Război în Israel, ziua 53. Hamas continuă lupta împotriva Israelului pe teren psihologic

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Paisprezece israelieni și trei thailandezi au fost eliberați duminică în schimbul a treizeci și nouă de prizonieri palestinieni. Armistițiul a fost prelungit cu încă două zile.

De trei zile, în Israel, se aude aceeași întrebare, de fiecare dată când sunt făcute publice numele ostaticilor eliberați de Hamas: „Copiii roșcați sunt acolo?” De fiecare dată, până acum, răspunsul a fost negativ. Nu, „copiii roșcați” încă nu erau pe liste duminică, 26 noiembrie, când autoritățile israeliene au anunțat sosirea celui de-al treilea grup de prizonieri eliberați.

Paisprezece israelieni (inclusiv nouă copii și două persoane cu dublă cetățenie) au fost schimbați cu treizeci și nouă de prizonieri palestinieni, parte a acordului încheiat între organizația islamistă și Israel. În afara acordului, Hamasul a eliberat și trei thailandezi, precum și pe Roni Krivoi, un ruso-israelian de 25 de ani, prima persoană eliberată la intervenția directă a Moscovei. În total, de vineri, cincizeci și opt de ostatici deținuți în Gaza au fost eliberați, inclusiv optsprezece persoane, marea majoritate thailandezi, nevizați de acord, la schimb cu 117 prizonieri palestinieni eliberați din închisorile israeliene.

Război în Israel. Cum îi eliberează Hamas pe ostatici

Micii „roșcați” se numesc Kfir, în vârstă de 10 luni (9 luni la momentul răpirii) și Ariel, în vârstă de 4 ani. Ei au fost răpiți pe 7 octombrie, împreună cu mama lor, Shiri Bibas, din kibbutzul Nir Oz. Tatăl lor, Yarden, este de asemenea reținut în Gaza, iar doi dintre bunicii lor au fost uciși. De atunci, fotografia mamei Shiri ținându-și fiii lângă ea, înveliți cu o păturică, și cu mâna unui bărbat din Hamas pe umărul ei, s-a transformat într-un simbol: simbolul perfect al inocenței amenințate, dar și al iubirii și fricii materne, scrie lemonde.fr.

Așa că, astăzi, unii israelieni își pun întrebarea: s-a întors acest simbol împotriva copiilor cu părul roșcat și a mamei lor? Nu cumva i-a făcut „cărți” valoroase în jocul de poker al Hamas? Pentru că negocierile în jurul eliberării ostaticilor de vineri, 24 noiembrie, arată clar că este pus în scenă un război psihologic condus de Yahya Sinuar, liderul Hamas din Gaza. O afacere teribilă în care, sunt convinși israelienii, organizația islamistă le exploatează la maximum anxietatea, alegând cu grijă oamenii de care se va separa.

O femeie în vârstă este la fel de valoroasă ca un copil?

Unele cărți de joc valorează poate mai mult decât altele, în această confruntare care face din Hamas stăpânul situației, iar din Israel o națiune umilită. O femeie în vârstă (au fost șase în primul grup, eliberat pe 24 noiembrie) este la fel de valoroasă ca un copil? Un individ cu dublă cetățenie are mai multă greutate decât cineva care are doar pașaport israelian, într-o țară în care o mare parte a populației are două cetățenii?

Sursa foto: Instagra,/ IDF

Nimeni nu poate răspunde la aceste întrebări, dar diferitele guverne în cauză par că nu depun eforturi pentru a obține eliberarea cetățenilor lor. Familiile cu dublă cetățenie au spus-o adesea după 7 octombrie: își pun mari speranțe în liderii țărilor terțe ale căror pașapoarte le dețin. Până acum, doar Germania a câștigat, ca să spunem așa, cu opt persoane eliberate. Până în prezent, niciunul dintre cei opt francezi presupuși a fi captivi în Gaza nu a părăsit încă enclava.

