CSM București a câștigat cu scorul de 31-26 partida jucată, duminică, în deplasare, la Midtjylland, în Grupele Principale ale Ligii Campionilor.
CSM București a învins-o, duminică, pe FC Midtjylland (scor 31-26), într-o confruntare disputată în Danemarca, în cadrul Grupelor Principale din Liga Campionilor. La pauză, campioana României a condus cu scorul de 16-13. Marcatoarele CSM-ului au fost: Neagu (10), Frafjord (8), Kurtovic (4), Gullden (2), Manea (2), Udriştoiu (1), Niombla (1), Hagman (1), Mehmedovic (1) și Grubisic (1).
Bucureștencele se află pe primul loc al grupei, cu 10 puncte, și sunt urmate de Rostov 8 puncte, Gyor 6puncte, NFH Nyk 4 puncte, Ljubljana 4 puncte și Midtjylland cu 2 puncte.