Helmuth Duckadam, povestea eroului de la Sevilla. Cum s-au distrat fotbaliştii Stelei după câştigare Cupei Campionilor

Ionu ţ Fantaziu in Actualitate la 8 mai 2011, 9:57

În urmă cu 25 de ani, la Sevilla, fotbalul românesc avea un erou. Portarul Helmuth Duckadam apără toate cele patru penaltiuri executate, face câteva parade extraordinare şi îşi întinde mâinile fix cât Cupa Campionilor să ajungă în braţele fotbaliştilor de la Steaua Bucureşti.

Au bătut Barcelona şi au reuşit cea mai mare performanţă din istoria cluburilor româneşti de fotbal. Duckadam a povestit pentru EVZ cum s-a apucat de fotbal, cum şi-au petrecut fotbaliştii Stelei seara de după câştigarea Cupei Campionilor, cât adevăr e în mitul împuşcării în umăr şi cum era să se lase la un moment dat de fotbal.

"Nu vedeam marea niciodată dacă nu făceam fotbal"

S-a apucat de fotbal în curtea şcolii din comuna natală Semlac. "Jucam în pauze. Îmi amintesc că a fost o generaţie foarte bună, o mare parte dintre colegii mei au ajuns până la nivel de divizia B", povesteşte Duckadam, în prezent preşedintele Stelei. Stătea pentru că îi plăcea şi, în al doilea rând, pentru că tata, Josef, fusese portarul echipei din comună.

După câteva campionate ale şcolilor din comunele învecinate, profesorul de sport îl legitimează la echipa comunală Semlac. "În perioada aceea, era profesorul Gavrilovici, fost portar la UTA, care m-a văzut şi m-a luat la Gloria Arad (n.r. şcoală sportivă). Primul cantonament a fost la Predeal, după aia am fost la Costineşti. Cum să mă las eu de fotbal când aveam atâtea posibilităţi?. Atunci era destul de greu. Nu vedeam marea niciodată, dacă nu făceam fotbal.

Debut în faţa a 15.000 de oameni

Apoi a fost observat de antrenorul de la UTA, Dan Alexandru, şi a fost selecţionat la echipa de tineret. "În vremea aceea, echipa de tineret juca înaintea meciului oficial. Am jucat în faţa unui stadion arhiplin, la Arad, unde toată lumea visa să ajungă la UTA. Apoi, într-un meci, am jucat contra Craiovei, m-a introdus în repriza a doua, în faţa a 15.000 de oameni, ceea ce însemna foarte mult", îşi aminteşte portarul. Cei de la UTA au hotărât să-l dea la o echipă din Divizia C, Constructorul Arad.

Acolo nu a jucat vreo 20 de etape pentru că antrenorul avea o idee fixă: "Cine e titular, ăla joacă până greşeşte foarte grav". Însă, la un meci, portarul titular a făcut un 11 metri, a luat roşu şi a fost suspendat 3 etape."Antrenorul mi-a zis: "joci bine, rămâi titular". Şi am rămas titular". La sfârşitul sezonului se întoarce la prima echipă de la Arad. Apără în faţa lui Dobrin, iar la finalul campionatului, unul dintre cei mai mari cronicari de sport din istoria gazetăriei îl notează pe Duckadam cu nota 9.

Cum a ajuns la Steaua şi cum era să se lase de fotbal chiar de la debut

În 1983 trebuia să facă armata."Eram la UTA, portar la naţională şi mi s-a propus să vin la Steaua. Lucescu, care îmi era antrenor la naţională, mi-a zis să aleg Craiova. Dar pentru că era rău să fac armata, să nu joc, am ales Steaua. Aveam 23 – 24 de ani", îşi aminteşte Helmuth Duckadam. La Steaua era o concurenţă destul de mare în poartă. "Am debutat într-un meci de cupă. Am condus cu 1 la 0, iar la o fază eu mă uitam să degajez şi, cum era zăpadă, mi-a alunecat mingea printre picioare. După aia ne-au mai dat un gol şi ne-au bătut. A fost alături de mine Ion Voinescu, care mi-a explicat că se mai întâmplă şi că o să mai iau din astea în carieră. Am fost pe tuşă câteva luni bune, din primul am ajuns al treilea portar."

