Simona Halep va intra din nou în cursa califcării la turneul de Mare Șlem de la Paris, unde a pierdut două finale în carieră (2014 și 2017).
Constănțeanca, numărul 1 mondial și principala favorită a Open-ului Franței, o va întâlni, astăzi, de la ora 15:00 (în direct la Eurosport 1), în „sferturi”, pe jucătoarea germană Angelique Kerber (locul 12 WTA/foto), cea care nu a pierdut niciun set la această ediție a competiției pariziene.
Cele două se vor duela pentru a 10-a oară și pentru prima dată pe zgura de la Roland Garros. Scorul general este de 5-4 în favoarea sportivei noastre. „Știu exact ce mă așteaptă, dar consider că important va fi să iau meciul în mână. Trebuie să fiu extrem de agresivă și să fructific orice șansă avută. Dar sunt de pă- rere că ne va aștepta un nou meci lung”, a spus Kerber, înaintea jocului de astăzi, conform wtatennis.com.