Banii din programul naţional HIV-SIDA s-au epuizat în judeţul Harghita, iar managementul Spitalului Judeţean nu-şi mai permite să cheltuie din fondurile instituţiei pentru a cumpăra medicamentele, anunţă Agerpres.
Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Demeter Ferenc, a declarat, pentru Agerpres, că marţi s-a întrunit Comitetul director al instituţiei, care a constatat că nu îşi mai poate permite să aloce din banii spitalului pentru cheltuieli nebugetate. "Ne-a ajuns cuţitul la os" Dr. Demeter a explicat că în iulie spitalul a cheltuit 50.000 de lei pentru a cumpăra medicamente celor 11 bolnavi HIV-SIDA din judeţ, în condiţiile în care banii pentru acest program ar trebui să vină de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. ”Ne-a ajuns cuţitul la os şi managementul spitalului a decis că nu poate să-şi permită să folosească banii pentru cheltuieli nebugetate, în condiţiile în care, luna trecută, am cumpărat din fonduri proprii medicamente pentru bolnavii HIV-SIDA, în valoare de 50.000 lei”, a spus dr. Demeter Ferenc.El a explicat că, în lipsa medicamentelor specifice, terapiile efectuate bolnavilor HIV-SIDA pot fi compromise, iar boala se poate acutiza. Banii s-ar putea primi la rectificarea bugetară În replică, directorul pentru relaţii contractuale al CJAS Harghita, dr. Vargyas Lehel, s-a arătat surprins de decizia conducerii spitalului, pe care o consideră precipitată. El a spus că nu a fost înştiinţat despre acest lucru şi îl deranjează că se încearcă rezolvarea problemei prin intermediul presei.”Gestul mă deranjează şi mă surprinde, mai ales că nimeni nu m-a sunat să mă anunţe şi aflu de la presă despre această situaţie. La fel ca şi luna trecută, ar fi putut să mai cumpere medicamente, pe care le plătesc oricum peste 180 de zile, iar banii i-ar fi primit la rectificarea bugetară”. Se întâmplă frecvent Vargyas Lehel a precizat că astfel de probleme au existat în fiecare an, dar că ele s-au rezolvat. „Ştiu că sunt probleme în sistemul sanitar, dar dacă ne punem mintea la contribuţie pacienţii nu vor suferi. Am convingerea că bugetul va fi suplimentat şi vor veni bani pentru aceste medicamente”, a conchis directorul pentru relaţii contractuale al CJAS Harghita.