Simona a irosit o nouă șansă de-a urca pe cea mai înaltă treaptă a tenisului mondial. Înfrângerea drastică de la Cincinnati a arătat că românca n-a putut stăpâni presiunea psihică
Oțară întreagă a așteptat, duminică seara, ca tenisul românesc să aibă, din nou, reprezentare în vârful ierarhiei mondiale.
În 1973, Ilie Năstase devenea primul lider ATP din istorie și de atunci, niciun sportiv „tricolor” nu s-a mai apropiat de acest nivel. După 44 de ani, Simona Halep a avut șansa de-a călca pe urmele lui „Nasty”.
Și-a cerut iertare după eșecul drastic
În acest an, constănțeanca s-a aflat la un meci distanță de locul 1 WTA, dar a ratat de fiecare dată. În finala de la Cincinnati, Simona trebuia să câștige finala cu Garbine Muguruza, dar a clacat și a cedat cu 1-6, 0-6.
„Îmi cer scuze pentru acest meci. La anul o să joc mai bine aici”, a avut puterea să declare românca, în timp ce în mediul on-line, criticii din țară începuseră să-și verse nădua i- ul ă, r- na ca ca ță at de u- i- și st ne a- e- ră u- ful. Dincolo de ratarea trofeului de la Cincinnati, Simona a pă- rut copleșită de irosirea unei noi ocazii de-a deveni lideră. Prima mare șansă a apă- rut la Roland Garros, acolo unde Halep a evoluat în finală, contra Jelenei Ostapenko. Letona a dat însă lovitura carierei și s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-3.
Simona a câștigat primul set, a condus cu 3-0 în cel de-al doilea, cu 3-1 în „decisiv”, dar adversara ei a revenit uluitor. Astfel i-a scăpat constănțencei primul titlu de Mare Șlem și locul 1 WTA.
Înfrângere dramatică în „sferturi” la Wimbledon
A doua ocazie s-a ivit la Wimbledon, acolo unde Halep avea nevoie de o victorie, în „sferturi”, împotriva Johannei Konta.
Simona a învins în primul set, 7-6(2), l-a pierdut pe cel de-al doilea tot la tie-break, 6-7(5) și a cedat în decisiv cu 4-6. În acest meci, sportiva „tricoloră” a avut și o doză i- ă- lo ă, s- na ra m- 4, a ul el cieat de n n la a- e, a- ul el k, cu va ză de ghinion, dar a și părut marcată, în unele momente, de perspectiva saltului pe locul 1 mondial.
S-a prăbușit în partida cu Wozniacki
La Eastbourne, Simona a avut din nou șansa fotoliului de lider, iar pentru asta avea nevoie de calificarea în finală.
A ajuns până în „sferturi”, fiind învinsă de daneza Caroline Wozniacki, cu scorul de 7-5, 4-6, 1-6. Și aici a existat o cădere bruscă, pentru că Halep a avut 3-0 în setul al doilea, iar până la final a mai câștigat un game și a pierdut 12!
Cum a ratat locul 1 WTA
Roland Garros, finală Jelena Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 3-6 z Wimbledon, „sferturi”, Johanna Konta, scor 7-6(2), 6-7(5), 4-6 z Cincinnati, finală, Garbine Muguruza, scor 1-6, 0-6
Andreas Hniatiuc: „O să ajungă să facă față și presiunii”
EVZ a discutat cu Andreas Hniatiuc (foto), președintele Asociației pentru Psihologia Sportului, despre presupusul blocaj psihic în care intră Simona, în unele momente decisive. „Din câte s-a văzut la Cincinnati, n-a făcut față mizei, dar n-aș vrea să mă pronunț eu de la distanță, pentru că nu am toate datele. Dacă este vorba despre așa ceva, trebuie să vorbească ea, public, despre asta. Am văzut că și-a cerut scuze, ceea ce e mare lucru. A avut puterea să facă asta. Bravo ei. Eu cred că o să ajungă să facă față presiunii și va ajunge lidera tenisului feminin. Aș recomanda suporterilor o atitudine mai echilibrată față de Halep. În câte domenii suntem noi locul 2 în lume?”, ne-a declarat psihologul Andreas Hniatiuc.