Helmuth Duckadam, președintele de imagine al FCSB, a scris un mesaj dur pe contul de Facebook, adresat jucătorului Alexandru Ioniță II.
Helmuth Duckadam, președintele de imagine al FCSB, a reacționat, după ce Alexandru Ioniță II a lansat un atac vehement asupra Stelei. Fotbalistul Astrei a afirmat într-un interviu acordat pentru „Gazeta Sporturilor” că echipa „roș-albastră” a furat multe dintre titlurile pe care le are în palmares. În replică, Duckadam a postat pe contul de Facebook o replică usturătoare.
„Unde ești tu, Talpane??? Am citit un interviu care nu doar că m-a deranjat, ci m-a înfuriat teribil. Un puști obraznic și de o nesimțire nemaîntâlnită (Ioniță pe numele lui), își permite să jignească generații de fotbaliști care au evoluat, atenție, înainte de '90, la Steaua București. Să afirmi că echipă de fotbal Steaua București, unde au evoluat fotbaliști precum Voinescu, Zavoda, Constantin, Iordănescu sau Lăcătuș au furat campionate, înseamnă că ai o problemă la mansardă. Cum să înțeleagă el că Steaua are peste 5 milioane de suporteri, când el nu înțelege cum a putut să poarte, o zi întreagă, un tricou cu Steaua???!!!!! Acest Ionita ar trebui zilnic să-i sărute tălpile lui Șumudică, căci fără el, și azi ar fi jucat în Ligă a IV-a. Se pune o întrebare: Unde ești tu, Talpane? Tu care pretinzi că ești singurul apărător al acestui club, Steaua București! Faptul că nu o faci, arată încă o data, dacă mai era cazul, că te interesează doar funcțiile pe care le-ai putea obține din războiul cu domnul Becali. În ziua de azi, oricine poate să jignească legendele sportului românesc precum Nadia, Hagi, Năstase sau Halep. Din păcate, după '90, respectul este pe cale de dispariție", a scris Duckadam.