Haos în America. Mica aventură de la Capitoliu s-a încheiat! Urmează carantina
- Iuliu Vlădescu
- 7 ianuarie 2021, 01:08
Scurta aventură politică soldată cu intrarea unor protestatari în clădirea Capitoliului s-a încheiat, sediul legislativului SUA fiind acum în siguranță.
Anunțul a fost făcut de șeful securității Capitoliului (Sergeant-at-Arms), care a anunțat că acum clădirea Capitoliului Statelor Unite este în siguranță.
Anterior, președintele în exercițiu Donald Trump le ceruse manifestanților să plece acasă.
Între timp, circa 150 de militari din Garda Națională, trimiși tot de Trump la fața locului, după ce poliția din Washington, oraș condus de primărița Muriel Bowser, de la Partidul Democrat, a avut un dispozitiv de securitate de care cei câteva sute de manifestanți au trecut extrem de ușor, lăsând totul în seama Poliției Capitoliului, care a fost - evident - depășită numeric.
Cei 150 de membrii ai Gărzii Naționale nu sunt echipați cu arme și muniție, ci cu echipament de protecție și armament specific intervenției la manifestații violente sau revolte - gaze lacrimogene, scuturi și bastoane.
Scopul intervenției Gărzii Naționale este de a restabili un perimetru de securitate în jurul Capitoliului.
În urmă cu câteva minute, guvernatorul statului Virginia, Ralph Northam, a decretat stare de urgență, precum și blocarea, începând cu ora 6 după amiaza, a zonelor localităților Arlington și Alexandria, din vecinătatea capitalei Washington.
At the request of @AlexandriaVAGov and @ArlingtonVA, I am declaring a 6PM to 6AM curfew in these jurisdictions, with limited exceptions.
I am also issuing a State of Emergency in Virginia, so we can continue to respond.
— Ralph Northam (@GovernorVA) January 6, 2021
Și primărița democrată a Washingtonului a plasat capitala federală sub stare de asediu.
Reminder: A citywide curfew for the District of Columbia is in effect from 6:00 p.m. on Wednesday, January 6, until 6:00 a.m. on Thursday, January 7.
— Mayor Muriel Bowser (@MayorBowser) January 6, 2021
Totodată, din cauza pandemiei de COVID-19, a intrat în vigoare carantina obișnuită, astfel încât oricine va fi prezent pe stradă poate fi arestat.