Harta sărăciei din România este mai mare decât harta geografică a României - cel puţin asta rezultă când sunt alăturate la acelaşi block-start, în fiecare an, judeţele Teleorman, Vaslui, Iaşi sau Botoşani. Explorând harta mărită a sărăciei, va fi greu de înţeles de ce există atâţia săraci, de exemplu, la Drăceşti, un sat umil din Teleorman, unde ţăranii, la fel ca şi în alte părţi, vor fi având şi ei 3-4 capre rumegând pe maidan şi 2 hectare în câmp, cu care să-şi câştige existenţa. Odată sosit la Drăceşti, te vei întreba fără entuziasm ce-a fost mai întâi: sărăcia din Drăceşti, sau sărăcia din România?
În drum spre Drăceşti - Teleorman depăşim tot felul de teritorii sterpe, pe care n-au mai fost plantate bucate din vremea dacilor: Gorneni, Bujoreni, Drăgăneşti - Vlaşca, Botoroaga, Blejeşti sunt locuri splendide unde localnicii îşi cultivă câmpurile cu Kant şi Schopenhauer. "Asta-i cultură dublă de mărăcini", spune specialistul nostru în macro-economie, Pompieru. Este ora la care oamenii din sate ies la porţi (atunci când nu le au furate), se aşază pe laviţe şi numără norii. Exceptând aceste micro-reuniuni bătrâneşti, mişcările din sate sunt puţine şi controlate: câinii, caprele, copiii, casele pitite stingher, sunt ascunse pe undeva, pe-aproape, şi aşteaptă probabil iarna. România de pe drumurile teleormănene este aceeaşi Românie incompletă: uliţele n-au trotuar şi nici asfalt, bicicliştii n-au cască, satele n-au noroc. Un departament "Drăceşti" pentru Academie Chiar la intrarea în Drăceşti, pe strada Doctorului, ne depăşeşte o ambulanţă (TR 72 AMB). Ceva mai încolo, şoferul se răzgândeşte şi vine inspre noi în marşarier: echipajul îl caută pe unul din sat - a leşinat omul şi ar avea nevoie urgentă de ajutor. Ne uităm la drum: este ciuruit literlamente cu sute de cratere, împrăştiate pe toată lăţimea sa, dacă tratamentul medical de prim-ajutor nu-i va veni de hac, în mod sigur leşinatul va da ortul popii de la starea drumului. Mergem încet pe uliţa Doctorului şi la intersecţia cu str. Primăverii, facem stânga. Un peisaj prăfos se desfăşoară acum: lemn putred, verdeaţă, case umile şi mult-mult aer. Aici este adevăratul Drăceşti. La Drăceşti au trecut degeaba 2000 de ani de istorie glorioasă. Pentru început, aici nu ştie nimeni de ce se numeşte Drăceşti. "Dracu' să-l ia, aşa a fost din bătrâni", explică răbdător nea Marin Paraschiv (54 ani), domiciliat la numărul 105. "A fost unul, Dracu, aici, şi aşa i-a rămas numele la sat". Cei din jur confirmă, iar un altul îndrăzneşte: "Un istoric s-o zică asta". Are gesturi înfipte care cer, parcă, înfiinţarea unui departament special "Drăceşti" la Academia Română. Ce se-ntâmplă acum la Drăceşti? Din vremea dacilor, au aici acelaşi peisaj. Sau mai bine zis, nu-l au. Este un drum perforat din pământ, cu case din chirpic şi cu grădini din plante. Diferenţa faţă de daci este că, între timp, a inventat careva curentul electric şi l-a adus şi pe la Teleorman. "Între Drăceşti şi Scurtu, uită copiii tot ce-au învăţat" Stăm de vorbă cu drăceştenii din strada Primăverii. Au canalizare? N-au! Aducţiune de apă? Nu! Gaze, iluminat stradal? Nici atât! Transport? Au o singură cursă de microbuz dimineaţa, spre orăşelul Videle. Moară, cinematograf, colectarea gunoiului, farmacie, dispensar? Vise, neică, nu există aşa ceva! Învăţământ? Au o şcoală veche pe care vrea primăria să o vândă. Apoi, mai au şi o şcoală nouă, dar asta nu e folosită, deoarece copiii fac naveta la Scurtu Mare, cu un microbuz al primăriei care ba are motorină, ba nu are. Când n-are "gaz" e rău, că trebuie să contribuie şi părinţii. În plus, e şi treabă, deloc de neglijat pentru ei, părinţii ăştia din Drăceşti, că între Drăceşti şi Scurtu uită bieţii copii tot ce-au învăţat. Când plouă mai mult, satul