HCM Constanţa şi-a luat antrenor de top

Dobrogenii vor fi pregătiţi în următoarele două sezoane de macedoneanul Zvonko Sundovski, cel care a dus naţionala ţării sale pe locul 5 la Campionatul European

Zvonko Sundovski îl înlocuieşte pe Constantin Ştefan la cârma campioanei HCM Constanţa. Macedoneanul în vârstă de 45 de ani îi va pregăti pe dobrogeni în următoarele două sezoane. Sundovski va lucra în paralel şi la naţionala Macedoniei, pe care a calificat-o la Campionatul Mondial de anul viitor. "Ştiu destule lucruri despre HCM, pentru că am urmărit-o în ultimii ani în meciurile din Liga Campionilor. Este o echipă bună, cu jucători valoroşi şi cu un potenţial remarcabil. Am făcut performanţă cu naţionala Macedoniei şi mi-am propus să aduc la Constanţa acelaşi spirit de luptă, care să ne conducă spre rezultate bune în Europa. Ţintele mele sunt clare, cîştigarea tuturor trofeelor pe plan intern, dar mai ales performanţă în Liga Campionilor. Mai întâi ne vom concetra asupra turului preliminar, dar visul nostru este să ajungem în optimi", a spus Sundovski,conform "Gazetei Sporturilor".

Gruparea HCM Constanţa vrea să-şi refacă echipa din temelii, aşa cum a procedat în ceastă vară şi campioana ţării la fete, Oltchim. Costănţenii i-au transferat pe sârbul Milutin Dragicevici, de la campioana Europei, THW Kiel, dar şi pe spaniolul Alberto Sancho Val, un pivot care a trecut şi p la Barcelona. Dobrogenii mai vor să cumpere alţi şase stranieri.