"Cred că singurul moment deosebit a fost la aeroport, când ne-au aşteptat suporterii" În următorul an, 1985, începe aventura în Liga Campionilor. "Nici măcar nu ne gândeam că ajungem aşa de departe. Atunci, echipa era pregătită. Singurul lucru pe care ni-l spunea antrenorul era să ne facem jocul. Aveam jocul nostru de pase, de centrări, de învăluiri. Noi nu ne-am făcut niciodată tactica sau jocul după echipa adversă, noi trebuia să reuşim să ne facem noi, jocul nostru şi echipa adversă să se ia după noi", explică Duckadam.

După câştigarea Cupei, portarul supranumit "Eroul de la Sevilla" spune că a fost o seară banală: "În acea perioadă nu realizam ce ni se întâmplă. Am coborât la masă, am dat interviuri, am stat de vorbă cu soţiile şi ne-am retras în cameră. A două zi am mers în oraş, am băut, veneau spaniolii, ne felicitau, dar nu a fost nimic special. Cred că singurul moment deosebit a fost la aeroport, când ne-au aşteptat suporterii."

FC Steaua Bucureşti, '86 Foto: AGERPRES

Discuţia cu Ceauşescu

După memorabila finală de la Sevilla, se spunea că Nicolae Ceauşescu i-ar fi întrebat pe stelişti de ce nu au dat golul în timpul meciului, ca să nu mai ajungă la penaltiuri."N-a fost chiar aşa. Ne-a premiat, a făcut un fel de cerc, ne-a vorbit mai mult protocolar şi, la un moment dat, a spus că, "dacă eram pregătiți ceva mai bine, nu mai ajungeam la penaltiuri, puteam câștiga mai repede"", lămureşte Helmuth Duckadam. Toţi sportivii au fost premiaţi cu câte un Aro din stocul armatei. "La început au spus că ne dau Dacii, iar toţi se aşteptau la un Aro nou, dar erau uzate. Însă, de ce să zic, în perioada aceea se vindeau destul de bine, iar ciobanii dădeau bani frumoşi. Eu l-am vândut imediat", îşi aminteşte "eroul de la Sevilla". La volan s-a urcat un mai târziu. Şi, ghici, la volanul cărei model de maşină? Tot un Aro.

Mitul împuşcării

"A fost un anevrism, un cheag de sânge. Am fost operat în `86, a trebuit să refac operaţia în `98 şi apoi anul trecut. Nu m-a împuşcat nimeni, nici nu l-am cunoscut vreodată pe Nicu Ceauşescu. La noi a fost Valentin, iar singurul lucru la care se implica e că a reuşit să convingă să ne lase cu soţiile în străinătate. A fost un mare avantaj pentru noi", spune tranşant actualul preşedinte al Stelei. Helmuth Duckadam a fost convocat mereu la echipa naţională, însă nu a fost titularul permanent."Eu am fost la naţională cu Moraru şi, înaintea meciului cu Elveţia, domnul Lucescu a vrut să mă folosească titular. Am avut pentru prima dată în viaţa mea nişte emoţii fantastice. I-am spus că nu pot, ca mi-e frică. Am ratat o mare oportunitate. În plus, Silviu Lung a făcut un meci fantastic în poarta Craiovei, în meciul din Italia, cu Fiorentina."

După Revoluţie s-a hotărât să ia drumul străinătăţii. A câştigat la Loteria vizelor şi a plecat peste Ocean, în America. "E frumoasă. Mai mult, am mers la insistenţele soţiei. Însă, acolo îţi trebui o altă vârstă. Cum eu nu puteam să lucrez în construcţii, acolo unde se câştigă bani ca lumea, am renunţat. Veneam în ţară, plecam, am lălăit-o vreo 3-4 ani. Fosta soţie a rămas acolo cu fiica, iar peste o lună pleacă şi băiatul, din nou", povesteşte portarul. Acum s-a întors la prima dragoste, e preşedinte la Steaua. Il "urecheşte" la fiecare greşeală pe actualul portar, Tătăruşanu, şi îşi doreşte din suflet ca, sub mandatul său, Bănel, Tănase şi compania din Ghencea să ridice cel puţin Cupa Campionilor României.