este inundate şi devine o insulă care are, în loc de palmieri, coceni de porumb. Biserică? Ei, da, taică, Dumnezeu are o casă aici, o îngrijeşte popa Ciomag ("Băiat tânăr, de treabă"), dar ar fi o problemă cu cimitirul, că n-are poartă. Domnul Paraschiv şi restul lumii Domnul Marin Paraschiv este cu un cap mai înalt decât restul lumii, aşa că aude sau, după caz, vede mai uşor ce e prin cartier. A auzit şi el că sunt unii in sat care fac poze şi-a venit să participe la adunarea obştei. "Zilele trecute a mai venit unii, tot cu pozatul pe-aici, şi le-am zis să o lase mai încet, că n-am timp să zâmbesc la aparat". "Poate au fost turişti?", încercăm noi. "Aş, ce turişti, Doamne iartă-mă?", zice nea Marin. "Suntem prea <<aruncaţi></aruncaţi>> aici, nu ne vin nici rudele. Se feresc toţi de Drăceşti ca de dracu'!". Mulţi pricopsiţi, dar nu se-arată Cine să le toarne asfalt şi lor, drăceştenilor? Toţi ridică din umeri. Primăria? Consiliul Popular? Mister! Părerea unanimă este că asfaltul e mai necesar ca oxigenul: ei nu merg cu căruţe pe pernă de aer, căruţele lor au roţi care intră-n noroi ca în untul de capră. E drept, care-i mai pricopsit la Drăceşti are maşină. Şi cine e mai pricopsit la Drăceşti, întrebăm noi? "Îs mulţi pricopsiţi pe-aici, d'-aia nici nu se-arată", rânjeşte viclean George, fiul lui nea Marin. Ghicitoare pentru popa Ciomag De ce moare lumea repede pe la Teleorman? Drăceştenii ridică din umerii înguşti, nu prea cred ei în statisticile alea. "Am o rudă la Vaslui, ăia mâncă scoarţă de copac p'-acolo", zice careva cu multe rude. Se scarpină în cap, încearcă şi ei să ghicească ce-au vrut ei, oamenii cu statistici, să facă atunci când au scris că la Teleormanul lor se moare, "cantitativ", mai mult ca la alţii. "Moartea e de la Dumnezeu", zice unul, dar alţii nu-s de acord. "Adică, dacă bei ca porcu' şi crăpi, asta e de la Dumnezeu?". Rămân cu toţii pe gânduri, e drept că şi cimilitura asta ar trebui să o dezlege popa Ciomag. Cum să nu mori pe vremile astea? Păi, înainte, pe vremea lui Ceauşescu, erau lucrurile mai aşezate, lumea era mai cuminte, mai era un respect. De la înălţimea staturii sale, Marin Paraschiv are, însă, alte gânduri: "Cum vine asta, mă, asfaltează ei drumul spre pădure dar nu ne pune asfalt aici, pe drumul din sat? Păi, acolo, spre pădure nu merge nimeni, doar hoţii de lemne. Da', ce: pentru ei au asfaltat cei de la Primărie şi de la Consiliul Popular?". America din grădina lui nea Marin Peste drum de gospodăria lui nea Marin, stă necultivată o ţarină uriaşă. Drăceştenii se plâng de foame, dar uite că nu-şi muncesc teritoriul. "Ba, să fim scuzaţi, noi ne muncim pământul, dar lotul ăsta a fost a altuia, a lui nenea Pătrăşcanu, de la noi din sat. A murit, săracul, iar copiii lui îs duşi care-ncotro, prin străinătate. Aşa-i prin toate fameliile, s-a pustiit casele ca la tătari". Nea Marin Paraschiv clipeşte cu un subînţeles- vezi bine, bejeniile care se întâmplau pe vremea tătarilor şi bejeniile de astăzi, când toată lumea pleacă din ţară au multe asemănări, că lasă câmpul fără bucate. Fără apă, gaze, asfalt, bec în stradă, canalizare sau dispensar, lui Marin Paraschiv îi rămâne astăzi o unică preocupare la Drăceşti: să sape în grădină. Într-o viaţă de om, Paraschiv a săpat şi a scos vagoane de pământ din grădină, poate să mai dea şi altora, care vor pământ şi se duc până în Afganistan să-l caute. Desigur, se poate ca într-o zi, după atâta săpat, Marin Paraschiv să ajungă cu tot cu cazma, în partea cealaltă a planetei, în America. Acolo, nea Marin o să fluiere uluit de ceea ce vede, o să-şi apuce cazmaua şi o să dispară după primul bloc american, şi nici n-o să-l mai intereseze în care partea dracu' a mai rămas Drăceştiul lui drag? CITITI SI:
- Cea mai neagră hartă a României