Calin Hera: "De ce spuneti voi "cazut in cap" si nu "cazut pe cap"?"
E nedumerirea unei persoane de etnie maghiara care isi pune aceasta intrebare de cativa ani. Marturisesc, am ras pentru ca n-am stiut ce sa-i raspund. Mi-am adus aminte intrebarea privind o fotografie publicata ieri in „Evenimentul zilei”. Cearsaf langa cearsaf, sezlong langa sezlong a fost imaginea celei mai aglomerate zile de pe litoral, din acest sezon.
Ce inseamna aglomerat pe litoralul romanesc? Aproape doua sute de mii de oameni s-au dus sa-si ia portia de soare si stropul de apa sarata injurand soseaua intesata, lipsa locurilor de parcare, nesimtirea ospatarilor, manelele din boxele teraselor. Injurand mizeria de pe nisip si lasand, in urma, mizerie. Dezbracandu-se la un metru de niste straini pe care ii dispretuiau (pentru ca erau prea aproape si, fireste, prea galagiosi). Burti de toate felurile, lanturi groase din aur, „fabrici” de fum si de mucuri de tigara.
Hotelierii isi fac calcule, oficialii de la Turism fac promisiuni, toata lumea vorbeste in cifre care, obligatoriu, trebuie sa fie din ce in ce mai mari. Unde vrem sa aducem un milion de turisti straini daca nici macar pentru doua sute de mii de romani nu se gaseste un loc decent? Fotografia de ieri e despre romani. Vorbeste mai mult decat o duzina de tratate si de eseuri.
Mai am o imagine: un reportaj prezentat zilele trecute la o televiziune (nu-mi amintesc la care, putea sa fie la toate) despre cativa zeci de bucuresteni iesiti la „iarba verde” pe malul raului Arges, la doi pasi de o groapa de gunoi. Si-au cumparat oamenii carne proaspata, si-au desfacut sezlongurile, unii direct in albia raului, sa se racoreasca.
Pluteau gunoaie pe apa. Pe mal, gunoaie. Printre mormanele de gunoaie, oamenii frigeau carne. Presupun ca, dupa aceea, mancau acele gratare. Cei mai multi dadeau din umeri. Ce sa-i faci?, ziceau. Unii se revoltau. Nu e posibil, domnule, asa ceva nu e posibil! Apoi se asezau mai comod, sa-i vada p-aia mici cum se zbenguie printre gunoaie. Cazuti in cap sau cazuti pe cap?
Si totusi, romanii incep sa aiba pretentii. Inca nu de la ei insisi, ci de la ceilalti. E un pas. La Munchen, romanii ii atrag atentia ospatarului, in limba engleza, daca friptura e prea in sange; la Constanta zic bogdaproste daca primesc una care nu e sleita. La Viena, iau aminte la austriecii care aduna, cu maturica si farasul, excrementele cainilor pe care-i plimba; la Craiova, scuipa pe strada. La Paris verifica, stramband din nas, fiecare cusatura dintr-o bluza cu pret redus; la Bucuresti, cumpara de-a valma, sa fie.
In fata caselor dintr-un sat amarat de granita din Ungaria, iarba e tunsa scurt, santurile sunt curatate. In satul aflat la doar cativa kilometri distanta, dar in Romania, in fata caselor cu garduri darapanate e plin de balarii. Ati prins ideea. Un posibil raspuns la intrebarea de ce „cazuti in cap” si nu „cazuti pe cap”?: s-ar putea ca problema sa fie, intr-adevar, inauntru.
P.S.: Da, sigur, nu e toata lumea asa. Avem un popor minunat si ceilalti sunt invidiosi. Nu exista padure fara uscaturi, am uitat de unde am plecat si, cand o fi mai rau, ca acum sa ne fie. Si, bineinteles, era mai bine inainte cand toata lumea avea un loc de munca, bilete la mare prin sindicat si nici macar nu visam sa trecem granita, decat calare pe un tub de oxigen.