La rândul său, președintele Statelor Unite, Joe Biden, a obținut, duminică, eliberarea din care făcuse o chestiune personală când a fost încheiat acordul, pe 22 noiembrie, sub egida Qatarului, Egiptului, dar și Statelor Unite. Președintele american a luptat pentru eliberarea lui Avigail Idan, o fetiță americano-israeliană de 4 ani, ai cărei părinți au fost uciși în casa lor, în fața copiilor. Avigail era chiar în brațele tatălui ei. A reușit să scape la vecini, care au fost la rândul lor răpiți. Fratele și sora ei, în vârstă de 9 și 6 ani, au asistat la scenă din dulapul în care se ascundeau.

 Bucurie amestecată cu tristețe

Din nou, așadar, sosirea ostaticilor a provocat bucurie amestecată cu tristețe. Duminică, spre deosebire de zilele anterioare, captivii nu au fost evacuați toți odată. Roni Krivoi, ruso-israelianul eliberat la solicitarea Kremlinului, a fost predat Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) la granița cu Egiptul, în sudul Fâșiei Gaza.

Apoi, într-o a doua etapă, ceilalți șaisprezece au fost conduși mai spre nord, până la punctul de frontieră Karni. Potrivit mai multor surse, ofițerii egipteni au escortat CICR în enclava palestiniană pentru a se asigura că eliberările au avut loc corect. Elma Avraham, în vârstă de 84 de ani, a fost transportată de urgență la Spitalul Soroka din Israel din Be'er Sheva și se spune că este în stare critică, potrivit conducerii spitalului.

Drama, teroarea și incertitudinea

Rezultatul este că fiecare dintre aceste eliberări reprezintă un succes iluzoriu pentru israelieni, deoarece reflectă drama, teroarea și incertitudinea. Mai mult, cei 100.000 de oameni care s-au adunat sâmbătă seara la Tel Aviv nu au apucat să sărbătorească întoarcerea primilor ostatici. Adunați în tăcere, așteptau să afle dacă cel de-al doilea grup va ajunge până la urmă în Israel la sfârșitul unei zile deosebit de grele. Hamas a tras de timp până în ultimul moment pentru a elibera prizonierii promiși.

Emisarii din Qatar au intervenit în cursul zilei de sâmbătă pentru a face presiuni asupra răpitorilor, în timp ce oficialii egipteni i-au amenințat pe liderii Hamas, potrivit lui Ehud Yaari, specialist în lumea arabă, la postul israelian 12.

 Scene de bucurie în Cisiordania

În Cisiordania, fiecare eliberare a prizonierilor palestinieni a fost întâmpinată cu scene de jubilație. Aici, evenimentul este trăit ca o victorie. Organizația islamistă s-a plâns sâmbătă că Israelul eliberează deținuții condamnați cu pedepse mici. A doua zi, s-a obținut eliberarea lui Israa Jaabis, o femeie condamnată la unsprezece ani de închisoare pentru că în 2015 a detonat o canistră cu benzină transportată în portbagajul mașinii sale în dreptul unui punct de control, rănind un polițist.

În jurul închisorii Ofer din Cisiordania au fost fluturate steaguri Hamas. De parcă, zi de zi, umilința adusă Israelului i-ar răzbuna pe palestinieni pentru umilințele suferite de-a lungul anilor. Potrivit Ministerului palestinian al Sănătății, opt palestinieni au fost uciși pe 25 și 26 noiembrie în timpul operațiunilor armatei israeliene în Cisiordania, inclusiv cinci în fieful militanților, Jenin.

Ce va fi după?

În a treia zi a armistițiului (de patru zile în versiunea sa inițială), 180 de persoane se aflau încă în mâinile Hamas, în interiorul Fâșiei Gaza. Duminică, organizația islamistă a indicat posibilitatea unei pauze suplimentare, în schimbul a zece femei și copii pe zi. Cabinetul de război al Israelului s-a reunit seara târziu pentru a studia problema.

Dilema este cumplită, căci fiecare zi de calm pe câmpurile de luptă ar putea oferi Hamas posibilitatea de a se reorganiza, după pagubele grave provocate de bombardamentele israeliene în nordul enclavei. În urma unei discuții telefonice cu președintele Biden, premierul Benjamin Netanyahu s-a declarat totuși în favoarea acestei opțiuni, cu condiția ca organizația islamistă să își respecte angajamentele. (Rador)