. Partidele din Romania sunt, in acest moment, la pamant. Niciunul nu mai reprezinta, cu adevarat, constructii solide, imbatabile, niciunul nu e o sursa de energii numai bune sa puna Romania in miscare. PSD si-a asumat rolul de varf de lance in campania anti-Basescu.
A condus o batalie pierduta rasunator, ceea ce a adus partidul inapoi in criza. Esecul reformarii social-democratilor e vizibil pentru oricine. Scorul din sondaje, din ce in ce mai mic, nu mai poate fi trecut cu vederea. Partidul e prea stramt pentru atatia lideri mari si ingeniosi de care s-a plictisit toata lumea.
Anunturile privind asumarea unei majoritati parlamentare transparente, cu PSD pilon principal, sunt doar zanganeli in care, daca mai au capul pe umeri, nici liderii social-democrati nu mai cred. Acum, PSD nu mai are ce pierde, deci, paradoxal, ar putea avea de castigat. Nu mai e loc de smecherii, e nevoie de o reforma-tavalug.
E greu, mai ales atunci cand corpul electoral e bine selectat astfel incat sa iasa ce trebuie. Dar celor din PSD trebuie sa le fie clar: raman cu aceleasi triste figuri Iliescu, Hrebenciuc si Geoana doar daca au vocatia sinuciderii in grup.
Si pentru liberali e un moment de cumpana. Desi s-au limitat la un sprijin discret pentru demiterea presedintelui, votul de la referendum ii afecteaza enorm. In primul rand, fiindca doua treimi din votantii partidului care s-au prezentat la urne au facut o alta alegere decat liderii PNL. E o problema mai mare decat pare.
Apoi, nu e niciun secret: guvernul Tariceanu 2 are zilele numarate si dinspre Cotroceni, si dinspre Kiseleff (sediul PSD). Ieri, liderul liberalilor bucuresteni, Ludovic Orban, a acceptat sa mai amane discutia despre retragerea de la guvernare. Dar nemultumirile din PNL incep sa creasca pentru ca partidul, cu actuala conducere, si-a consumat potentialul de crestere si il exerseaza pe cel de descrestere.
UDMR traverseaza cea mai dificila perioada pentru ca, in afara de concurenta reala dinspre UCM, se confrunta cu scandalurile de coruptie care i-au ocolit pana acum pe liderii maghiari. Si aici sunt inevitabile schimbarile de garnitura. Doar partidele lui Dan Voiculescu si Vadim Tudor par neatinse de criza, dar ele isi consuma propria criza, dependenta de liderii lor din ce in ce mai bolnavi politic, din ce in ce mai stersi.
O veste si pentru cei care se cred acum premiantii clasei, Emil Boc si Theodor Stolojan: se insala amarnic daca isi inchipuie ca partidele lor au castigat ceva. Nu, au pierdut laolalta cu celelalte. Formatiuni care traiesc prin si pentru un singur om, in cazul de fata Traian Basescu, risca sa fie doar niste grupari de oportunisti docili care se infrupta din succesul Providentialului.
Niste baloane de sapun care mai pot inghiti primari loviti de revelatie sau 322-isti cu remuscari, dar care nu vor putea furniza niciodata, in acest fel, nimic bun pentru Romania. Un partid prezidential, in acest context, ar fi o si mai mare pacaleala.
Teoretic, avem un Invingator, Traian Basescu. Daca n-ar intelege nimic din ceea ce se intampla, ar crede ca cele sase milioane de voturi ii permit sa faca orice, sa spuna orice, inclusiv „tiganca imputita”.
Ar crede ca e cel mai destept, cel mai frumos, cel mai viteaz si ar uita o vorba din popor, aceea ca, in Tara Ologilor, schiopul e domn, iar in cea a Orbilor, imparat e chiorul. Caci daca se iveste un poporean ca lumea? O fi chiar imposibil? Doamne ajuta sa nu!