Pro TV ne desfată, de la ora 10.45, cu animaţia "Mumble, cel mai tare dansator".
După documentarul "Marşul împăratului", care prezenta fascinanta lume a pinguinilor imperiali, a venit rândul unui desen animat, cu vocile unor actori celebri, să ne impresioneze cu farmecul său. Greutăţile vieţii artice sunt acum exprimate în stil muzical, cu step, poante şi multe, multe scene nostime şi emoţionante.
Acţiunea se desfăşoară în îndepărtata Antarctică. În acel pustiu îngheţat, în care scopul final al marii călătorii a pinguinilor este acela de a-şi găsi sufletul-pereche, vocea este atuul de bază în atragerea partenerelor de cuibărit. Fiecare mascul interpretează o piesă cu care să-şi cucerească aleasa inimii, iar trilurile lor de iubire răsună în nesfârşita împărăţie albă.
Probleme apar în momentul în care în mijlocul comunităţii de palmipede se naşte un pinguin, care este afon cu desăvârşire. Cu toate eforturile depuse, niciun profesor nu îl poate ajuta pe micul Mumble (Elijah Wood) să scoată sunete melodioase. Legea compensaţiei funcţionează totuşi şi eroul nostru îi cucereşte pe toţi demonstrându-le că este un dansator excelent!
Iniţial, Prince nu a vrut ca melodia lui, "Kiss", să fie folosită în film. După ce a văzut câteva scene nu numai că şi-a dat acordul, dar a şi compus o melodie de pe coloana sonoră pentru care a primit un Glob de aur şi o nominalizare la Grammy. În palmaresul filmului se află şi Premiul Oscar pentru cea mai bună animaţie. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/34z7XXGKZIU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>