Dupa triumful la referendum, presedintele-jucator vrea sa faca regulile. Din pacate, si pe cele rele.
Nimic fara Traian Basescu, aceasta inseamna presedinte-jucator? Faca-se pohta ce-am pohtit, aceasta inseamna presedinte-jucator? Dupa ce a triumfat la referendum, presedintele-jucator n-a pierdut timpul. El e seful, el vrea sa faca regulile, bune sau rele.
Uneori, Basescu isi alege gresit inamicii. Uneori, ataca de dragul atacului, in toate directile. Acesta e jocul, asta da adrenalina. Ii aduce, in schimb, inamici de care nu are nevoie. Atunci cand iti ajungi tie insuti si atat, risti sa-i pui pe ceilalti impotriva.
In urma cu o saptamana, presedintele a gresit confiscand telefonul unui „supus” (intamplator sau nu, jurnalist) caruia in prealabil i s-a adresat nepotrivit cu statutul sau de om de stat (i-a spus unei femei „pasarica”, daca nu va aduceti aminte) si despre care a afirmat ulterior ca e o „tiganca imputita”. N-o sa ma convinga nimeni ca nu a fost o greseala impardonabila si ca subiectul a fost presedintele, si nu jurnalista.
Societatea romaneasca, deja polarizata si radicalizata, s-a inversunat dupa acest episod impotriva jurnalistilor in general (mai ales fiindca destui comentatori au taxat derapajul presedintelui - nu din solidaritate de breasla, ci pentru ca au sesizat, corect, grozavia intamplarii).
Ar fi fost barbateste sa „marcheze” pe stadionul din Timisoara cum a facut la Ramnicu-Valcea, sa participe adica la actiunea antirasism? Sau anularea acesteia a fost un hatar care i s-a facut presedintelui-jucator care nu accepta sa i se spuna ca a gresit? Asumarea erorii, barbateste, nu ar fi insemnat slabiciune si i-ar fi adus un plus.
Poate n-ar mai fi fost asa de cool, pe moment. Dar ar fi avut de castigat in timp. In schimb, a dovedit ranchiuna. Si a taxat televiziunea la care lucreaza jurnalista din episodul Selgros. Mai intai, n-a acreditat-o la ceremonia de reinstalare la Cotroceni, mai apoi n-a primit-o in avionul de Brno.
Ca sa fie foarte clar: gestul presedintelui nu ridica si nici nu coboara prestatia jurnalistica a respectivei televiziuni. Si nu-l pedepseste pe patronul spiritual al acelui imperiu media, un personaj daunator, punct.
Principial vorbind, seful statului i-a „pedepsit” astfel pe telespectatorii acelei televiziuni, multi, putini, cati vor fi fiind ei. Or, presedintele tarii, oricat de jucator ar fi el, are scris in fisa de post: „Sunt presedintele tuturor romanilor, al celor care m-au votat si al celor care nu m-au votat, deopotriva”.
E o idealizare, dar seful statului trebuie sa fie necrutator cu cei care fac faradelegi si bland cu oamenii simpli. Presedintele-jucator (sau oamenii pe care si i-a ales) au stabilit o regula in timpul jocului. Nu stiu care e, oficial, acea regula; e una stramba daca discrimineaza (in acest caz, jurnalistii unei televiziuni in mod clar neprietena, dar care functioneaza legal).
A mai existat un presedinte (Ion Iliescu) care vorbea cu naduf, in primele sale mandate, despre „o anumita parte a presei”, aceea care nu-i canta in struna. Aceasta e o mentalitate de front. Nimeni nu-i poate pretinde unui presedinte sa fie sfant sau macar sa aiba calitati de rege.
Nu-i poti cere sefului statului sa intoarca si celalalt obraz, dar poti spera ca incearca sa fie, cu adevarat, cel mai bun dintre noi. Revenind, eu cred ca intreaga societate romaneasca trebuie sa fie interesata sa aiba o media decenta, cat se poate de independenta si jurnalisti onesti si, pe cat posibil, echilibrati. A-i „pedepsi” inseamna nu doar a-i indeparta de tine, omul de stat, inseamna a-i indeparta de o atmosfera civilizata. Si ce joc mai e ala?