Handbalistele de la HCM Baia Mare au reușit să învingă, astăzi, în deplasare, pe Viborg, scor 31-30, într-o partidă din grupele principale ale Ligii Campionilor.
HCM Baia Mare avea neapărtată nevoie de un succes, în partida de astăzi, disputată pe terenul danezelor de la Viborg. Româncele au jucat senzațional și le-au învins pe nordice cu scorul de 31-30, datorită golurilor reușite de Abbingh 6 goluri, Ardean-Elisei 5, Do Nascimento 5, Herrem 4, Davidenko 3, Buceschi 2, Lobach 2, Makeeva 2, Gjeorgjevska 1 și Arenhart 1.
După această victorie, HCM a adunat patru puncte, se află pe locul al treilea al grupei, la egalitate cu Metz, iar în ultima partidă are nevoie de un succes contra formației suedeze Savehof.